Fotbal intern

Actele depuse de Talpan în procesul pentru palmares dintre Steaua şi FCSB! Așa arată războiul între cele două tabere. Foto

04.03.2019 | 09:35
Sigla solicitată de FC FCSB celor de la Armată

Actele depuse de Talpan în procesul pentru palmares dintre Steaua şi FCSB au ajuns publice. Astfel, Pro Sport a intrat în posesia unui document despre care colonelul Florin Talpan, reprezentantul juridic al CSA Steaua în lupta din tribunale cu Gigi Becali şi FCSB, crede că reprezintă proba decisivă în lupta pentru palmares. Actul a fost adus de Talpan la ultima înfățișare și reprezintă o solicitare către Armată făcută de FC FCSB, pentru a i se permite folosirea unui simbol grafic istoric.

Actele depuse de Talpan în procesul pentru palmares dintre Steaua şi FCSB!

Cei de la FC FCSB și-au dorit să aibă prima siglă a CSA, cea folosită între anii 1948-1950. De remarcat că în timpul procesului, documentul a fost invocat de mai multe ori de ambele părți. FC FCSB, la acea dată, respectiv 22 mai 2014, încă SC FC Steaua Bucureşti SA, formulează cererea, în scris, în modul următor: „(…) în cadrul acestui logo este cuprinsă şi reprezentarea grafică a literei «A» (însemnul pentru sigla CSA Steaua Bucureşti), care se află în proprietatea intelectuală a CSA Steaua Bucureşti,

Prin prezenta vă solicităm să autorizaţi utilizarea de către clubul nostru a simbolului grafic menţionat mai sus (reprezentarea grafică a literei «A») în cadrul logo-ului reprodus în anexă, utilizare care se va realiza exclusiv în următoarele condiţii (…)“. Totuși ansamblul grafic ataşat în anexă mai cuprinde, pe lângă emblema „A“, literele 4 şi 7 (1947 este anul înfiinţării clubului militar) împreună cu reprezentările „TITLUL 25“ şi „CUPA 22“.

Actele depuse de Talpan în procesul pentru palmares dintre Steaua şi FCSB! Acte
Actul depus de Florin Talpan la tribunal

Ce act a depus Florin Talpan la tribunal

FCSB a trimis cererea semnată de Iulian Ghiorghişor, vicepreşedintele clubului lui Gigi Becali. Actul face referire explicit numai la emblema cuprinzând litera „A“, însă ansamblul grafic ataşat reprezintă un tot unitar. Florin Talpan a adus la dosar proba, dar a anexat și răspunsul negativ dat de Steaua la acel moment, prin comandantul George Boroi şi prin juristul care reprezintă acum clubul în instanţă.

„Având în vedere că între CSA Steaua şi SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA există o situaţie litigioasă pe de o parte cu privire la încălcarea de către dumneavoastră a drepturilor de proprietate intelectuală decurgând din marca Steaua Bucureşti, proprietatea noastră, iar pe de altă parte cu privire la înregistrarea de către dumneavoastră la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fără consimţământul nostru, al (n.r. – a) mărcii Steaua Bucureşti, similară până la identitate cu marca noastră notorie, ne opunem utilizării oricăreia dintre mărcile noastre în orice context sau aranjament şi cu orice scop, inclusiv: (n.r. – urmează ansamblul grafic prezentat de clubul lui Becali)”, se arată în răspunsul primit de Gigi Becali

  • 1 este locul ocupat de CSA Steaua în clasamentul Ligii a 4-a