De ziua ei, actrița Ana Maria Moldovan face dezvăluiri emoționante: “Am reușit, măcar o perioadă, s-o fac pe mama să mai zâmbească”. Exclusiv

Astăzi, celebra actriță Ana Maria Moldovan, își serbează ziua de naștere. Aflăm detalii despre cea mai cumplită perioada din viață ei și cum a ajuns să fie, ani de zile, imagine Acasă Tv.

Actrița Ana Maria Moldovan și-a îngrijit mama până la final

De ziua ei, cunoscuta actriță Ana Maria Moldovan ne povestește despre cât de greu a fost de gestionat celebritatea. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, fosta imagine Acasă Tv mărturisește că, din cauza programul cumplit de greu de la teatru, își exaspera colegii și producătorii de telenovele. Ana Maria Moldovan își aduce aminte că, din primii bani câștigați, și-a luat niște rujuri și ne povestește, cu durere, despre despărțirea de mama ei.

“Îmi doresc sănătate și superputeri”

La mulți ani, Ana Maria. Ce-ți dorești, cu adevărat, de ziua ta?

-Mulțumesc mult! Ce-mi doresc cu adevărat? Asta înseamnă că aș răspunde de obicei cu neadevăruri. Cine mă cunoaște știe că diplomația nu e punctul meu forte. Îmi doresc doar sănătate și bucurie, exact ce urez și eu la rândul meu oamenilor dragi și numai.

Știu deja că sănătatea este atât de necesară încât niciun avion privat nu o poate înlocui. Iar bucuria, adică puterea să apreciem oamenii din jur, ce avem sau cine suntem, este uneori o superputere. Da, asta îmi doresc cu adevărat. Sănătate si superputeri.

Digi24.ro

Militarii ucraineni îl sfidează pe Putin: „Azi, cel mai avansat tanc din lume nu rezistă în fața unui pilot de drone, chiar și mahmur”

Ana Maria Moldovan, amintiri despre trecut: “Erau alte vremuri și răsfățul era de alta natură”

Cum îți petreceai ziua în copilărie? Ce cadouri primeai de la părinții tăi?

-Copilăria are și ea segmentele ei. Am fost visătoare sau introvertită, cum se spune în zilele noastre. Visele astea mi-au dezvoltat imaginația și m-au făcut ca cred că lumea e bună si binele învinge. Am tras multe din cauza asta. Nu mă voi dezice, însă, niciodata de credința că măcar in proporții minuscule lumea aceea imaginată există și uneori chiar invinge.

Cadourile pe care le primeam, în afară de acel mediu optim pentru visare, erau lucruri necesare. Nu îmi aduc aminte de ceva anume. Erau haine de care aveam nevoie, sau creioane de colorat sau ce aveam nevoie atunci. Erau alte vremuri și răsfățul era de alta natură, nu se rezuma totul la bucurii de moment cu lucruri de aruncat ulterior.

Digisport.ro

Sorana Cîrstea a dat lovitura: 9.226.203€ de la WTA!

Am primit și jucării, firește, dar nu în exces cum văd des azi sau pe care mi le doream neapărat. Oricum se găseau doar câteva feluri pe care le aveam toți copiii. Și eram fericiți.

Cine venea în vizită?

-Veneau verișorii mei și copiii din curte la ziua mea, cu oamenii mari aferenți. Stăteam la masa, se punea și muzică și mă simțeam prințesă pentru că toți îmi făceau urări. Nu am amintiri puternice poate pentru că lumea multă mă obosea, ca și acum de altfel. Aveam mereu acleași tort Krantz făcut de cineva care se pricepea. Îl așteptam mereu cu nerăbdare pentru ca adoram să mănânc decorațiile Krantz.

Ana Maria Moldovan, cea mai cumplită perioadă: “Am ajuns la disperare și simțeam că nu mai pot”

Care este cea mai mare realizare a ta de pana acum?

-Cred ca am conștientizat puterea pe care o avem de fapt noi toți, în acei ani în care a trebuit să devin mama mamei mele. Tocmai ea, mama, nu m-a învățat să-i port de grijă. Am avut cale liberă să-mi urmez visele și nu eram echipată pentru așa ceva. Atunci am aflat și cum sunt oamenii. Dar tot atunci am descoperit ce minune este prietenia, pentru că prietenii mei dragi m-au ajutat cum nici n-am îndrăznit să visez.

Am ajuns la disperare și simțeam că nu mai pot. Că durerea de a-ți vedea părintele degradându-se zi de zi, chiar cu toate eforturile pe care le faci, este atât de mare încât o să clachezi. Aș fi vrut să dau timpul înapoi să retrăiesc conștient momentele frumoase și să-i spun tot ce n-am apucat să spun. Aș fi vrut să mă pun pe invizibil și să mă fac că realitatea e alta, aș fi vrut să aud doar râsetele mamei.

“Am reușit s-o fac pe mama să mai zâmbească, desi o boală degenerativă pusese stăpânire pe ea”

Dar prietenii ți-au fost alături.

-Prietenii mi-au fost aproape și uneori fără să cer, veneau cu soluții pentru etape prin care nu credeam să mai pot trece. Nu meseria, cariera sau notorietatea sunt realizări, ele sunt doar efecte a ceea ce facem pentru noi.

Realizarea care m-a modificat, maturizat oarecum și pe care nu credeam să fiu in stare s-o fac, este că am reușit măcar o perioadă s-o fac pe mama să mai zâmbească, deși o boală degenerativă pusese stăpânire pe ea. Pe nedrept, pentru că viața e nedreaptă de multe ori.

“Eram o naivă și vedeam lumea în alb si negru”

Cum era Ana Maria la 20 de ani și cum este cea de acum? Ce crezi că ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

-La 20 de ani aveam încă spiritul adolescentin si credeam că lumea e rea pentru că nu s-au obosit alții s-o facă mai bună. Credeam încă in corectitudine, valori și că de se vrea, se poate. Credeam că, dacă ești bun în ceea ce faci, ușile se vor deschide și totul va fi bine. Eram o naivă și vedeam lumea în alb si negru.

Compromisul nu era o opțiune decât pentru oamenii slabi și iubeam cu pasiune cosmică. Azi sunt aceeași, am încă relfexe de genul ăsta, dar mă trezesc mai repede la realitate. Am mai multă ințelegere pentru mine, dar mai ales pentru ceilalți, lucru de care se și profită, dar nu mă supăr. Am învățat să nu mai raportez totul la mine și să accept cât de diferiți suntem.

Cum a fost perioada liceului? Erai timidă, rebelă?

-Perioada liceului a însemnat începutul în actorie. Clubul elevilor, Școala Populara de Artă, Trupa de teatru a liceului. Eram o timidă în viață, dar mintea mea era dinamică, motivată de pasiunea pentru actorie. Premii am luat doar în clasele primare și gimnaziu.

Ana Maria Moldovan mai copia in liceu: “Aveam un sistem bine pus la punct”

Ai copiat vreodata la vreun examen?

-Eram o elevă bună, dar nu învățam prea mult acasă, prindeam de la ore și evident mai și copiam. Aveam un sistem bine pus la punct, desi eram la real eu pregăteam umanistele și prietena mea de-o viață, realul. A trebuit să dezvolt tehnici pentru a mă descurca și a nu-mi face părinții de rușine. Altfel cine mai avea voie să ajungă seara acasă de la toate activitățile teatrale?

“A rămas în mine ca o nedreptate”

Îți mai aduci aminte o întâmplare de atunci?

-În trupa de teatru a liceului a trebuit să lupt să fiu inclusă. Motivele nu contează, dar doar unul dintre cei care erau răsfățați acolo fac actorie. Era o gașcă formată prin subiectivitatea profesoarei care conducea trupa. M-a distribuit în doua roluri figurație specială, dar nu aveam orgolii, am savurat fiecare clipă.

Jucam și la Școala Populara de Artă unde lucrurile stăteau altfel. Știam că voi face actorie și toate neajunsurile erau detalii, dar uite că a rămas în mine ca o nedreptate. Povestesc și azi despre asta.

Uneori maturii se comportă cu adolescenții ca și când ar fi maturi și lasă urme nedorite. Poate de asta azi, când lucrez cu adolescenți, am grijă să-i ajut să se deschidă și să se dezvolte, nu să le dau bătăi de cap inutile pentru vârsta respectivă.

Până la urmă ai avut probleme din cauza matematicii?

-Profesorul de matematică nu a acceptat, până la final, că nu vreau să invaț și era s-o pățesc chiar in ultimul trimestru din clasa a 12-a. De supărare nu mi-a corectat teza și m-am trezit cu o notă așa mică încât nu treceam. Ca la piață m-am dus la el și i-am cerut s-o corecteze.

La Bac aveam nevoie de 6 pe vremea aceea și eram specialistă să număr punctajul până la 6 și ceva. Un efort mai mare îmi lua din timpul pe care îl alocam actoriei. Singurele meditații pe le-am luat au fost la mate cu un profesor extraordinar, tatăl unui coleg. El înțeles ce îmi doresc și m-a învațat exact ce aveam nevoie să iau Bac-ul și să dau odata admiterea la facultate.

Ana Maria Moldovan recunoaște: “Am învățat și despre trădare și gelozii”

Dar de prima iubire îți mai aduci aminte?

-Sigur acea perioada a fost marcată și de iubirile pe care le credeam pentru totdeauna, așadar am învățat și despre trădare și gelozii. Am învățat despre oamenii a căror distracție este să cheltuie timpul cu bârfe și judecăți. Ca-n liceu.

Prietena mea cea mai buna, cu care ma văd din păcate prea rar, dar cu care fiecare revedere e ca și când nu ne-am văzut de ieri, este cel mai mare noroc pe care l-am avut în liceu. Prietenia a venit fără să anunțe, fără luptă, fără stres. A devenit un om pe care îl admir pentru tot ceea ce este și îmi este exemplu în viață pentru consecvență și perseverență, pentru dăruirea cu care face tot și pentru înțelegerea ei față de oameni.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Cine poate uita asta? Primii bani i-am câstigat în liceu când făceam figurație la un spectacol la Teatrul Dramatic. Deși am început să mă machiez de abia după facultate, am simțit să mă duc să-mi cumpăr rujuri de banii ăia. Ce se găsea la Universal, mall-ul de pe vremuri.

S-au stricat și le-am aruncat. Apoi primii bani adevarați i-am câștigat in anul 4. Filmam la o co-producție franceză și era înainte de Crăciun. Au ajuns banii să cumpăr, pentru prima oară, cadouri familiei. Eram tare mândră că am putut face asta.

“M-am lovit de neseriozitate și de toate balcanismele”

Ai venit de la Brasov, unde era liniște și frumos, în nebunia capitalei. Nu ți-a fost teamă?

-Teamă? Asta ar fi însemnat să înteleg situația mai pe larg, dar singurul lucru pe care îl știam era că vreau actorie. Aș fi mers la Cluj dacă nu intram la București. Orașul era ceva secundar. Dar da. Acum înțeleg bine întrebarea.

M-am lovit de neseriozitate și de toate balcanismele noastre pe care in liceul german nu le întâlnisem decât la scară mică. Capitala nu era așa nebună cum e azi. Din Balta Albă unde locuiam, făceam 15-20 minute cu 311 până în centru.

Au urmat zilele când, până la Teatrul Odeon, făceam si aproape 2 ore pe același traseu cu același mijloc de transport. Nimeni nu înțelegea de ce ajung cu 5-10 minute întârziere sau de ce sunt deja obosită. E amuzant totuși pentru că, ulterior, am aflat că majoritatea actorilor locuiau în zone bune, apropiate de teatru, ca pe vremuri sau de pe vremuri.

“Perioada Acasă Tv a fost marcată de conflictul profgramului”

Ce îți mai aduci aminte din perioada Acasă Tv?

–Perioada Acasă Tv o țin minte bine. A fost marcată de conflictul programului. In aceea perioadă directoarea teatrului considera că, dacă apari la televizor și nu nimerești în singurul film care se făcuse în ultimii 4 ani, ești o oaie neagră care nu are ce căuta in teatrul de stat.

Luasem un concurs cinstit pentru a fi angajată la Teatrul Odeon. Faptul că nu am avut un spate care să mă susțină și enormul meu bun simț au făcut ca, până la urmă, să exasperez pe toată lumea de la Acasa cu programul infernal de la teatru. Culmea, când nu mai jucam în seriale, nici teatrul nu m-a mai deranjat.

Munca în sine a fost minunată. Am jucat cu actori mari, am avut colegi cu care m-am înțeles extrem de bine, altfel nu rezistam acestei presiuni a programului. Eram mereu pe drumuri, ajungeam ruptă acasă. Azi este benefică notorietatea actorilor și pentru teatru, mentalitatea s-a schimbat, dar anii au trecut.

Te mai recunoaște lumea pe stradă, mai vine la poze?

-Da, din când în când mă mai recunoaște lumea și uneori mai facem și poze. Oamenii care se uitau atunci la televizor.

Ana Maria Molovan a fost mai mult interesată să joace în filme

De ce teatru? Ce te-a determinat sa urmezi aceasta cariera?

-Nu am urmat cariera de teatru. Am dat un concurs la Teatrul Odeon și am luat 10 pe linie. Chiar de ziua mea de nastere se întâmpla aflarea rezultatului. Cine ar fi crezut că există concursuri de angajare fără pile??? Ce cadou neașteptat!

A părut ca o confirmare a universului că sunt pe calea cea bună și de atunci chiar nu vreau să renunț la credința că se poate și cinstit în viață. Atât cât se poate. Dar nu am ales teatrul. Teatru se făcea mai mult atunci. Poate azi aș alege diferit. Filmul m-a interesat mai mult. E un drum ce numești tu carieră. Un drum anevoios.

Si fotografia?

-Mă pasionează cuvântul și imaginea. Am devenit o portretistă destul de căutată poate tocmai prin faptul că încerc să văd dincolo de scutul nostru de protecție. M-am specializat indirect pe fotografia pentru casting din dragostea mea pentru film. Am înțeles ce doresc regizorii să vadă ca să cheme un actor la audiție și s-au luat roluri doar cu fotografiile.

Mă bucură enorm asta pentru că, mai demult, de abia reușeam să avem fotografii. Dacă erau și bune păreau nave spațiale. Vin deseori actori să-i fotografiez și, după ședință, sunt fericiți pentru că nu s-a mai lucrat cu ei așa. Înțeleg ce unealtă extraordinară este fotografia de casting. Ea are un specific și doar alt actor înțelege subtilitatea factorului cu care poți atrage personaje.

“Teatrul este minunat ca mijloc de expresie, dar de cum s-a născut a și pierit”

Știu că nu doar la fotografie te-ai oprit.

-De curând am făcut cursuri de scenaristică la Școala de Film sub îndrumarea lui Florin Șerban care este un pedagog extrem de generos. Cu un scurt metraj am fost deja la o rezidență in țară. Timp să fie pentru câte îmi doresc sa fac.

Așadar aș spune ca teatrul m-a ales pe mine, eu l-am ales datorită vremurilor. Teatrul este minunat ca mijloc de expresie, dar de cum s-a născut a și pierit. Dar da, am ales actoria și ea include tot. Nu poți face actorie dacă nu înțelegi natura umană cu toate neajunsurile ei.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Gătesc de nevoie, rapid, cum am învațat în acea emisiune de la AcasăTv pe care am prezentat-o 6 luni. Uneori, când am timp, îmi face și plăcere, mai ales dacă gătesc pentru cineva drag. Sunt specialist în supa de linte, de pui, ciulama de curcan, spanac și plăcinte cu mere, cu brânză dulce sau sărată.

Ana Maria Moldovan, despre riscurile celebrității: “Mulți îmi cereau bani pentru că, dacă apari la televizor, ești bogat”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-La primul serial românesc, În Familie de pe Primatv, am cunoscut celebritatea și pot spune cu mâna pe inimă că nu a fost ușor. Eram o copilă și mă opreau oamenii pe stradă să-mi spună că mă înșeală iubitul. Era vorba de partenerul personajului pe care îl jucam. Mă amuza dar mă și speria pentru că mi-am dat seama cu câtă pasiune trăiau povestea încât se suprapunea cu realitatea.

Nu mai eram eu in ochii lor, ci personajul. Mulți îmi cereau bani, pentru ca dacă apari la televizor ești bogat sigur. Nu eram pregatită pentru aceste aspect. Cu timpul și apariția altor seriale, toate acestea s-au diminuat pentru că publicul a asimilat corect serialele. Desi un coleg a fost chemat la poliție pentru ca un spectator l-a reclamat pentru lanțul pe care îl purta la gât în serial, spunea ca i l-a furat.

Cred ca n-am avut atâta celebritate încât să fie acest pericol. Cred că celebritatea în România e diferită de cea pe care o vedem în filme străine.

Consideri că frumusețea ta a reprezentat un atu în meseria pe care ți-ai ales-o?

-Mulțumesc pentru compliment. Eram puștoaică si probabil naivitatea mă făcea mai atrăgătoare decât eram de fapt. Mai mult decât frumoasă am fost și sunt spontană.

Dar da, sigur că a contat și percepția celorlați din acest punct de vedere. Nu mi-am conștientizat feminitatea și nu am știut s-o speculez la vremea ei… de-aș fi avut mintea de acum. Dar nu am de ce să mă plâng.

“Nu aș renunța la râsetele pe care le-am stârnit din naivitate”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Dacă mă întrebai mai demult aș fi avut probabil răspunsuri ample la aceasta întrebare. Dar am învățat atât de mult prin greșelile facute cu credința că așa e bine, încât nu aș schimba nimic.

Nu aș renunța la râsetele pe care le-am stârnit din naivitate si nici la plânsetele lungi și durereoase pe care le-am trait din idealism. Au trecut. Important e ce facem de acum încolo.

Unde te putem vedea în perioada următoare?

-Mă puteți vedea în comedia minunată pusă in scenă de către talentatul meu coleg Andrei Mateiu, la sala Glori,a dupa O Scrisoare Pierduta. Ador comedia și îmi doresc mult să mai atrag astfel de proiecte. De teatru sau de film.

Mă puteți vedea și prin actorii cu care lucrez, sunt un acting coach cu rezultate de care sunt mândră. Încerc șă îi indrum într-un fel de care noi nu am avut parte și este ceva normal de multă vreme în străinătate.

Vă invit să vă delectați și cu portretele pe care le fac ca Micafotografă. Pare un răsfaț acest nume, dar am pornit cu timiditate și a prins atât de bine numele încât așa a rămas.