Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, recomandă acest parizer din comerț, despre care spune că e cel mai sănătos și gustos. Anunțul său vine în urma inspecției realizate la o fabrică de procesare a cărnii.
Parizerul este consumat de o mulțime de români. Din păcate însă, cele mai multe produse pe care le găsim în comerț pot fi pline de aditivi. Astfel, poate fi foarte greu să facem o alegere sănătoasă, dar și prietenoasă cu bugetul.
Se pare însă că există și produse mai sănătoase. Care sunt însă acestea? Șeful ANPC spune că cel mai sănătos și gustos parizer din comerț este cel de Tulcea. Mai mult de atât, Piedone i-a și felicitat pe angajați pentru munca pe care o depun acolo.
Șeful ANPC spune că în primul rând consumatorii sunt respectați. Totodată, nu doar procesul tehnologic este unul curat, dar și sigur. Inclusiv dezinfecția personalului și vestiarele sunt impecabile.
După ce a dezvăluit că cel mai sănătos și gustos parizer este cel de Tulcea, șeful ANPC a mai adăugat și că abatorul de procesare al cărnii din județ este unul dintre cele mai mari, dar și cele mai curate.
„Parizerul de Tulcea este cel mai gustos. (…) Am ajuns la produsul finit. Bă, tată, dar e bun. Raportat la procesul tehnologic de fabricație acordat la produsul finit, felicitări!
Respectați consumatorii, respectați fluxul tehnologic, am văzut vestiarele, am văzut dezinfecția personalului care intră în procesul de fabricare sau tranșare, am văzut echipamentele, am văzut aditivii care se găsesc și în laborator, și în produsul finit.
Sunteți unul dintre cele mai mari abatoare de procesare a cărnii din județul Tulcea. Noi vă felicităm pentru buna desfășurare și grija față de consumator!”, a mai spus șeful ANPC.
Cristian Popescu Piedone nu a fost impresionat însă de alte mezeluri. Printre altele, acesta a dezvăluit că ar acorda nota 7 indulgent riscurilor alimentare din România. Totodată, el a ținut să le explice consumatorilor și faptul că nu toate produsele scumpe sunt și bune.
„Nu. Asta și spuneam. Am întâlnit cazurile în care cel mai scump Vadu a fost cel mai prost”, a mai spus șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, într-un podcast.
Printre altele, el a mai venit și cu un sfat pentru consumatori. Cei care vor să își dea seama dacă un local corespunde cerințelor sau nu, nu trebuie decât să meargă la toaletă. „Prima oară, că faci sau nu faci, te duci la toaletă. Cum e toaleta așa e și bucătăria”, a spus directorul ANPC.