ADVERTISEMENT
Carousel hot news

Jucătorii lui Hagi vor să spargă ghinionul cu Salzburg: “Sperăm să obţinem victoria!”

FC Viitorul Constanţa nu reuşeşte să iasă din pasa proastă prin care trece de câteva etape, iar în primul meci din etapa a 6-a din Liga 1 Betano, echipa lui Gică Hagi a remizat pe terenul lui...
Autor: Iuliana Spirache | 11.08.2017 | 23:58
Jucătorii lui Hagi vor să spargă ghinionul cu Salzburg:

FC Viitorul Constanţa nu reuşeşte să iasă din pasa proastă prin care trece de câteva etape, iar în primul meci din etapa a 6-a din Liga 1 Betano, echipa lui Gică Hagi a remizat pe terenul lui ACS Politehnica Timişoara, scor 0-0 – vezi detalii.

ADVERTISEMENT

Bogdan Tîru şi Ionuţ Vînă au încercat să explice care este motivul pentru care FC Viitorul Constanţa nu mai reuşeşte să fructifice ocaziile pe care le are în meciurile din Liga 1 Betano. Cei doi sunt încrezători că lucrurile vor intra pe drumul cel bun şi speră ca să obţină cât mai multe victorii începând din meciul cu Salzburg, din play-off-ul Europa League, care va avea loc joi, 17 august, de la ora 21:45.

ACS POLI – VIITORUL 0-0. “Sper să ne revenim!”

“Problema noastră este că nu marcăm. Sunt patru meciuri de când nu marcăm niciun gol. Sper să ne revenim pentru a da goluri şi a câştiga. O să vedem ce se va întâmpla la antrenamente. Dominăm jocul, dar lipseşte ceva la finalizare. Nu ştiu care este problema. Am început bine campionatul cu acel 3-0 împotriva lui Gaz Metan Mediaş. În fiecare an au plecat jucătorii cei mai buni şi mă bucur pentru ei. Nu ne simţim foarte rău din această cauză pentru că avem alţi jucători care să-i înlocuiască. Erau jucători foarte buni, dar avem alţii care să-i înlocuiască. Trebuie să uităm ce am făcut anul trecut. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să muncim foarte mult. Ne aşteaptă un meci foarte important şi sperăm că să ne revenim până atunci şi să facem un meci bun. Am citit şi eu despre oferta pentru Ganea şi nu ştiu dacă este adevărat. Perioada de transferuri este încă deschisă, nu ştiu dacă vor mai pleca jucători sau vor veni. Este decizia clubului”, a spus Ţîru.

ADVERTISEMENT

“Ne dă de gândit faptul că nu marcăm deloc. Trebuie să strângem rândurile, să ne trezim pentru că nu degeaba suntem campioana României. Domnul Hagi ne-a spus să strânge rândurile pentru că nu îi convine situaţia în care am ajuns. Este îngrijorător că avem 5 puncte după 6 meciuri şi e un bilanţ negativ. Sperăm să obţinem o victorie în următorul meci cu Salzburg. Îi felicit pe Romario şi Nedelcu, au fost nişte jucători importanţi pentru noi, dar cei care vin din Academie o să îi înlocuiască cu brio. Salzburg este o echipă foarte bună, dar avem o şansă să ne calificăm în grupele Europa League şi să profităm de ea”, a spus Vînă.

În runda a 7-a din Liga 1 Betano, FC Viitorul Constanţa va primi vizita formaţiei CS Universitatea Craiova, duminică, 20 august, de la ora 18:30. De partea cealaltă, ACS Politehnica Timişoara se va deplasa pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş, sâmbătă, 19 august, de la ora 18:30. Trupa lui Gică Hagi mai are de disputat un meci înaintea etapei a 7-a, împotriva lui Salzburg, joi, 17 august, de la ora 21:45, în playoff-ul Europa League.

ADVERTISEMENT

ACS Politehnica Timişoara – FC Viitorul Constanţa, în etapa a 6-a din sezonul 2017-2018 din Liga 1 Betano, scor 0-0. Toate meciurile echipelor româneşti sunt LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!