Sport

Abuz rasial în Liga 2, la Astra – Petrolul 1-2! Jucătorul eliminat după conflictul cu Ibrahim Diarra dă explicații: “Cei de la încălzire au înjurat, nu eu!”

Derby-ul etapei a 12-a a ligii a doua dintre Astra Giurgiu și Petrolul Ploiești, umbrit de acuzații de abuz rasial. Un jucător a fost eliminat.  
31.10.2021 | 13:38
Abuz rasial in Liga 2 la Astra  Petrolul 12 Jucatorul eliminat dupa conflictul cu Ibrahim Diarra da explicatii Cei de la incalzire au injurat nu eu
Sory Ibrahim Diarra in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si Petrolul Ploiesti, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminica 31 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
31-10-2021
14:00

Tiberiu Giuroiu se scuză după eliminarea pentru rasism: "Cei de la încălzire au înjurat, nu eu!"

Tiberiu Ioan Giuroiu, fotbalistul eliminat pentru rasism în partida Astra – Petrolul 1-2, spune că arbitrul a comis o eroare, deoarece nu el a fost cel care l-a insultat pe Ibrahim Diarra, de la Petrolul.

Giuroiu spune că jignirea s-a auzit din tribune, dar tușierul a considerat că el este cel vinovat. Speră că va avea parte de clemență la Comisia de Disciplină.

“Ați văzut și dumneavoastră faza, am fost faultat, cei de pe margine, aflați la încălzire, au sărit cu injurii. Arbitrul a crezut că eu… și asta a fost. Eu n-am înjurat, cei de pe margine au înjurat. Să se dea faza și să audă dacă am înjurat sau nu. Am încercat să vorbesc cu arbitrul, dar degeaba. Tușierul m-a indicat pe mine.

Eu cred că, dacă am fi rămas în formulă completă, am fi făcut un meci mult mai bun și cred că am fi adus un punct sau chiar trei puncte. Încercăm să afirmăm, pentru că suntem tineri. Nu știu ce o să fie la Comisia de Disciplină. Nu am primit de foarte mult timp bani, nu pot să zic exact. Toată lumea știe că sunt probleme la noi. Ni se spune mereu ‘urmează, urmează'”, a declarat Tiberiu Ioan Giuroiu pentru Digi Sport.

Un incident din prima repriză a meciului Astra Giurgiu – Petrolul Ploiești, din etapa a 12-a a eșalonului secund s-a soldat cu eliminarea unui jucător al gazdelor.

Se pare că la mijloc ar fi un derapaj rasial. În minutul 36 al întâlnirii centralul Sorin Vădana a fost nevoit să intervină într-un conflict între doi jucători și a decis eliminarea lui Ioan Giroiu de la Astra

ADVERTISEMENT

Asistentul a intervenit pentru a-i aduce la cunoștință centralului cele întâmplate

Faza din minutul 36 al meciului Astra – Petrolul i-a avut ca protagoniști pe Ioan Giuroiu de la gazde și Ibrahim Diarra, golgheterul prahovenilor.

Cei doi s-au luptat pentru  minge în marginea terenului, iar la un moment dat Diarra a sprintat spre aversarul său cerându-i socoteală.

ADVERTISEMENT

Se pare că între cei doi ar fi avut loc un schimb de replici în care Giuroiu ar fi folosit cuvinte nepotrivite ce pot fi catalogate drept abuz rasial.

Centralul Sorin Vădana a fost sesizat de unul dintre asistenți de cele întâmplate și a oprit jocul. În urma discuției dintre cei doi oficiali, Vădana i-a arătat cartonașul roșu lui Giuroiu.

ADVERTISEMENT

Și Ibrahima Diarra a fost avertizat însă acesta a văzut doar cartonașul galben pentru împingerea adversarului.

Cele mai importante faze ale partidei Astra – Petrolul pot fi rmărite AICI. 

Tot mai multe cazuri de rasism

Incidentul nefericit din partida Astra –Petrolul nu este singular. La nivel mondial abuzurile rasiale au devenit, din păcate, întâmplări aproape cotidiene.

ADVERTISEMENT

Cel mai recent caz care a făcut înconjurul lumii este cel de la meciul Polonia – Anglia din preliminariile pentru turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor.

În întâlnirea din 8 septembrie, de la Varșovia, la finalul primei reprize a avut loc un duel verbal cu tente rasiale între Kamil Glik și Kyle Walker. Pe tunelul spre vestiare cei doi au fost la un pas de bătaie, oprită la timp de intervenția coechipierilor și forțele de ordine.

Reprezentanții Federației engleze de fotbal a depus o plângere susținând că Walker a fost abuzat rasial de fundașul polonez Kamil Glik. Deși Federația poloneză a negat acuzațiile, FIFA a demarat o anchetă.

ADVERTISEMENT