News

Acești români vor avea parte de cea mai considerabilă mărire de salariu. Ar putea încasa chiar și 9000 de lei pe lună

17.07.2019 | 20:38
Acesti romani vor avea parte de cea mai considerabila marire de salariu Ar putea incasa chiar si 9000 de lei pe luna

O parte dintre angajații români vor avea parte de vești bune în următoarea perioadă. Este vorba despre cei care lucrează în cadrul Direcției de combatere a fraudelor, întrucât salariile acestora vor crește considerabil, putând ajunge inclusiv până la pragul de 9.000 de lei pe lună.

Eugen Teodorovici anunță creșteri de salarii pentru inspectorii antifraudă

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în cursul zilei de miercuri, 17 iulie. Toate aceste majorări vor fi posibile în urma transferului celor 300 de inspectori antifraudă la parchetele din țară, veniturile lunare din Justiție fiind mult mai mari decât cele de la Agenția Națională de Administrare Fiscală. De altfel, Teodorovici a solicitat clarificarea situației privind persoanele detașate.

Avem cam 300 şi ceva de inspectori fiscali care, astăzi, sunt detaşaţi la parchete, pentru a ajuta parchetele în activităţile lor curente, lucru care la fel am cerut să înceteze, în sensul că ori toţi cei 300 şi ceva rămân la parchete şi am modificat schema de funcţionare, cu posturile să rămână acolo şi să întrerupem orice fel de legătură, ori, dacă se întorc – dar nu îmi doresc acest lucru – să poată să o facă, dar să nu mai fie această detaşare şi încrengătură între instituţii. Avem legile care sunt clare şi transparente pentru toată lumea şi acţionăm în baza acelor legi. Protocoalele nu se justifică” , a declarat ministrul de Finanțe.

Eugen Teodorovici a vorbit despre creșterea salariilor inspectorilor antifraudă. Sursa foto: digi24.ro
Eugen Teodorovici a vorbit despre creșterea salariilor inspectorilor antifraudă. Sursa foto: digi24.ro

Și angajații Aeroportului Internațional Maramureș vor avea salarii mai mari

Inspectorii antifraudă transferați pe lângă Parchete nu sunt singurii români care vor beneficia de măriri salariale considerabile. Spre exemplu, angajații Aeroportului Internațional Maramureș își vor rotunji veniturile în următoarea perioadă cu până la 500 de lei lunar.

Avem profesionişti angajaţi la aeroport, oameni serioşi, care merită aprecierea noastră şi cărora trebuie să le oferim salarii competitive raportate la intenţia de dezvoltare continuă a activităţii Aeroportului Internaţional. Nu sunt mulţumit de relaţia existentă între conducerea executivă a aeroportului şi angajaţi şi tocmai de aceea am acceptat o serie de întâlniri, în acest an, cu reprezentanţii sindicatului. În urma discuţiilor purtate am ajuns la câteva concluzii. În primul rând, dorim simplificarea organigramei aeroportului, pentru a nu mai avea atât de multe funcţii de director” , a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

 

 

Tags: