Monica Odagiu a făcut primele declarații după accidentul soldat cu moartea unui om. Aceasta s-a limitat să spună doar că bărbatul ”s-a aruncat în fața mașinii”. “A așteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac și s-a aruncat în fața mașinii. Nu pot să mai vorbesc”, a fost reacția acesteia, în fața jurnaliștilor.
Informație de ultimă oră despre actrița Monica Odagiu. Potrivit ultimelor informații, celebra actriță conducea o mașină pe o stradă destul de circulată din Capitală și a accidentat mortal un bărbat în vârstă de aproape 35 de ani.
Autoritățile spun că tragedia s-a produs în urmă cu foarte puțin timp. Mai exact, în jurul orei 16.15, polițiștii au primit un apel la 112. Conform informațiilor transmise, o femeie în vârstă de 26 de ani se afla la volanul mașinii sale în zona Calea Victoriei.
În dreptul stației STB Luterană însă, a avut loc impactul. Actrița Monica Odagiu l-a surprins și accidentat pe bărbatul în vârstă de aproape 35 de ani. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, însă a fost mult prea târziu. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a fost declarat decedat.
Ulterior, conducătoarea mașinii, depre care se spune că est Monica Odagiu a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost zero, deci s-a confirmat că aceata nu a consumat alcool înainte de a se urca la volanul mașinii sale.
Conform informațiilor Antena 3, ea le-a spus polițiștior că pietonul a sărit în fața mașinii. Iubitul surorii acesteia a spus că victima era în stare de ebrietate și a traversat prin loc neregulamentar strada.
La momentul actual, oamenii legii fac cercetări. Se dorește a se afla cauza, dar și modul în care s-a produs teribilul accident rutier mortal. ”La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă.
Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani.
În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare. Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, au transmis autoritățile.
Menționăm că această întâmplare vine după ce în urmă cu doar câteva zile, o altă persoană publică a fost la un pas distanță de o tragedie în trafic. Aceasta s-a ales cu trei doare penale în aceeași noapte după neregulile descoperite.
Ulterior, aceasta a dezvăluit că nu ar fi consumat substanțe interzise și că doar urma un tratament din partea medicului său. De asemenea, ea a recunoscut că a greșit urcând la volan fără a mai avea permis de conducere .