Actrița Isabela Neamțu, cea mai cunoscută voce din desenele animate: ”Am fost la muncă, în Anglia. Mi-a fost imposibil să mă adaptez”. Interviu exclusiv

Actrița Isabela Neamțu rememorează cea mai grea perioada din viața ei și recunoaște că actoria a fost, mereu, prima și singura opțiune pe care a avut-o.

Isabela Neamțu vorbește, în exclusivitate, despre plecarea în Anglia

Actrița Isabela Neamțu are o voce unică, poate cea mai cunoscută din dublajele de desene animate. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, talentata actrița recunoaște că a fost o adolescentă temperamentală. Într-o zi a scos harta de la ora de geografie și i-a dat foc pe hol. Mărturisește că își face imediat fani în rândul copiilor, pentru că aproape toți îi recunosc vocea și este de părere că frumusețea mai mult a încurcat-o decât s-o ajute.

“Azi încă suport consecințele”

Actoria a fost prima ta opțiune? Sau îți doreai altă meserie?

-Să fiu actriță a fost dintotdeauna prima și singura opțiune pentru mine. Recunosc că a existat o presiune din jur în a face o alegere fiindcă se apropia sfârșitul liceului iar balanța a fost înclinată de faptul că am jucat, adolescentă fiind, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț. Atunci am mușcat zdravăn din măr, iar azi încă suport consecințele. Glumesc, desigur.

La acel moment, era o opțiune pe care o făceai pe viață, încă nu se vorbea despre “reconversie profesională’’. Așa că, în mintea mea de atunci, așa m-am văzut, ca fiind pe viață pe scenă sau la filmări.

Digi24.ro

„O lovitură dureroasă”. Kievul confirmă un atac rusesc. Imagini din dronă

“Am suferit foarte mult, adaptarea a fost imposibilă”

Ai plecat de la Piatra Neamț și ai venit în capitală. Nu ți-a fost teamă de necunoscut, de un oraș cu totul nou?

-Prima mea mare plecare a fost, de fapt, în străinătate. În Anglia mai exact, imediat după primul eșec la admitere, fiindcă au fost două. Asta e o parte despre care știe mai puțină lume, dar care cred că a avut o importanță majoră în dezvoltarea mea ulterioară.

Am plecat cu multă încredere să muncesc într-o țară străină, a cărei limbă o stăpâneam însă cu destulă ușurință. A fost testul meu de maturitate și, mai ales, mi-a dat timp să îmi formulez foarte clar în minte ceea ce îmi doresc să fac. Am suferit foarte mult departe de țară, de familie, adaptarea a fost imposibilă, așa că m-am întors determinată să îmi urmez visul.

Și ai ajuns la București.

-Momentul sosirii în Gara de Nord pentru un nou început a fost unul plin de încredere. Unul la care visasem îndelung. Aveam puține temeri și foarte multă dorință de a reuși. Mi-l amintesc foarte bine, e un moment drag mie, la care revin adeseori glumind. Îmi place să spun că acolo mi-am lăsat eu accentul meu drag de moldoveancă: la Gara de Nord.

Digisport.ro

Se face! Cel mai bogat om din Europa și al cincilea din lume cumpără o echipă de fotbal

Isabela Neamțu ne spune secretul: ”Să mergi înainte este cheia”

La inceput de cate ori îți doreai să lași tot și să te întorci acasă?

-E o glumă care circulă în ultima vreme în mediul nostru: “Sunt actor, merg mai departe”. Mi-am dat seama că e mai mult decât o glumă, se pare. E mai degrabă un fel de motto, un motto-motor, să zicem. Să mergi înainte este cheia. Iar eu am adoptat chestia asta inconștient încă de la început.

Cum era Isabela Neamtu în rolul Sanja din “Trilogie belgrădeană” și cum este cea de azi? Ce simți că ai câștigat și ce crezi ca ai pierdut?

-Debutul  meu profesionist s-a petrecut pe scena Teatrului Bulandra, deși audiția a avut loc pe scena Teatrului Nottara (ce coincidență, acum îmi dau seama). Producția spectacolului Trilogie belgrădeană, în regia lui Cristian Theodor Popescu, s-a realizat până la urmă la Grădina Icoanei.

Îmi aduc aminte foarte bine toată perioada aceea de repetiții, toate visele, îndoielile, bucuriile acelui început. Eram aproape copleșită de scena Teatrului Bulandra. Pentru mine era ca un loc sacru aproape, și rămâne la fel, deși lucrurile s-au schimbat destul de mult de atunci.

E adevărat că în toți acești ani am adunat experiență, dar prospețimea acelei perioade nu mai poate fi atinsă decât într-o măsură mică de tot. E un tribut pe care îl plătim odată cu acumularea de roluri, dar și un challenge constant. Să începi fiecare proiect nou cu sinceritatea și uimirea cu care făceai același lucru când erai foarte tânăr.

“Drumul unui actor este unul foarte personal”

Ai jucat în foarte multe filme și vreau să te întreb unde este mai greu de jucat, pe scenă sau în fața camerelor?

-Am făcut multe filme, e drept, dar abia acum doi ani am primit primul meu rol principal într-unul. Regizoarea Ligia Ciornei mi-a încredințat rolul Irinei din “Anul pierdut 1986’’ aka “Clouds of Chernobyl”. Filmul poate fi vizionat pe Max sau pe Amazon prime acum.

Aceasta a fost de fapt oportunitatea să construiesc un rol de anvergură într-un film, lucru foarte diferit de cum se întâmplă același lucru în teatru. Mă hazardez să spun că ar putea fi mai ușor, fiindcă procesul de lucru este mai concentrate. Dar, de fapt, nici aici nu sunt reguli sau metode stricte. Drumul unui actor este unul foarte personal și ancorat în propriul lui destin, asta mi se pare ceva notabil, de fapt.

Isabela Neamtu, o voce incofundabilă când vine vorba de desene animate

Ești o actriță foarte cunoscută, dar nu multa lume știe că ai o carieră impresionantă în dublajul desenelor animate.

-Da, e o afirmație aproape corectă. Deși nu sunt o actriță foarte cunoscută, fac dublaj de voce de un număr impresionant de ani. E o activitate conexă meseriei noastre, dar de fapt foarte strâns legată de aceasta.

Ține foarte mult de tehnică și de experiență, iar o “ureche muzicală” bună poate fi un atu oricând, detaliu care pe mine personal m-a ajutat mult. Am însă un mic regret în legătură cu asta: mi se pare că e o activitate prea puțin cunoscută și apreciată la noi.

Vorbim totuși de un număr limitat de actori și actrițe care își împrumută vocile unor animații, adesea celebre și care, din păcate, nu sunt cunoscuți și promovați după cum ar merita. Sau, în fine, după cum se întâmplă acest lucru pe-afară. Ăsta e un aspect la care mai avem de lucrat.

“Am mulți fani printre copiii colegilor și prietenilor mei”

Ai o voce cu un timbru unic. Ți se mai întâmplă să te recunoască mamele, copiii prin magazine?

-Mulțumesc, dar pentru asta nu am niciun merit. Dumnezeu m-a înzestrat cu datele pe care le am, lui îi datorez și vocea mea. Personal, cred că este o legătură profundă între sufletul nostru și vocea noastră. Atâta vreme cât nu există două voci identice pe pământ, așa cum nu există doi oameni identici.

Timbrul vocii noastre se identifică cu coordonatele noastre sufletești, cu trăirile noastre, cu devenirea noastră. Asta e o idee pe care mi-ar plăcea să o aprofundez la un moment dat.

Da, am mulți fani printre copiii colegilor și prietenilor mei, iar atunci când cunosc un copil oarecare și află despre asta, atunci sunt nevoită să îi spun câteva replici din “desene”. Și atunci, ei bine, aceasta este garanția unui fan înflăcărat pentru multă vreme!

Isabela Neamțu vorbește despre copilărie

Apropo de copilărie, cum a fost a ta? Ce nebunii făceai când erai mică?

-Ah, copilărie, vârstă paradisiacă a inocenței… A fost frumos, a fost o perioadă minunată, una care se prelungește din când în când până în prezent. Am petrecut cei mai frumoși ani din viața unui om într-un orășel mic de lângă Piatra-Neamț, la țară cum s-ar zice. Asta însemnând natură, grădină, animăluțe și nesfârșite jocuri cu copiii din împrejurimi.

Încă mai simt în nări praful uliței, încă mai strălucește în amintire pârâul unde ne scăldam. Ori de câte ori ninge gândul îmi zboară mereu la derdelușul plin de copii îmbujorați, alunecând cu săniile lor și chiuind din toate puterile. Am gustat foarte multă libertate în acea perioadă, e un sentiment pe care îl prețuiesc mult și pe care îl caut constant în viața mea.

“Secretele rămâneau secrete, iar libertatea devenea mai puternică”

Cui ii spuneai secretele tale, mamei sau tatei?

-Hmm, asta e mai degrabă o întrebare pentru generațiile mai tinere. Mama și tata aveau, pe vremea când eu începeam să percep relațiile inter-umane, un fel de autoritate  foarte diferită  de cum arată acum și care pare să fie aproape pe cale de dispariție. Secretele rămâneau secrete, iar libertatea asta de care vorbeam mai devreme devenea mai puternică în felul ăsta…

“Am scos harta lumii din clasă și i-am dat foc pe culoarul școlii”

Cum a fost perioada liceului? Erai timidă sau cea mai rebelă?

-Perioada liceului a decurs firesc în continuarea copilăriei mele plină de joc și entuziasm. Eram un amestec interesant de adolescent studios, dar rebel. Adică, pe de o parte puteam fi considerată o tocilară, iar pe de altă parte făceam niște năzdrăvănii la limita inconștienței. Ca acel moment, de exemplu, când am scos harta lumii din clasă și i-am dat foc pe culoarul școlii, în semn de protest împotriva durității domnului profesor de geografie. Care mi-a fost și diriginte, în același timp.

A lăsat amintiri foarte puternice în urma lui, ca de exemplu  o notă scăzută la purtare…Dumnezeu să îl ierte! Nu mai este printre noi, dar până și pentru el păstrez azi o amintire frumoasă, de fapt. Să te împaci cu trecutul și să ierți a fost un scop pentru mine o vreme. Și a dat rezultate, se pare.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Am niște amintiri legate de fițuici, așa le ziceam copiuțelor. Niște adevărate opere de artă care circulau între noi la testele de la anumite materii. Era aproape imposibil să așezi atât de multă informație pe o bucățică de hârtie atât de mică! Și totuși reușeam! Mai ales la materiile reale (fizică și chimie), noi fiind liceu cu profil uman!

Departe de mine să fac un titlu de glorie din asta, dar recunosc, am copiat. E unul dintre cele mai teribile sentimente acesta, teama de a fi prins făcând ceva nepermis, ilegal, imoral. Conștiința noastră are resorturi foarte puternice ori de câte ori încălcăm cu bună știință reguli și legi, e un organism viu și care nu adoarme niciodată.

Isabela Neamțu este sinceră: “Starea de îndrăgosteală este o stare perpetuă”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Pentru mine starea de îndrăgosteală este o stare perpetuă. Eu respir starea asta. Câteodată chiar fără un obiect anume. Un fel de nebunie temporară pentru cineva complet rațional și care duce doar o existență practică și pragmatică. Dar nu și pentru mine.

Eu m-am născut să iubesc, iar dacă nu iubesc lumea se golește brusc și devine un loc pustiu și de nelocuit. Și atunci ies  la vânătoare de dragoste. De dragoste de natură, de frumos, de soarele dimineții. De băbuța micuță care vinde flori toamna la Unirii și tot așa, până când golul se umple la loc și orizontul prinde din nou contur.

“Mi-am dat seama că pot plăti chiria din banii câștigați din meseria mea”

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Mi-am câștigat existența destul de devreme, de dinainte să intru la facultate chiar. Mi-am prețuit mult independența și am înțeles destul de repede că aceasta va fi una dintre căile să fiu liberă. Am lucrat în call-center-ul primei companii de pagere din București și apoi, câțiva ani buni, la Connex, devenită ulterior Vodafone.

Am avut prieteni buni care m-au ajutat la greu în perioada de căutări și începuturi (Mihaela și Alfred), dar și șefi extrem de înțelegători vis-à-vis de cariera mea proaspăt începută de actriță (Andreea și Radu). Și le mulțumesc.

Dar cel mai fain moment a fost acela în care mi-am dat seama că pot plăti chiria din banii câștigați din meseria mea. Din cele două spectacole pe colaborare pe care le jucam în București și din dublajul de voce. A contat foarte mult pentru mine atunci, am prins aripi.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Sunt foarte talentată, ador să gătesc, îmi iese totul din prima, dar din păcate mi-am promis că nu voi mai găti decât pentru soțul meu, așa că am luat o pauză.

Eu personal sunt mai ușor  de mulțumit. Dacă există ceva gen master chef în rețete de salate, eu sunt campioana. Așa îmi zice Anastasia, Mătușa Salată.

Isabela Neamțu s-a apucat de pictat icoane în pandemie

Ce nu știe lumea despre tine?

-A existat de curând o perioadă destul de grea în viețile noastre și pe care am uitat-o repede se pare. Pandemia recentă a reprezentat acest moment tensionat și plin de necunoscute. La fiecare s-a raportat într-un mod profund personal, cred. Faptul că nu puteam ieși din case ne-a făcut pe mulți dintre noi foarte inventivi.

Trebuia totuși să umplem timp cu activități noi, diferite sau pe care le pusesem deoparte. Eu m-am apucat de pictat icoane pe sticlă atunci. Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință a fost prima mea icoană. E adevărat că a trebuit să le spăl pe primele fiindcă nu aflasem încă de secretul gălbenușului de ou pus în culoare, dar apoi totul a mers bine. Și e o îndeletnicire la care mă mai întorc din când în când, dacă timpul mi-o permite.

“Mă întreb dacă nu cumva asta mai mult m-a încurcat”

Consideri ca frumusețea ta a reprezentat un atu în meseria pe care ți-ai ales-o?

-Interesantă întrebare. Aspectul fizic, atât de discutat, râvnit și evaluat în prezent, contează enorm în domeniul nostru. E greu să răspund de fapt, dar admițând că ar fi așa, nu mă pot opri să mă întreb dacă nu cumva asta mai mult m-a încurcat.

Fiind atât de ușor judecați după exterior, avem toate șansele să ratăm anumite întâlniri sau să nimerim în conjuncturile nepotrivite. Una peste alta, cred cu tărie ca frumusețea e ceva ce vine din interior. Cred cu tărie că frumusețea aceea din interior va salva lumea și tocmai de aceea, pe aceasta mă străduiesc să o cultiv pe măsură ce anii trec.

Isabela Neamțu nu ar schimba nimic: „Ar însemna o imagine știrbită a mea”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-E un exercițiu mental pe care aleg să nu îl fac. Fiindcă oricum e inutil. Îmi place să cred, nu știu dacă neapărat e așa, să cred că Isabela cea de acum nu ar mai face anumite lucruri sau nu ar mai lua anumite decizii, să zicem.

Mai constructiv mi se pare să îți asumi cu totul trecutul în fiecare detaliu al lui, să îl înțelegi și apoi să ierți. Pe tine, în primul rând, dar și pe cei cu care împarți acest trecut. Mi se pare mult mai valoros ca, după această etapă, să poți trăi concentrat doar în prezent, clipă de clipă, respirație de respirație.

Să renunț la cel mai mic detaliu legat de mine, ar însemna o imagine știrbită a mea…ar fi o deformare. Prin urmare, o minciună. Iar pentru mine, Adevărul e Totul!

Unde te putem vedea in perioada urmatoare?

-Vă invit la Teatrul Nottara în primul rând, www.nottara.ro, la “Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, regia Sânziana Stoican, “Ivona, principesa Burgundiei”, regia Andrei și Andreea Grosu, “Operațiunea Petarda”, regia Catinca Drăgănescu și la “Figaro” în regia Mihai Lungeanu.

Trebuie să veniți nepărat la spectacolul pe care îl avem în pregătire acum, o dramatizare realizată și regizată de Gianina Cărbunariu după romanul “Stela” de Simona Goșu.

Mai sunt niște “Lecții de viață” pe post, de neratat fiindcă, în mod surprinzător, asta ne asigură continuitatea în fața marelui public. Puteti vedea “Clouds of Chernobyl” pe mai multe platforme de streaming de filme iar pe Cinemaraton, din când în când, câte un film românesc în care apar și eu.

Orice ați alege, consumați cultură, nu stați departe de teatre, cinematografe, muzee. Fiți vii, fiți liberi, rugați-va, exersați-vă discernământul. Și, mai ales, nu uitați să iubiți! Fiindcă Iubirea e Totul.