Banca Centrală Europeană (BCE) trage un semnal de alarmă pentru toți cei care lucrează cu numerar: bancnotele de 20 și 50 de euro au fost cele mai falsificate în 2024. Peste 550.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație anul trecut.
Comparativ cu 2023, este vorba despre o creștere de aproape 19%, potrivit unui raport publicat de BCE. Chiar dacă pare îngrijorător, specialiștii subliniază că șansa de a primi o bancnotă falsă este totuși foarte mică.
În medie, au fost depistate doar 18 bancnote contrafăcute la un milion de bancnote autentice. Cele mai falsificate bancnote, peste 75%, au fost cele de 20 și 50 de euro. Explicația? Sunt cele mai folosite la plăți zilnice, așa că falsificatorii le consideră ideale.
Autoritățile spun că majoritatea bancnotelor false sunt de slabă calitate și nu conțin elementele de siguranță ale celor originale. Banca Centrală recomandă metoda „atinge, privește, înclină” pentru verificarea banilor. Dacă bancnota nu are textura corectă, nu are elemente holografice sau nu reacționează la lumină, sunt șanse mari să fie falsă.
97,8% dintre bancnotele false au fost depistate în țările din zona euro. Alte 1,3% au fost identificate în țări membre ale UE, dar care nu folosesc moneda euro, iar restul de 0,9% au fost descoperite în alte regiuni ale lumii. Reprezentanții BCE spun că, în ciuda creșterii numărului de falsuri, nivelul este tot sub valorile înregistrate înainte de pandemie.
Falsificarea bancnotelor este o infracțiune gravă. În ultimii ani, metodele folosite de infractori au evoluat rapid. Unii folosesc imprimante inkjet sau laser, pentru a reproduce designul bancnotelor. Totuși, aceste copii sunt de calitate slabă și pot fi ușor detectate dacă sunt analizate atent.
Alții recurg la tipărirea offset – o tehnică mai avansată, care presupune prese tipografice și cunoștințe tehnice. O metodă folosită des este modificarea bancnotelor de valori mici. Falsificatorii curăță cerneala de pe bancnote de 5 sau 10 euro și le imprimă din nou, cu o valoare mai mare.
Există și tentative de a copia elementele de securitate, cum ar fi hologramele sau firele metalice. Însă, de obicei, calitatea acestora este slabă. Pentru a preveni astfel de înșelătorii, autoritățile recomandă metoda „atinge, privește, înclină”. Această metodă se bazează pe analiza simplă a unor caracteristici clare: