Bijuteriile au rolul de a ne înfrumuseța și de a oferi ținutelor un farmec aparte, însă, dacă nu alegi cu grijă materialele din care sunt fabricate, acestea pot reprezenta un adevărat pericol. Iată ce metale sunt folosite în confecționarea lor.
Numărul alertelor europene privind brățările, cerceii și colierele care conțin metale grele, precum cadmiul, plumbul sau nichelul, este în creștere. Medicii avertizează că aceste substanțe, odată absorbite de organism, pot provoca alergii, intoxicații digestive și chiar afecțiuni renale grave.
Pe o singură platformă de alerte europene, de la începutul anului, au fost raportate peste 170 de cazuri de bijuterii neconforme. Printre acestea se numără pandantive, cercei și brățări comercializate în întreaga Uniune Europeană, inclusiv în România.
„În momentul în care Comisia Europeană decide că un produs trebuie să fie într-un sistem de alertă, înseamnă că are o periculozitate atât de gravă pentru sănătatea sau integritatea corporală, încât acele produse trebuie să fie delistate de îndată.
Produsul respectiv, prin ingredientele pe care le conține, nu respectă normele minime ale Uniunii Europene”, a dezvăluit Sorin Mierlea, președintele Infocons, despre bijuteriile periculoase, conform stirileprotv.ro.
Un colier aparent inofensiv, cu aspect de argint, a fost recent inclus pe lista produselor periculoase. Fabricat în Suedia și vândut online în mai multe țări, acesta conține plumb, un metal toxic ce poate afecta grav sănătatea. Autoritățile au emis o alertă pentru a preveni riscurile asociate purtării lui.
Multe bijuterii considerate nesigure conțin cadmiu și plumb, două metale toxice folosite pentru reducerea costurilor sau falsificarea produselor. Cadmiul este utilizat la lipirea componentelor, iar plumbul, adăugat pentru a face bijuteriile mai grele, le oferă un aspect mai valoros. Astfel, obiecte aparent luxoase pot ascunde pericole serioase pentru sănătate.
„Absorbția pe care pielea o poate face a unor astfel de ingrediente duce la probleme medicale serioase. Anemia este dată de absorbția plumbului, intoxicație digestivă, probleme renale grave și, în funcție de cantitatea ingerată, chiar și deces. Lucrul acesta este valabil și pentru cadmiu”, a spus Dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog.
Ca să te ferești de riscuri, ar fi ideal să verifici atent etichetele, însă nu toți comercianții sunt de bună-credință. Unele bijuterii ajung pe piață cu informații înșelătoare, punând sănătatea cumpărătorilor în pericol. Astfel, autoritățile anunță verificări riguroase în magazinele de profil din toată țara, încercând să elimine produsele nesigure.