Fotbal intern

Jos cuţitele din ceafa lui Moruţan! Aşa ne creştem copiii?

Andrei Dicu scrie despre "vinovatul de serviciu", Olimpiu Moruţan, cel acuzat de toată lumea dupa ce naţionala under 19 a ratat calificarea la Europeanul din vară.
28.03.2018 | 23:03
Jos cutitele din ceafa lui Morutan Asa ne crestem copiii

Naţionala Under 19 a ratat calificarea la Euro, după un gol fatidic, primit în minutul 90+2 şi după o greşeală a junelui Moruţan, care a confundat terenul cu arealul curţii şcolii. Cu toate astea, criticii lui Moruţan sunt prea aspri. Şi există riscul de a transforma un fotbalist de viitor într-o mumie vie.

Nu tristeţea este deprimantă, ci persistenţa ei. Echipa naţională Under 19 a ratat calificarea la Europeanul din vară pentru că nu a ştiut să gestioneze o şansă. De data asta, fie că sunteţi de acord sau nu, vinovat este hazardul. Au crezut că s-au căţărat pe Everest, când, de fapt, ei erau cocoţaţi pe dâmbul din spatele stânii. Nici măcar antrenorul Boingiu nu e vinovat. Poate că şi-a scăpat un pic mânjii în islaz, dar asta nu e chiar aşa mare scofală.

Poate că vinovaţi suntem noi, cei care n-am catadicsit, până de curând, să oferim atenţia cuvenită acestor copii. Presiunea şi-a dat verdictul, iar, de ce s-o mai dăm după vişini, Ucraina a fost mai bună. Se mai întâmplă…

Tragicomediştii (sau tragicomicii) care pun, astăzi, cuţitele în ceafa lui Moruţan, un băieţel luat de val, ce – în culmea tandreţei bucuriei – şi-a dat jos tricoul, după marcarea unui gol izbăvitor, uitând că mai are un cartonaş galben, ori n-au copii, ori n-au ştiut să-i crească. Nimic şi nimeni nu-ţi dă voie, pe lumea asta şi în afara ei, să tai aripile unui Înger. Asta a fost, aşa s-a întâmplat… Ce va fi, va fi… Dar, fără Îngeri, fără copiii noştri cu Aripi, nu va mai fi nimic.

Cu sau fără tricou, Moruţan e Fotbalist. A dovedit-o de multe ori, chiar şi celor care îl pun, astăzi, la zid. Şi a dovedit-o, mai ales, celor care au fost atât de galanţi, în scris, cu Naţionala Mare, care nu s-a mai calificat de o grămadă de vreme, la un turneu final. Iar atunci când s-a calificat, a avut grijă să şi-o ia pe coajă chiar şi de la Albania…

Cine nu are un Moruţan, să-şi cumpere! El este nebunia uitării şi uitarea nebuniei fiecăruia dintre noi. Este în fiecare din noi, dar nu-l vedem. E copilul din noi, care, în niciun caz, nu trebuie pus la zid, ci sărutat pe frunte. Sigur, la prima vedere, gestul său pare dovada unei inconştienţe crase. Pe de altă parte, doar cine n-a făcut sport nu poate intrea în sufletul lui. Mai mult decât atât, dacă Moruţan a greşit, atunci au greşit şi cei care l-au educat. Şi nu mă refer la antrenorul Boingiu, ci la primii dascăli ai jucătorului, adică la cei care i-au format personalitatea, încă din momentul junioratului.

Nu vreau să-l scuz, cu orice preţ, pe Moruţan şi când spun ”Moruţan”, mă refer la întreaga Naţională Under 19. Dar nici nu-mi plac haitele şi nici nu cred că stilul ”de discuţie” potrivit este aşezatul copilului pe coji de nucă…

Şi mai e ceva. Acest mod de a ”descoperi” vinovăţia este păgubos. Nu cred că din pricina lui Moruţan s-a pierdut calificarea. Ci pentru că nu am câştigat toate punctele…

Eliminarea lui Moruţan nu se pune pe tabela de marcaj. Acolo se trec alea două goluri, pe care le-am luat ca idioţii. Plus golul lui Moruţan, pe care l-a dat ca deşteptul. Întâmplător, Moruţan a făcut un gest al victoriei, după ce marcase un gol care trebuia să fie al calificării. Adică a comis o chestie, pe care comentatorii, care au crescut cu Ăia care stăteau cu fundu-n poartă şi îi slăveau, nu ştiu s-o facă.

Când privesc Naţionala Under 19, îmi privesc, practic, copilul. Un copil nu poate creşte cu pumnalul în ceafă. Un copil e o esenţă şi o victorie, chiar când îşi scoate, imberb, tricoul, într-un striptease care costă cât o necalificare. Un copil e o şansă, care nu se pierde decât dacă nu ştii s-o trăieşti.
Preliminarii au fost şi vor mai fi. La fel, necalificări şi calificări. Important e să ştim cum ne gestionăm trăirile. Şi Aproapele. Din fiecare din noi. Chiar dacă, uneori, îmbătrânim şi uităm cum îl cheamă pe copilul din fiecare dintre noi.

Nu mai vorbiţi, dragi prieteni, despre ”generaţii ratate”. Ăsta e un clişeu oribil. Vorbiţi şi scrieţi despre lipsa noastră de tact şi de Înger.

Dar până când veţi înţelege, scoateţi, un pic, cuţitele din ceafa lui Moruţan. Măcar pentru că a avut bunul simţ să ne arate, la scenă deschisă, o tristeţe pe care suntem incapabili s-o sorbim!