O fraudă masivă ar fi avut loc la votul din diaspora de la alegerile parlamentare, acolo unde ștampila de la prezidențiale ar fi fost desigilată și folosită la scrutinul de duminică.
De-a lungul scrutinului de duminică, în țară și în străinătate au fost sesizate mai multe posibile fraude electorale. Am văzut cum, în Mehedinți, trei membri ai unei comisii au votat pentru o tânără care votase deja în Franța.
Cel mai grav incident de duminică a fost însă semnalat de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.
Se pare că în mai multe secții de vot din diaspora ar fi fost folosite ștampilele de la prezidențiale și pentru alegerile parlamentare. Acest lucru contravine legislației în vigoare. Legea spune că acele ștampile trebuiau să fie sigilate și trimise în țară, după scrutinul de pe 24 noiembrie.
Conform celor de la Știripesurse, într-o primă fază, o astfel de problemă a fost identificată în patru secții de votare: secția 32: 246 voturi, secția 329: 77 voturi, secția 673: 127 voturi și secția 99: 32 voturi. Așadar, un total de 482 de buletine.
Ulterior, cazuri similare, cu sute de voturi la care s-au folosit ștampile de la prezidențiale, s-au raportat și la alte secții din afara granițelor. E vorba de 673 de buletine în Norvegia Stavanger, 329 în Italia, 99 în Coreea de Sud, Seul Ambasadă și 32 în Austria, la Linz.
Din Legea nr. 208/2015 aflăm că ștampilele destinate altor procese electorale trebuie sigilate pentru a evita orice confuzie sau utilizare neautorizată. Nerespectarea acestei obligații poate reprezenta contravenție sau infracțiune, în funcție de gravitatea situației.
Din art. 6 alin. 5 lit. e) din Decizia Biroului Electoral Central (BEC) nr. 260/D/21.11.2024 reiese că buletinele de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu un model diferit de cel aprobat ”sunt considerate nule și nu sunt luate în calcul la stabilirea rezultatului alegerilor”.
Până duminică seara la ora 20.15, în diaspora se înregistrase o prezență uriașă la urne. Peste 700.000 de români și-au exprimat opțiunea electorală la scrutinul pentru parlamentare.