Actorul Adrian Titieni, regrete după divorțul de mama copiilor: “E o lecție pe care trebuie să o învăț”

Adrian Titieni este recunoscut de publicul larg ca actor de film, dar și de teatru și televiziune. A fost căsătorit mai bine de 25 de ani cu Adriana Irimescu, cu care are 2 copii, pe Marc și Adriana Titieni.

Adrian Titieni, silitudine după 25 de ani de trai în doi. “Sunt momente pe care, fără îndoială, nu ai cum să nu le regreți”

Marele actor Adrian Titieni a vorbit, în exclusivitate, pentru FANATIK despre cel mai important rol al vieții sale, acela de tată. Deși copiii au trecut la statutul de oameni maturi, asta nu înseamnă că nu mai primesc ajutor din partea părintelui lor, atât pe plan social, cât și financiar.

Adrian Titieni a spus lucrurilor pe nume și în ceea ce privește relația cu fosta soție, Adriana Irimescu, despre care s-a scris că a avut o relație cu Alexandru Papadopol, la puțin timp după ce actorul s-a despărțit de Ioana Ghighină. După câțiva ani de relație, cei doi s-au separat.

Ce a stat la baza deciziei de divorț dintre Adrian Titieni și Adriana Irimescu, dar și cum vede lucrurile actorul, acum, la 4 ani de la separare, dezvăluie, în premieră, pentru FANATIK.

Digi24.ro

GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire

De asemenea, trece în revistă și cum se descurcă cu valul de scumpiri, ce bătăi de cap îi dă singurătatea după 25 de ani de trai în doi, dar și cum îi motivează pe studenți pentru a-și urma visul. Banii nu sunt totul, când pasiunea mistuie corpul, crede Adrian Titieni.

De ce nu oferă niciodată sfaturi Adrian Titieni?

– Ce îi sfătuiți pe cei din generațiile care vin în urma dumneavoastră?

Sunt departe de a sfătui. Cred în destinul fiecăruia dintre noi, de asemenea, cred în contribuția serioasă și cu caracter determinant al implicării în destinul fiecăruia dintre noi. Sunt vremuri pe care le înțeleg din ce în ce mai greu, în paranteză, aș comite să spun că mă bucur că m-am născut mai devreme. Dar, cred că, dacă au îmbrăcat cămașa fericitului și profesia li se potrivește, nu o să simtă niciodată efortul, provocarea sau circumstanțele improprii.

– Dumneavoastră și predați. Aveți studenți care încep, dar nu finalizează studiile. De ce sunt lipsiți de motivație?

Depinde. Totul este percepție. De multe ori lucrurile par altfel decât sunt. Că vorbim de actorie sau de medicină, ei percep doar partea vizibilă, dar mai este și o parte ascunsă, unde este nevoie de dedicare, implicare, puțin efort, inspirație, creativitate, pasiune. Și când te întâlnești cu asemenea lucruri s-ar putea să te demotivezi, dar dacă realmente îți place și ești făcut pentru asta, poți să o faci cu ușurință.

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

– Partea financiară este un impediment în calea celor care au talent?

Partea financiară nu a fost niciodată mulțumitoare. Dacă pornești la drum cu acest gând, este bine să renunți din vreme. Nu cheltui timp și energie! Marea recompensă este întâlnirea cu profesia, chestiunea financiară este colaterală. Se întâmplă să fii în ecuația în care nu te poți plânge, dar nici nu te poți ferici cu veniturile pe care ți le-ar putea asigura profesia pe care o practici la un anumit nivel.

– Dar ce facem în ziua de astăzi când vin și facturile?

Nu avem ce face, până la urmă… aici este vorba de valori personale, dacă urmărești banii, poate nu mai contează profesia pe care o faci, dar cred că orice profesie pe lumea asta e într-o matrice financiară ușor deductibilă.

Actorul Titieni, afectat de scumpiri și de facturile uriașe

– Pe dumneavoastră v-au afectat scumpirile din ultima perioadă?

Pe toată lumea afectează. Nu este niciun motiv de bucurie. Simt frustrare că de multe ori nu am ce să fac, dar, cu cât stau mai aproape de profesie, cu cât sunt mai implicat… Nu neaparat că uit, devin lipsite de prioritate. Nu le prioritizez și nu îmi fac probleme de viață strict legate de dimensiunea asta, care deocamdată este într-o tulburare reglabilă. Cred că ne vom stabiliza curând.

– Da, dar din păcate, acum când vine o factură de 7.000 de lei și salariile sunt mult sub această sumă…

Nu putem generaliza. Sunt cazuri izolate. Este păcat că se întâmplă, dramatic chiar, și lucrurile trebuie rezolvate.

– Dumneavoastră nu v-ați întâlnit cu o astfel de situație?

Chiar așa, nu. Cu sume care m-au lăsat cu gura între deschisă, care erau duble ori mai mult decât duble față de ce am plătit cu o lună anterioară, da. Am investigat cât am putut investiga, mi s-a spus că acestea sunt prețurile.

Adrian Titieni: ”Este mai bine să stai în chirie”

– Care a fost cea mai mare factură care v-a venit?

2.200 de lei. Este aberant. Vorba unui prieten:`este mai bine să stai în chirie`.

– Ați încercat să căutați variante, să reduceți din costuri?

Acum, în timp ce vorbim, sunt în tratative și negocieri să vină să facă măsurători pentru panouri solare. Asemenea situații pot fi și un pas înainte, respectiv, mi se pare normal să încerci să găsești căi către autonomie și către energie auto regenerabilă. O să încerc până anul viitor, că acum e târziu, să mai salvăm.

Ce relație are Adrian Titieni cu cei doi copii: ”Nu sunt incluziv sau invaziv cu viața lor”

– Cum sunteți ca soț, ca părinte?

Ca soț n-aș putea să vă mai sunt pentru că este la capitolul am fost. Ca părinte mă strădui să impun condiția copiilor mei, chiar dacă ai mei copii sunt deja oameni maturi. Și nu dau sfaturi, nu sunt incluziv sau invaziv cu viața lor. Dacă pot ajuta, ajut. Sigur, așa, discret, fiecare dintre noi are așteptări, dar în același timp nu mi le declar. Dacă se întoarce ceva bine, dacă nu, nu.

Tatăl meu îmi spunea că recunoștința nu este de la fiu către părinte, ci de la fiu către copiii lui. Și eu rămân cu această idee, și anume că ce am primit de la părinții mei, dragoste, înțelegere, suport trebuie să transfer necondiționat și nemijlocit către ai mei copii. Cu alte cuvinte sunt suportiv atât cât pot. Atât cât îmi permite condiția socială și financiară.

– Mai apelează la dumneavoastră și financiar?

Vă dați seama! Deocamdată sunt în perioada aceea când nu s-au conturat autonom. Fiica mea este studentă în anul VI la Medicină, fiul meu are job, dar o să mai fie încă puțin timp student. Sigur, îi ajut cât pot. Mă bucur că îi pot ajuta.

Ce spune Adrian Titieni despre divorțul de mama copiilor

– La categoria soț ați spus că sunteți ”fost”. Cum ați trecut peste această experiență? Ce ați învățat din ea?

Dacă se întâmplă la 30 de ani este una, dacă se întâmplă la 55 e alta. Am ieșit din ecuația posibilei conjugări. Orice aș fi învățat nu mai am unde să practic.

– De ce spuneți asta?

Mai sunt și excepții, dar nu este cazul meu. O relație care a devenit incompatibilă la acel moment, copiii erau cât de cât în echilibru emoțional… am hotărât că cel mai bun lucru pentru viața fiecăruia dintre noi este să ne separăm. Habar nu am dacă a fost cel mai bun lucru, dar la momentul respectiv așa am considerat.

– Regretați?

Cu mintea de acum nu pot să mă raportez la decizia de atunci. Atât s-a putut la momentul respectiv sau atât am reușit eu să înțeleg și să acționez. Că este vinovăție, că este greșeală… sunt momente pe care, fără îndoială, nu ai cum să nu le regreți. O viață în  doi, de 20 și ceva de ani înseamnă enorm de multe lucruri. Se produc legături unice, dar, în același timp, am decis de comun acord că cel mai bun lucru este ca fiecare să-și creeze propriul areal de existență și să nu ne intersectăm.

– Mai păstrați legătura de dragul copiilor?

Așa sporadic, dar păstrăm legătura.

Adrian Titieni, viață după divorț: ”O căsnicie la 60 de ani este o căsnicie de compromis”

– Nu vă mai vedeți niciodată într-o relație?

Nici asta nu pot să conving că nu mă mai văd niciodată într-o relație, dar, din punct de vedere firesc, normal, cutumiar, logic, fiziologic… am 60 de ani. În ochii și în urechile oricui o căsnicie la 60 de ani este o căsnicie de compromis, între 2 oameni care se pot conjuga doar ca să plătească mai puțin la întreținere.

– După atâția ani de trai în doi, cum este viața singur?

Te redimensionezi. Viața singur are frumusețea ei, viața în doi are conținutul și confortul. E o altă provocare. E o altă lecție pe care probabil trebuie să o învăț și, nu este simplă, dar este interesantă.

– Ce este cel mai interesant în toată povestea singurătății?

Te confrunți cu propria ta, propriile tale limite: neputință, nu mai ai pe cine să dai vina…

– V-ați întânit și cu anume frici?

Fără îndoială că te întâlnești. Ce lipsește, că nu ai cu cine să împărtășești că e bucurie, că e durere, că e frustare, că e… dar, în același timp, ai toată libertatea să-ți gestionezi propria interioritate, relația cu valorile, cu dorințele și obiectivele, îți vezi dependențele. Îți dai seama că ele nu au legătură doar cu propria persoană. În singurătate te pot remodela mai bine decât în doi.

Fricile care au pus stăpânire pe omul Adrian Titieni: ”Unele au accente care ajung fobii”

– Ați avut frici pe care le-ați dezvoltat de-a lungul anilor?

Da, frica de durere, de moarte, de a vorbi în public. Sunt enorme. Ne traversează. Nu cred că este cineva ieșit din ecuație sau din paradigmă. Că ele sunt gradual diferite în fiecare dintre noi sau poate unele au accente care ajung fobii… dar nu mă pot pune în valoare întorcându-mă reflexiv asupra mea cu frici care mă conțin, mă conjugă și nu mă lasă să-mi trăiesc viața.

– Ce urmează pe plan profesional?

Am început acum un film cu domnul Iura Luncașu, încep o piesă la Odeon, este de bine. Școală la București, școală la Constanța. Master de film.