Actorul celebru din România care a trăit o experiență supranaturală chiar în noaptea de Înviere: ”Îmi curgea sânge din nas, din urechi”

Armand Calotă, cunoscutul actor, ne spune cum a stat 2 săptămâni în comă din cauza unui accident de mașină. Își aduce aminte tot ce a visat și ce i s-a transmis în acele două săptămâni cât a fost inconștient.

Actorul Armand Calotă a fost la un pas de moarte

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, actorul Armand Calotă ne spune cum a fost copilăria și adolescența lui alături de marea actriță Elvira Godeanu care i-a fost mătușă.

Celebrul actor recunoaște că a fost un tip timid până prin clasa a 12-a când l-a enervat cineva atât de tare încât a sărit la bătaie. Armand Calotă rememorează experiența lui supranaturală din noaptea de Înviere și ne spune secretul unei căsnicii longevive.

“Întreruperea bruscă a activității teatrale a marcat-o profund, până a murit”

Ești nepotul unei legende a teatrului românesc, inegalabila Elvira Godeanu. Ea ți-a descoperit talentul sau tu ai simțit că actoria este vocația ta?

Digi24.ro

Cum a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă îl consideră vinovat de crime de război pe Benjamin Netanyahu

-Nu mătușa mea mi-a coordonat acest lucru. Dorința de a deveni actor o aveam în suflet. Chiar în seara cutremurului din ’77 stăteam pe o canapea, mama tricota și eu răsfoiam un fel de îndreptar al facultăților, ceva de genul ăsta. Am spus că voi intra la facultatea de teatru. Mama era puțin derutată de faptul că voiam să dau la teatru. Știa că îmi place, dar știa că sunt și foarte mulți concurenți pe puține locuri.

Eu am ținut-o pe a mea și era chiar de 4 martie. Mama mi-a zis “nu mai fii supărat, dacă e să dai, dai, dar nu mai mișca patul”. I-am zis că nu eu mișc patul. Începuse cutremurul. După 10 ani de la acea dată eu deja eram admis la institutul de artă teatrală.

Digisport.ro

Milionarul român care are 9 copii cu 4 femei a spus care este cel mai mare regret al vieții sale

Profesional vorbind, ce lucruri ai învățat de la mătușa ta?

-Mergeam des la mătușa mea, la tanti Elvira, murise soțul ei. A fost marcată de moartea lui, fusese victima unui malpraxis. Asta și întreruperea bruscă a activității teatrale a marcat-o profund, până a murit. Am fost la ea acasă, mereu îmi dădea sfaturi extraordinare și îmi spunea că meseria asta n-o poți face dacă ai un caracter perisabil. Caracterul contează în meseria noastră, nu neapărat talentul.

Mi-a dat sfaturi privitor la relația cu actorii, munca în echipă. Mi-a spus că nu trebuie să bârfești, să te intereseze viața particulară a celui de lângă ține. Bârfa o deranja foarte tare, mai ales în această meserie. Cine judecă este Cel de sus, nu noi, așa îmi spunea.

„Avea un stil extraordinar, mie îmi era puțin jenă”

Știu că te mai punea în situații comice…

-Avea un stil extraordinar chiar dacă mie, uneori, mie îmi era puțin jenă. Am mers la un spectcol, la Nottara, unde o deranja foarte mult jocul unei actrițe și foșnea buchetul de flori pe care îl avea în mână. I-am zis “tanti Elvira, se aude”. Mi-a spus că asta vrea, să se audă, să își dea seama actrița că nu joacă bine (râde, n. red).

Există, în toată cariera ta, un rol pe care ți l-ai fi dorit dar nu ai apucat, încă, să-l joci?

-Nu cred că există un rol pe care mi-am propus să-l joc și nu l-am jucat. Poate aș fi dorit, totuși, să joc Richard al III-lea. Îmi place mult acest personaj și aș putea, cu ușurință, să-l fac în zona care mi-e mie foarte comodă. Mai  e timp. Eu am jucat Regele moare la 28 de ani și iată că cineva l-a jucat la 80 și ceva de ani. Nu e prea târziu niciodată.

Armand Calotă recunoaște: “Prietenii adevărate nu există în această meserie”

Există prietenii adevărate în această branșă, sau invidia este mult prea mare?

-Prietenii adevărate nu există în această meserie. Poate că cel mai elocvent ar fi să te aștepți, în această meserie, să respecți și să fii respectat. Așa contează foarte mult și este un fel de înlocuitor al prieteniei.

Rar se întâmplă să ai o prietenie în lumea asta pentru că imediat, la cotitură, dacă vine un regizor care nu te distribuie pe tine, dar pe celălalt da, dintr-o dată se formează un cheag de invidie. Poate constructivă, dar oricum te marchează. Așa suntem făcuți, oameni care ne încărcăm cu aplauze și ne descărcăm atunci când nu le primim.

După părerea ta, ce îi lipsește, azi, teatrului românesc?

–Echipa tânără de actori are impresia că, de fapt, de la ei pornește totul și că odată cu ei s-a înființat teatrul. Valoarea nu așteaptă numărul anilor, dar e vorba și de respect. Indiferent dacă ești un mare geniu, un talent nemărginit, nu trebuie să uiți de respect. Scena a fost construită de înaintașii tăi, au pus o scândură ca să te desfășori și să devii vedetă, că așa se spune  în ziua de astăzi.

“O formă dură, chiar vulgară”

Se mai bucură oamenii de teatrul clasic?

-Piesa clasică a devenit un fel de aliment care își stă în gât. Dacă nu  există un element reteatralizat, un gând, un fum, o ceva, nu e bine. Eu am jucat, în 2003,  Andrei din Trei surori, cu problemele lui de atunci, care existau la momentul acela. Acum cred că nu mai prezintă  interes această piesă. În prezent piesele se fac cu relații mai ciudate între protagoniști. Andrei poate să fie și pe tocuri, dezbrăcat, în ciorăpei.

În ziua de astăzi piesele au fost aduse într-o formă destul de dezbrăcată, de cele mai mult ori de conținut. Asta lipsește teatrului, formatorii de opinie. Zici că teatrul a început în anul 2000 după Christos. Nu se mai pune preț pe calitatea reprezentațiilor, ce transmit ele, ce se dorește a se transmite unui public de teatrul național.

„Se caută piese care să epateze, să șocheze”

Cum arată majoritatea pieselor din ziua de azi?

-Se caută piese care să epateze, să șocheze, indiferent dacă respectă sau nu gândul unui mare dramaturg sau a unui regizor care, de multe ori, caută ineditul. Sapă în adâncimea unui text scris la 1800 și îl scoate într-o formă dură, chiar vulgară. Nu știu dacă asta îi face bine teatrului la nivel mondial.

Am observat, jucând piese clasice cu preponderență, că spectatorul vine, face sold out și se simte bine. Mai există spectatori care au nevoie de emoția care se trezește din cuvintele actorului, din starea și emoția pe care el o transmite. Nu din vizual, pocnitori, efecte sau goliciuni.

Armand Calotă, de la timiditate la bărbăție: “Atunci l-am bătut pur și simplu”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-În liceu am fost timid. Cu fetele eram destul de boem, de tandru, de cald.  Găseam o poezioară, o recitam, mai cântam. Eram destul de  candid și inocent, ingenuu poate în relația cu cei din jurul meu. Bărbăția a început înainte de a termina liceul.

S-a întâmplat într-o seară. Eram acasă și aveam o minge nouă, care a plecat de lângă banca pe care stăteam. A venit un tip, îmbrăcat într-un costum militar și a dat cu piciorul în ea. Atunci s-a stârnit  în mine o furtună. M-am dus la el și i-am dat o palmă, el a încercat să reacționeze și atunci l-am bătut pur și simplu pentru gestul pe care l-a făcut cu mingea mea pe care abia o luasem. Atunci a fost începutul unei perioade de bărbăție.

În armată ai continuat maturizarea?

-A urmat armata și acolo chiar m-am format destul de bine, într-o societate unde trebuia să răzbești și prin masculinitate, prin bărbăție. Armata e necesară, te formează pentru viață. Acum femeia e bărbat și invers, dar astea sunt vremurile pe care le trăim.

“Voiam să o sărut, afară era frig, nu mai puteam să mișc nici buzele”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Nu pot să spun îndrăgostit pentru că mi-am dat seama, în timp, că te îndrăgostești doar o singură dată. Cea de care m-am îndrăgostit cu adevărat este soția mea, suntem împreună de peste 24 de ani. La anul facem 25 de ani de căsătorie și avem 3 copii.

Mi-a plăcut de o fată foarte mult, cu ea am stat prima dată pe o bancă într-un parc, cred că eram în clasa a 10-a. Voiam să o sărut, afară era frig, eu timid cum eram am zis gata, încerc, dar nu mai puteam să mișc nici buzele pentru că eram înghețat tot. Aveam o gecuță mai subțire pe mine ca să-mi arăt bicepșii, nu știu ce era în capul meu atunci. Așa de frig se făcuse că am renunțat. După 2 ore și ceva de stat pe bancă nici s-o sărut n-am ajuns. Am luat-o de mâna și am plecat.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Primii bani i-am câștigat pe vremea lui Ceaușescu. Mama lucra la o terasă, în comerț, și mă lua pe timp de vară să servesc la mese. Ajutam chelnerul, eram un ajutor de ospătar. Țin minte că, din banii câștigați, mi-am luat o pereche de blugi, niște timbre și clasoare.

Armand Calotă vorbește despre cel mai cumplit moment din viața lui: “Impactul a fost prea mare,  jumătate de roată era în pământ”

În anul 2001 ai trecut printr-un moment cumplit, ai stat în comă două săptămâni din cauza unui accident de mașină.

-La finalul lunii noiembrie 2001 mă duceam în Gorj, să cumpăr o casă. Aproape de Sohodol era locația. Înainte să ajung am alunecat pe o pată de petrol, cred că cineva a curățat în fața casei. În stânga și dreapta erau un fel de scurgeri, cu niște podețe care duceau la fiecare casă.

Ca să redresez mașina după ce am alunecat am întors-o în sens invers, că nu venea nicio mașină din sens invers, apoi am urcat-o pe un podeț. Din ce povestesc par un fel de Niki Lauda la cât de bine am condus mașină, dar nu, Dumnezeu era cu mine.

Soția țipa și zicea nu am centură, i-am zis “stai liniștită, dacă e mor eu”. Am intrat pe acel podeț și în față era gardul unei case. Mi-am dat seama că e foarte rău dacă întru în gard și am tras de volan stânga.  Am intrat într-un copac din fața porții. Mașină s-a îndoit foarte mult pe partea mea, am dat cu capul de bord. Impactul a fost prea mare, am rupt frâna cu piciorul pentru că jumătate de roată era în pământ.

“Ieșiți afară că sare în aer mașina”

Ce s-a întâmplat apoi, cine v-a scos din mașină?

-Impactul a fost foarte mare, cineva țipa “ieșiți afară că sare în aer mașina”. Trebuia să vină un elicopter să mă ia, dar aveam hemoragie. Îmi curgea sânge din nas, din urechi, eram inconștient. Până la urmă a venit, cu un IMS, un domn pe care l-am căutat ulterior, dar nu l-am mai găsit niciodată. Venea cu o mașină plină de copii, iar unul m-a recunoscut pentru că, pe vremea aceea, făceam Arlechino la televiziune.

M-au dus cu IMS-ul, au tăiat mașina ca să mă scoată. Mi s-a spus că omul acela și-a pierdut telefonul atunci când m-a salvat și îmi pare rău. L-am căutat și nu l-am găsit…L-am pomenit ani și ani de zile în acatistele pe care le-am dat la biserică.

“Aveam șanse mici de supraviețuire, durerile erau foarte mari”

Te-ai stabilizat apoi, în 2002, a venit altă nenorocire.

-M-au dus la Craiova, aveam hemoragie, dar s-a stabilizat. În 2002, după ce am ieșit din spital, am zis să plec cu soția să ne liniștim, la Florența. Ea avea mâna lovită în 16 locuri, i-au pus o tijă de titan, am zis să mai ieșim din starea asta urâtă. Acolo mi-am dat seama că eram amețit, dar nu i-am spus nimic ca să n-o sperii.

Am ajuns în România și am avut o criză de stomac. M-am dus la urgență și au descoperit că am hemoragie internă. După ce am intrat iar în spital, din cauza faptului că pierdusem 3 litri de sânge, aveam șanse mici de supraviețuire, durerile erau foarte mari. M-au băgat în comă  indusă, m-au pus pe aparate să respir.

Armand Calotă a trăit două experiențe unice: “Mi-a dat cu mir pe frunte și au început să piuie aparatele”

De Florii și în noaptea de Înviere ți s-au întâmplat două minuni, două experiențe unice.

-Da, în ziua de Florii soția mea s-a dus la mănăstirea Frăsinei. Nu avea voie să urce, pentru că era femeie, dar acolo a văzut-o un călugăr și acela i-a dat un mir. I-a spus să mă dea cu el, că ne iubește Dumnezeu. Seara a ajuns la spital, a putut să intre la terapie intensivă, mi-a dat cu mir pe frunte și au început să piuie aparatele. A venit medicul imediat și soția i-a explicat că nu se atinsese de aparate. Noaptea au sunat-o și i-au zis că am început să respir singur, fără ajutorul aparatelor. Era primul semn că începeam să-mi revin.

În noaptea de Înviere soția le-a rugat pe asistente să-mi pună un ou în mână și să ciocnească cu mine, chiar dacă eram în comă. Și așa m-am trezit, cu oul în mână. M-am uitat în jur pentru că eu auzisem niște clopote în capul meu, bătând. De aia m-am trezit, de fapt. Am început să plâng până pe la 3 noaptea, când au adus-o pe soția mea și m-am liniștit.

Pe călugărul care te-a salvat ai reușit să îl găsești?

-După ce am ieșit din spital am vrut să-l caut pe călugărul care m-a salvat. Ajung la Frasinei și, în curte, îmi apare un călugăr în față zicând  “Nu mai pot, mor, ajută-mă”. Soția mi-a strigat că el e cel care ii dăduse mirul.

Avea alergie la polen și nu se simțea bine deloc. Tocmai la mine venise să-l ajut. Am vorbit cu un mare alergolog, i-am luat un tratament pentru 4 luni și s-a vindecat. Dumnezeu a vrut să ne scăpăm unul pe altul de la moarte.

Armand Calotă, vindecare miraculoasă la trei luni de la ieșirea din spital

Cât timp ți-a luat să îți revii complet?

-După ce am ieșit din spital mi-au spus că, datorită pierderii de sânge plus niște hematoame pe creier, eram destul de lovit după accidentul acela. Hemoglobina era la nivel 7 și mi-au spus că, după mulți ani, va ajunge în limite normale. În stomac mai aveam și o rană, făcută de hemoragie, care va dura și ea să se vindece.

După 3 luni de la ieșirea din spital m-am băgat la tomograf și mi-au luat sânge pentru analize. Doctorița părea mirată și panicată, mi-a zis că trebuie să vorbească întâi cu doctorul care m-a operat. Acesta s-a uitat la rezultate și a zis “dragul meu, tu ești o minune, nu mai ai niciun hematom pe creier, nu știm cum au dispărut. Stomacul este perfect și hemoglobina este peste 13”. În acele 3 luni m-am rugat totul timpul și cred că asta a fost medicamentul miraculos care m-a adus înapoi.

Armand Calotă vorbește despre Ana, iubirea vieții lui

Îți mai aduci aminte cum ia cunoscut-o pe Ana? Știa cine ești, ce meserie ai?

-Pe Ana mea dragă am cunoscut-o într-o zi de 22 sau 23 februarie 2000, la Muzeul Literaturii Române. Eu recitam și ea era juristă muzeului. Trecea pe acolo în timp ce recitam. Era și un restaurant la subsol unde am coborât după si unde am văzut-o. Nu știam cum să-i comunic tot felul de lucruri. Vorbeam cu o prietenă de-a ei transmițându-i ei lucruri pe care îmi doream să le audă.

În acea seară am fost la toaletă, mă uităm în oglindă și mi-a căzut o plombă, iar a două zi aveam filmare. Asta a rămas în amintirea noastră că, atunci când am văzut-o pe Ana, chiar mi-au căzut plombele (râde, n. red.). După întâlnirea asta am rămas împreună și ne-am căsătorit în data de 9 septembrie, când se celebrează sfinții Ioachim și Ana.

Ești și un tată fericit, nu numai un soț împlinit.

-Da, pentru că din căsătoria noastră au rezultat trei fete pe care le iubesc enorm. Teodora, Ema și Alexandra. Suntem binecuvântați de Dumnezeu și de aceea și noi îl iubim foarte mult. Datorită aceste armonii din familie pot să spun că suntem cu adevărat fericiți împreună.

Armand Calotă și soția lui, dragoste la prima vedere

Cine pe cine a cucerit, până la urmă?

-A fost o dragoste la prima vedere. Cred că a fost ceva reciproc. Degeaba mă îndrăgosteam eu și-mi mai cădea și plomba dacă ea nu simțea același lucru că și mine. Ana este o femeie extraordinar de frumoasă, inteligentă și caldă, o femeie deosebită.

Eu am mai fost căsătorit o dată și mai am un băiat, Bogdan, care stă la Timișoara, un băiat extraordinar. Sunt destul de împlinit, cu 3 fete și un băiat, este minunat.

Cum reușiți să aplanați conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?

-Conflictele în familie sunt mici detalii, nu chestii de profunzime. Am învățat să ne descărcăm.  Contează mult. Decât să ții în tine mai bine ne descărcăm și, după 10 minute, ne luăm în brațe. Niciodată nu trebuie să ne culcăm supărați. Oamenii nu sunt făcuți să trăiască neapărat împreună și să fie una și aceeași persoană. E  bine să gândească pentru că, din discuții și din contrarii, poate ieși adevărul.

Nu există o rețeta miraculoasă într-o căsnicie. Fondul trebuie să fie bine făcut, temelia să fie dragostea reciprocă. Atunci vei trece prin foarte multe lucruri. Asta e viața, e bine să tragi la aceeași căruță și să înțelegi că nu doar  unul are dreptate.

Armand Calotă recunoaște: „Eram mai tânăr și tinerețea îți dă curaj”

Cum este tatăl Armand Calotă? Mai relaxat, mai panicat?

-Cred că cel mai deosebit rol din cariera mea este cel de tată. Nu am dat niciun casting, Dumnezeu a zis că eu trebuie să fiu tatăl acestor copii și  cred că sunt și am fost un tată destul de mămos. Aveam și melodia mea extraordinară, șlagărul “Nani nani, manulani, dormi copilul tatii” adică ceva extraordinar (râde, n. red).

Nu există moment când eu sau soția mea să nu le luăm în brațe și să nu le iubim. Ideea cu “lasă-le într-un colt” nu a ținut la noi. Am stat cu ele și în brațe, în cărucior, am jucat volei în casă, jucam teatru cu ele, fiecare avea rolul sau. Suntem o familie de artiști.

La Bogdan și la Alexandra eram mai tânăr și tinerețea îți dă curaj. Nu mă interesa că Bogdan mai aluneca sau se mai lovea. Acum sunt înnebunit, vin imediat cu plasture, dau cu dezinfectant, am o grijă mai mare. Vârsta te și panichează mai mult.

Armand Calotă își aduce aminte ce a visat în cele două săptămâni de comă: “Intrau într-o clădire neagră și nu  se mai întorceau”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, cum ai reușit să mergi mai departe?

-Cred că cel cu accidentul și faptul că, timp de 2 săptămâni, știu exact ce am visat, ce mi s-a transmis. Stăteam pur și simplu într-o piață, într-un cărucior cu rotile, dar nu vedeam niciodată cine mă împinge. Erau mii de oameni acolo, intrau într-o clădire neagră și nu se mai întorceau. Rămâneam întotdeauna singur într-o piațetă unde plouă mereu, nu era lumină, era întuneric tot timpul.

O dată am vrut să merg și eu în acea clădire și s-a deschis o ușă în interiorul acelei clădiri. Atunci am putut să văd un crâng, un soare și când am pășit am simțit o liniște cum nu cred că o pot descrie. Nu cred s-o fi avut vreodată în viața mea.

Din clipa aia, când am vrut să pun piciorul în clădire, am fost aruncat în stradă, s-a aprins lumina și mi s-a transmis în mintea mea că mai am o misiune de făcut. După ce ieșeam din spital trebuiau să apară și cele trei fete, deci asta era misiunea mea. Cine poate să știe care a fost gândul lui Dumnezeu în momentul acela.

„A fost un scurtcircuit micuț de genul asta”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Poate prin ’90 sau ’91, când eram la Timișoara. Venea lumea la spectacole, era sold out totdeauna. Am luat și premiul Toma Caragiu la Festivalul național de teatru. A venit Michael Black de la Londra, am băut împreună o sticlă de whiskey pe care o ținea într-o pungă.

Atunci cred că am avut o senzație de răsfăț, eram dat la telejurnal drept un mare actor care iată că apare pe scena teatrului românesc. A fost un scurtcircuit micuț de genul asta. După aia urma să vin la București, primisem un transfer la Teatrul de comedie, în ’93. Am dat un concurs să întru și la Odeon, am luat și concursul de la Teatrul Național.

Am refuzat angajarea la primele două teatre și am ales Teatrul Național, angajat de Andrei Șerban. Păcat că a plecat și că n-a mai revenit niciodată să mai pună o piesă în scenă. Asta e un mare regret al meu.

“Acceptarea face că totul să devină mai ușor”

Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?

-În viață, indiferent prin câte momente dificile treci, e bine să ajungi la capacitatea de a accepta. Acceptarea face că totul să devină mai ușor. Faptul că tu vrei să mergi împotriva valului înseamnă epuizare și dispariția de pe planetă, te duci în alte lumi pe care nu le ști.

Acceptarea a ceea ce mi s-a întâmplat mie de-a lungul vieții m-a făcut să fac pași înainte și să am liniștea sufletească pe care oricine și-o dorește.

Unde te putem vedea în perioada următoare?

-În perioada următoare mă puteți vedea la Teatrul Național unde joc de 32 de ani. Bârfe, zvonuri și minciuni în regia lui Ion Caramitru, Dumnezeu să-l odihnească. Apoi în Dumnezeu să îmbracă de la second hand, Călătoria în regia lui Dan Puric și Titanic vals  în regia lui Dan Tudor.

O dată pe luna la Teatrul Național, lunea, închiriez sala pentru spectacole care vin din afară, particulare. Acum avem Amanta, un spectacol pe care eu l-am pus în scenă,  o comedie de la 1927. Anul asta voi sărbători, pe 7 octombrie, 120 de ani de la nașterea mătușii mele Elvira Godeanu, printr-un spectacol și un moment de omagiu, o recepție care va avea loc în holul teatrului, acolo unde invit toți spectatorii.

Mai am un spectacol, tot particular, Nebun după tine se numește. Joc alături de Maia Morgenstern, Isadora Băltățeanu și Oana Dragne, in toată țara și cu sălile pline. Vom fi la Târgu Jiu, Petroșani, Curtea de Argeș, Mangalia.