Te-ai întrebat, vreodată, care este cel mai mic os din corpul uman? În ciuda dimensiunii sale, acesta are un rol foarte important și asigură buna funcționare a unui simț de bază.
Corpul uman este un sistem complex format din celule, țesuturi, organe și sisteme de organe. Un rol important îl au oasele, care sunt 206 la număr. În momentul nașterii, avem 270 de oase, însă, pe măsură ce ne dezvoltăm, unele dintre ele se unesc.
Cel mai mic os din corpul uman este scărița, aflată în urechea internă. Aceasta măsoară doar 2-3 milimetri, dar rolul ei este esențial în transmiterea sunetelor de la timpan la ureche.
Înainte de a ajunge la creier și de a fi recunoscute, undele sonore traversează canalul auditiv. După ce au trecut prin membrana timpanului și au ajuns în urechea medie, undele sonore iau forma unui vibrații. Aceste vibrații acționează asupra a trei oase: ciocan, nicovală și scăriță.
În limba latină, cel mai mic os din corpul uman poartă numele de ”stapes”. Aceasta este comparată cu un diapazon, datorită formei sale de potcoavă. Chiar dacă este cel mai mic os, scărița are două laturi, inferior crus și superior crus, care asigură trasmiterea vibrațiilor către baza plată a osului.
Scărița este ultimul os al lanțului osicular. Aceasta se lovește de fereastra ovală, iar în urma acestui proces se creează un val în mediul lichid din urechea interioară. Acest val, la rând său, dă startul conversiei undelor sonore în semnale electrice, care ajung la creier, acolo unde urmează să fie procesate.
Scărița este foarte importantă pentru întregul corp uman și pentru buna funcționare a sistemului auditiv. În cazul în care aceasta suferă unele leziuni sau avarii, din diverse motive, persoana în cauză poate rămâne parțial sau total fără auz.
La polul opus, avem și cel mai lung os din corpul uman. Este vorba despre femur sau osul coapsei, considerat și cel mai rezistent, dar și cel mai puternic os din corp.
La un adult, femurul poate ajunge la 45 cm și susține o mare parte din greutatea corpului. Acesta nu doar că este cel mai lung os din corpul uman, dar este esențial pentru mers, alergare și menținerea echilibrului.