Fotbal intern

Actorul Mihai Bobonete, fan al Universității Craiova, a împlinit 40 de ani! Ce mesaj i-a transmis clubul din Bănie şi cum a ajuns să ţină cu Ştiinţa

14.06.2020 | 14:13
Actorul Mihai Bobonete fan al Universitatii Craiova a implinit 40 de ani Ce mesaj ia transmis clubul din Banie si cum a ajuns sa tina cu Stiinta
Actorul Mihai Bobonete, fan al Universității Craiova, a împlinit 40 de ani! Ce mesaj i-a transmis clubul din Bănie şi cum a ajuns să ţină cu Ştiinţa (sursă foto: ucv1948.ro)
ADVERTISEMENT

Multe persoane cunoscute și-au făcut publice pasiunea pentru fotbal, iar una dintre cele mai „vocale” vedete în ceea ce privește exprimarea sentimentelor pentru o echipă de fotbal este Mihai Bobonete. Actorul care îl interpretează pe „Bobiță” din „Las Fierbinți” împlinește 40 de ani. Acesta nu a ascuns niciodată ca este fan al Universității Craiova.

Născut în Bănie și ajuns celebru la București, Bobonete nu a uitat niciodată de unde a plecat, iar în numerele lui  de „stand-up” pe care le realizează în țară se mândrește cu titulatura de oltean și multe dintre glumele din repertoriul său sunt bazate pe povești din momentul în care a sosit în Capitală, el fiind din provincie.

ADVERTISEMENT

Actorul este nelipsit de la meciurile Universității Craiova din București și zonele apropiate. Mihai Bobonete și-a exprimat în deseori atașamentul pentru „Campioana unei Mari Iubiri”, fiind și membru al galeriei oltene în urmă cu 20 de ani, mergând în deplasări, deținând și „semne” de pe vremea unui meci al Craiovei la Brașov.

„Bobiță” este suporter înfocat al Universității Craiova și un apropiat al clubului din Bănie

În urmă cu un an, Mihai Bobonete a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care explica iubirea sa pentru clubul fanion al Olteniei: „Nu ajungi în viaţă să iubeşti Craiova, te naşti cu iubirea pentru Craiova. În copilărie, am fost crescut de bunici, cum ţi-am zis, şi am stat mult prin Craiova. Pe vremea aia, ai mei trăiau în Ialomiţa, pentru că mama era inginer agronom, iar inginerii trebuiau să facă grânarul ţării să fie ultra-mega-lux.

ADVERTISEMENT

Şcoala o făceam la Giurgeni, vacanţele la Craiova. Când am mai crescut, facultatea am făcut-o la Craiova şi vacanţele le petreceam la Giurgeni. Sunt legat de Craiova. Copilăria mea, prietenii mei, rudele mele… Suntem olteni, pe viaţă şi pe moarte, cum ar veni! Nu pot să explic de ce iubesc Craiova, pentru că e în mine Craiova.”

masina bobonete
Actorul Mihai Bobonete, fan al Universității Craiova, a împlinit 40 de ani! Ce mesaj i-a transmis clubul din Bănie şi cum a ajuns să ţină cu Ştiinţa sursă foto: sport.ro

Culorile alb-albastre sunt sfinte pentru orice oltean, iar carismaticul actor nu face excepție de la această regulă. Bobonete deține un Mustang, cu 300 de cai putere, mașina fiind vopsită în „stil oltenesc” și cu un număr care conține inițialele „UCV”: „Văd  toată lumea spune  mi-am vopsit mașina în culorile clubului, dar nu este așaTrebuia  o vopsesc, efectiv le-am dat-o la băieții aia, nici nu le-am zis ce culoare  o vopseascăși uite  a ieșit așa in alb-albastru. La numere am comandat  îmi dea B-69-BOS și uite  mi- au dat UCV, așa a ieșit, ce  mai zic”, glumea Bobonete la PRO X despre mașina sa.

ADVERTISEMENT

După ce a văzut că Electrotehnica nu era pentru el, Mihai Bobonete a decis să plece la București pentru a vedea dacă calitățile sale actoricești vor fi apreciate și așa a și fost. Actorul nu uită deplasările memorabile pe care le făcea alături de galeria Universității Craiova și a declarat pentru FANATIK că păstrează cicatrici de pe vremea unui meci la Brașov: „Am fost la un meci la Braşov şi a intrat o ţeavă de la gard în mine. Eu am cicatricea pe mine! Faptul că eu m-am înfipt în ţeava aia, am cicatricea… Am prieteni care trăiesc şi care sunt în Craiova, alături de care am mers în deplasări, la Dinamo… Am fost în trenul în care a fost, din păcate, şi Cristi Ignat, care s-a întors fără un ochi după finala de Cupă cu Dinamo! Eram în trenul ăla, am umblat cu oamenii ăştia!”

Mesaj special pentru Mihai Bobonete din partea clubului și a suporterilor Universității Craiova

Pe 14 iunie este ziua de naștere a lui Mihai Bobonete, iar clubul Universitatea Craiova a ținut să posteze pagina oficială un mesaj pentru actor, însoțit de mii de mesaje din partea fanilor alb-albaștri: „Astăzi, 14 iunie 2020, Bobiță al nostru din „Las Fierbinți” împlinește vârsta de 40 de ani. Clubul Universitatea Craiova îi dorește acestuia multă sănătate, fericire și să ne poarte noroc în cât mai multe meciuri”

ADVERTISEMENT
mesaj UCV pentru Bobonete
Actorul Mihai Bobonete, fan al Universității Craiova, a împlinit 40 de ani! Ce mesaj i-a transmis clubul din Bănie şi cum a ajuns să ţină cu Ştiinţa

„Părul meu alb din cap este și din cauza a ceea ce am pățit eu ca suporter al Universității Craiova. Cu toată nebunia asta, cu Popeci, cu Nețoiu și plecarea lui la Dinamo. Am trăit multe cu Craiova în B, reîncepută, reafiliată. Din punctul meu de vedere, asta este adevărata Universitatea Craiova, cea din Liga 1. Îmi amintesc că dacă era meci, facultatea era pe al 100-lea loc. Erau pregătiri de meci, scriam cu cărbune pe cearceafuri. ”, mai declara Mihai Bobonete în urmă cu ceva timp.


(P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Astra Giurgiu : 1,91 este cota pentru victoria gazdelor. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT