Actorul Bogdan Cotleț, vedeta din Atletico Textila, dezvăluiri exclusive: “Am o anxietate severă, mă cam încurcă în meserie”

Actorul Bogdan Cotleț mărturisește, cu sinceritate, că și-ar dori foarte mult să joace un rol de supererou și unul de psihopat. De asemenea ne povestește despre lupta lui zilnică cu anxietatea de care suferă.

Bogdan Cotleț, dezvăluiri exclusive din viața personală

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, actorul Bogdan Cotleț ne vorbește despre noul sezon din Atletico Textila. Aflăm când și cum a început prietenia lui cu actorul Andi Vasluianu și care a fost cel mai haios moment pe care l-a trăit pe scenă. Bogdan Cotleț ne spune ce lipsește, azi, teatrului românesc și pe ce a cheltuit primii bani câștigați.

“Ce se întâmplă în vestiare, rămâne în vestiare”

A început un nou sezon din Atletico Textila. Povestește-mi la ce provocări te aștepți, ce întâmplări haioase ai trăit la filmări.

-Provocările sunt aceleași ca la primele sezoane din Atletico Textila. Sunt, în general, provocările tuturor actorilor: să te prefaci că ți-e frig când ți-e cald, și că ți-e cald, când ți-e frig (râde, n.red.). Cât despre întâmplări haioase, nu prea pot să povestesc, pentru că ce se întâmplă în vestiare, rămâne în vestiare.

Digi24.ro

„Fiți amabil, aveți un leucoplast?”. Lunga luptă a rezervistului român cu bocancii și a armatei cu lipsa de soldați apți de luptă

Bogdan Cotleț recunoaște: “Am învățat să gestionez mai bine anxietatea”

De ce tocmai actoria? Declarai, într-un interviu, că îți era foarte rușine să urci pe scenă.

-În primul rând, sunt surprins plăcut că cineva chiar a citit ce am declarat eu într-un interviu (râde, n.red.) Și, în al doilea rând, nu s-au schimbat prea multe.

Mă rog, nu îmi mai e neapărat rușine, dar am pretenții mult mai mari de la mine. Între timp, probabil că am învățat să gestionez mai bine anxietatea, că de asta sufăr, de fapt. Mergem de mână, frumos, atât cât se poate.

Bogdan Cotleț vorbește despre prietenia cu Andi Vasluianu

La prima probă pe care ai dat-o l-ai cunoscut pe Andi Vasluianu. Ați rămas prieteni de atunci?

–Pe Andi l-am cunoscut când am dat probă ca să intru în trupa de teatru de liceu pe care el o coordona, când eram în clasa a 10-a. El a fost primul meu “profesor” de actorie, dar, mai ales, de autocunoaștere. Făceam niște spirale, pe plajă, la mare, sau în munți… Pentru cine nu mă cunoaște, GLUMESC!

Dar da, la acea trupă de teatru am învățat împreună cum să înțelegem mai adânc autenticitatea în teatru și film, sau în artă, în general. Lucru care mă și face să îmi displacă destul de multe acte artistice, în general, cele pretențioase sau pseudointelectuale. “Fii, dom’le, sincer, lasă bălăriile”  le spun multora în gândul meu.

Digisport.ro

”Rebela tenisului românesc” a spus tot: ”Am fost cerută în căsătorie de 3 ori. Preș nu voi fi niciodată!”

“Mi-ar plăcea sa joc un supererou și un psihopat”

Există vreun rol pe care nu l-ai jucat încă, dar ți l-ai dori?

-Hm… Nu un rol anume… Mi-ar plăcea sa joc (bine, nu oricum) un supererou și un psihopat. Supererou că mi se pare cool ca naiba (dar aici mă oprește, în primul rând, lenea, mi se pare așa greu să merg la sală). Iar un psihopat pentru că acolo pot să ascund sub o privire goală, lipsă de talent (râde, n. red.).

Bogdan Cotleț vorbește despre cel mai haios moment de pe scenă

Îți mai amintești cea mai plăcută sau neplăcută întâmplare trăită vreodată pe scenă?

-A, gata, știu. Singurul moment în care nu am mai putut să îmi stăpânesc râsul și mă descurc destul de bine la asta. Eram într-un spectacol un grup mare de oameni legați cu sfoara și cineva ne amenința cu pistolul. Trebuia să-i zicem unde am ascuns niște bani care dispăruseră.

De obicei, colegii care erau ascunși în spatele grupului (adică și în spatele meu) se cam hlizeau, că se ascundeau de noi. Dar eu nu cedam niciodată. La  spectacolul în cauză, într-un moment în care eu trebuia să îi sar eroic în apărare surorii mele, colegul care ne amenința îmi punea pistolul la tâmplă și AR FI TREBUIT să îmi zică “ce te-agiți, bă, așa? Vorbesc cu sor’ta, nu cu tine!”.

Doar că în seara aia mi-a zis, din senin, “Ce-ai, mă? Te agiți… Te frămânți… Dar lipsește curajul…. De a spune ce s-a-ntâmplat”. A zis-o rar, apăsat și amenințător, așa că am avut timp să mă întreb de unde știu cuvintele astea. Pe la jumate mi-a picat fisa, erau versurile melodiei “Un actor grăbit” a Laurei Stoica.

Se pare că și colegii mei s-au prins în același timp cu mine. Am râs toți, sala s-a prins, a râs toată lumea, am pus spectacolul pe pauză 2 minute, să râdem toți împreună, apoi am continuat.

“Bani, bun simț și talent”

După atâția ani de carieră, ce simți că îi lipsește teatrului românesc la ora actuală?

-În primul rând, tehnica de scenă, lumini, sonorizare, acustică, chestii care țin și de buget, și de voință, și de know-how. Deci, practic, probleme care parazitează cam toate domeniile din România. Că de-aia când suni la poliție pentru diverse ești întâmpinat de multe ori cu “și ce vreți să le facem, domn’e”.

În al doilea rând bunul gust și bunul simț. Suntem, foarte mulți din breaslă, extrem de plini de noi și de mândri în legătură cu o grămadă de aspecte. Când, de foarte multe ori, ce facem e la nivel de studenție, sau teatru de liceu. De fapt, găsești la studenți și la licee chestii peste ce se întâmplă în teatru la noi. Deci, pe scurt, bani, bun simț și talent.

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mic?

-Alea pe care ți le permiteai. Furat de fructe sau legume (sau lacăte!!), reviste “sexy”, fumat, tras cu cornete în casele oamenilor, băgat de petarde în țeava de bătut covoare. Mers cu cortul sau la revelioane sau alte evenimente cu gașca (și mai târziu găștile) părinților.

Cui îi spuneai secretele tale, mamei sau tatei?

-Nimănui. SUNT SECRETE!!!

Bogdan Cotleț este sincer: “Nu venea dintr-o siguranță de sine ci din instinct de autoapărare”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-Am fost un tip scund până în clasa a 10-a sau a 11-a, și ușor de bully-uit. Așa că arma mea a fost întotdeauna umorul. Cu asta am reușit întotdeauna să “scap” de multe belele, dar nu venea dintr-o siguranță de sine ci din instinct de autoapărare. Așa că răspunsul e, probabil, ambele. Vezi, Doamne, eu sunt un om al contrastelor (râde, n.red.).

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Ce fel de întrebare e asta? Bineînțeles! Prima mea tentativă a fost în clasa a 3-a, când profesoara de spaniolă (care făcea cam mult exces de zel) ne-a pus să învățăm o poezie până a doua zi. Nu am reușit, tot din cauza temelor la spaniolă, așa că am scris, înainte de oră, poezia pe bancă cu un creion.

În pauză, învățătoarea m-a observat și, când a venit profesoara de spaniolă, m-a sifonat instantaneu. Am sperat că nu asta i-a spus la ureche și când mi-a venit rândul la catalog am încercat să citesc poezia de pe bancă. Ce nu luasem eu în calcul era că ar fi trebuit să scriu mai mare, că din picioare nu vedeam nimic, așa că trebuia să mă aplec să citesc la fiecare vers.

După o strofă, profa mi-a zis “foarte frumos, Bogdan, acum hai în fața clasei să o zici de la-nceput”. M-am dus în fața clasei, am zis primele două versuri, m-am blocat, și am primit nota 1 în carnet. “Să vii cu el semnat mâine” mi-a zis învățătoarea, care stătea în spatele clasei. Și în seara aia a fost prima mea tentativă de a falsifica o semnătură.

Bogdan Cotleț vorbește despre prima iubire

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-În prima zi de școală, în clasa întâi, m-am dus la cea mai frumoasă fată din clasă, Olivia Buzoianu și i-am zis “când o să fiu mare, o să mă-nsor cu tine”. Dar cred că înainte de ea mi-a plăcut de Ilinca Băjenaru, de la grădiniță, dar nu i-am spus niciodată nimic.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Hm… nu o să număr banii cu care o jecmăneam pe mama cu tariful umflat pe care îl practicam eu și fratele meu la spălat vase (ăia s-au dus pe upgrade-uri la calculator). Primii bani câștigați s-au dus pe niște boxe Bowers and Wilkins.

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-E grea asta, stai un pic. Probabil aș încerca să am un stil de viață mai puțin sedentar, că mă cam dor chestii care îl dor pe tata!

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Nu. Omleta. Și până și la aia m-a depășit Sabina…

“Am anxietate severă, cu care mă lupt de mult timp”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Nu știu din ce motiv, dar am anxietate severă, cu care mă lupt de mult timp. E nasol că mă cam încurcă în meserie și încă lupt cu ea. Mă descurc mai bine, dar suntem încă în război. Și e cam greu să te lupți cu dușmanul, când dușmanul ești tu.

Ce nu știe lumea despre tine si ai vrea sa spui azi?

-Nu știe multe, dar nici nu-mi place să vorbesc foarte mult despre mine. Sunt pasionat de muzică, foarte mult… A, uite, la întrebarea cu regrete, aș înlocui răspunsul cu asta: îmi pare rău că nu am continuat și aprofundat studiile în acest domeniu.

Am făcut pian și teorie muzicală până în clasa a 8-a și, dacă aș fi continuat, poate aș mai fi practicat acum încă o meserie pe care poate că aș iubi-o și mai mult.

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Pentru asta ar fi trebuit să fiu mai întâi celebru.

“Aș încerca să am mai multe “cojones” “

Daca ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta? Profesional și personal.

-Aș încerca să fiu, poate, mai tenace. Și să am mai multe “cojones”. De fapt nu mai multe, mai mari. Dar nu prea mari, că dup-aia te încurcă rău de tot la mers.

Unde te putem vedea începând din toamnă?

-La Tele7 ABC. A, nu, scuze. Pro TV. Pro TV și VOYO. De fapt, pe Voyo mă găsiți încă de pe-acum. Și, dacă nu vă place de mine, sigur veți găsi printre colegii mei măcar unul de care să vă puteți atașa. Că sunt mulți și foarte talentați. În afară de Răzvan Oprea, el e doar mult (râde, n.red.).