În ultimii ani, Antena 1 a pierdut câteva vedete cap de afiș. În timp ce unele s-au retras în liniște din proiectele din care făceau parte, altele nu au cedat așa ușor. Este și cazul următoarei celebrități care se războiește cu Antena 1 și cere daune uriașe.
Antena 1 are multe proiecte de succes care înregistrează audiențe record. Unul dintre ele este ”iUmor”, emisiunea din care, la un moment dat, a făcut parte și Mihai Bendeac.
Mihai Bendeac s-a aflat la masa juriului de la ”iUmor” timp de mulți ani. În toamna anului 2022, marele actor a părăsit emisiunea și a rupt orice fel de colaborare cu Antena Group.
Plecarea lui Mihai Bendeac nu a fost deloc una pașnică. Imediat după ce a părăsit ”iUmor”, Antena 1 l-a dat în judecată pe actor, iar motivul invocat a fost faptul că nu a respectat termenii contractuali.
Potrivit contractului pe care l-a semnat cu Antena 1, Mihai Bendeac trebuia să mai stea la masa juraților încă un an jumătate. Pentru că a încălcat contractul, Antena 1 l-a dat în judecată și i-a cerut despăgubiri de 500.000 de euro.
Inițial, nimeni nu a știut motivul pentru care Mihai Bendeac a plecat de la Antena 1. Ulterior, s-a aflat faptul că acesta a fost deranjat de un moment de pe scena ”iUmor”, moment susținut de Mugur Mihăescu.
Mugur Mihăescu a făcut glume jignitoare la adresa LGBTQ+, o comunitate pe care Mihai Bendeac a susținut-o mereu. Momentul respectiv a ajuns pe TV, iar din montajul final părea că actorul este amuzat de glumele lui Mugur Mihăescu.
”Varianta trucată și denigratoare a actului artistic prezentat de către domnul Mugur Mihăescu a fost menținută pe atât pe platforma Youtube, cât și pe platforma Facebook, până în seara zilei de 11.09.2022. (…)
Reclamanta avea obligația de a se abține de la a aduce un prejudiciu vădit imaginii publice și reputației pârâtului. Primul cadru ulterior aliterației anterior menționate și cuvântului „dezgustător” este tocmai secvența care il prezintă râzând necontrolat, denaturând grav realitatea.”, se arată în dosar.
Mihai Bendeac susține că imaginea lui a fost lezată de producătorii care au făcut în așa fel încât să pare că gustă momentul respectiv. Tocmai din acest motiv, actorul solicită trustului Antena Group să îi plătească 195.337 lei, banii aferenți activității pe care a prestat-o.
Cerințele lui Mihai Bendeac nu se opresc aici. Întrucât imaginea sa a fost puternic lezată, actorul cere și 3.000.000 de lei daune morale.