News

Acuze dure din partea unui antrenor: “Ce este mai periculos, un antrenament cu 6 sportivi sau faptul că acești copii merg la magazin unde nimeni nu respectă normele?

10.07.2020 | 13:49
Acuze dure din partea unui antrenor Ce este mai periculos un antrenament cu 6 sportivi sau faptul ca acesti copii merg la magazin unde nimeni nu respecta normele
Răzvan Ifrim și elevele lui reprezentând România la un turneu internațional. Sursa foto - fanatik
ADVERTISEMENT

Un antrenor de beach volley a lansat mai multe acuze dure la adresa autorităților și nu numai după ce a fost nevoit să aștepte luni bune până a putut să-și reia seria antrenamentelor. Până aici, aproape că totul este firesc. Unul țipă, altul se face că nu vede și câțiva privesc nedumeriți.

De altfel, România pare că s-a obișnuit să aștepte întotdeauna alte vremuri, să privească succesul altora nu o dată cu invidie și să își plângă fiecare nenoroc de parcă s-ar termina lumea.

ADVERTISEMENT

Tocmai de aceea, atunci când ies la iveală și oameni care nu merg pe cursul firesc, oameni cu o altă mentalitate, hâtrii ridică imediat din sprânceană și par să nu înțeleagă acest obicei al succesului, obicei care vine prin muncă.

Un antrenor de beach volley, acuze serioase la adresa autorităților

Căci despre muncă este vorba în materialul următor și despre felul în care au înțeles unii să nu respecte măsurile de protecție, în dauna celor care abia așteaptă un semn să plece la drum.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre o Românie ruptă în două, o Românie care nu mai știe care încotro și o țară prinsă într-un joc bolnav al clasei politice. Pentru că, indiferent de cum privești, rezultatul este același. România se îndreaptă cu pași repezi spre boală și nimeni nu o ajută.

Cei aflați în funcții importante și cu putere de decizie se scaldă adeseori în neputință, deși nepăsarea pare să fie principala lor armă. Apoi, la rândul lor, oamenii de rând s-au pierdut. Rupți de realitate și de educație, nu puțini sunt cei care au propriul adevăr.

ADVERTISEMENT

Drept pentru care, România a devenit țara antenelor 5G, locul fără de care Bill Gates, George Soros și alții ca ei nu mai pot să trăiască, dar mai ales țara în care nimeni nu mai respectă nicio regulă. Și lucrul acesta se întâmplă în detrimentul celor care o fac, celor care visează, celor care speră.

Răzvan Ifrim este primul antrenor din România certificat FiVB level 1 pentru voleiul pe plajă, însă liniștea lui a fost aruncată în aer la puține momente după ce pandemia de coronavirus a acaparat țara.

ADVERTISEMENT

Prins cu pregătirea sportivilor și participarea la diferite turnee internaționale, antrenorul CSM-ului recunoaște că a rămas pentru o perioadă fără obiectul muncii. Nisipul, fileul și exercițiile pentru elevii săi au dispărut deodată. S-a reorientat destul de repede și a încercat să-și țină elevii în formă.

„Vestea acestei pandemii pentru noi a căzut ca un trăznet. În data de 9 martie eram cu bagajele facute sa plecam in Turcia la etapa de World Tour pe zapada cand un telefon cu 2 ore inainte sa parasim Bucurestiul ne-a anuntat ca turneul s-a anulat, urmand a fi reprogramat. In februarie am mers in Armenia si Georgia calatorind cu avionul cu masca prin aeroport, cu mai multa atentie la cei din jur… dar fara sa ne gandim la dezastrul ce va urma”, spune Răzvan Ifrim, exclusiv, pentru FANATIK

„În prima săptămână a stării de urgență ne-am odihnit, mai mult mental încercând sa trecem peste acest sezon de iarna oprit brusc. Apoi am inceput pregatirea fizica acasa, analiza meciurilor de anul trecut si a adversarilor ce ii putem intalni anul acesta. Am avut si sedinte video in care am discutat diverse teme, insa in aceasta perioada sportivii au avut ocazia sa se descopere pe sine si sa isi analizeze jocul foarte bine”, a continuat acesta.

Și lucrurile au curs aproape firesc! Pentru că acolo unde pasiunea se întâlnește cu mentalitatea corectă, sportivii chiar reușesc să-și depășească limitele. Au fost antrenamente pe Zoom, antrenamente supervizate video și distanțare ca la carte. O distanțare atât de nefirească sportului, dar una care trebuia respectată pentru ca omenirea întreagă să revină la normalitate.

O nouă zi la domiciliu pentru sportivii noștri…

Nai-post ni Razvan George Catalin Ifrim noong Linggo, Marso 22, 2020

Antrenamentele lui Răzvan Ifrim au continuat așa cum s-a putut până la ridicarea interdicțiilor. Doar că, libertatea a venit cu o mulțime de întrebări și dezamăgiri.

„La ridicarea interdictiilor am avut o mare dezamagire, recunosc, deoarece sportul meu se joaca 2 la 2 in aer liber, iar pentru mine un antrenament cu 2 sportivi inseamna antrenament cu toata echipa.

Am inceput la sfarsitul lunii mai acomodarea cu efortul in aer liber, beach tenis, si astfel sportivii au iesit din casa, din acea stare de izolare psihica extrem de incomoda…. dar sentimentul a fost de dezamagire, ca cei care au stablit ridicarea interdictiilor nu au analizat fiecare ramura sportiva in parte cu particularitatile ei”, a mai spus antrenorul.

Și într-o mare de așteptări, beach volley-ul era un val prea mic pentru a fi băgat în seamă. După care a început o adevărată nebunie. O explozie a cazurilor și un „du-te vino” constant al oamenilor care au renunțat până și la elementara mască de protecție.

„În ceea ce priveste sportul meu, voleiul pe plaja, normele sunt usor de respectat si pot duce la reluarea activitatii in conditii bune, doar cu o mare responsabilitate din partea celor implicati: antrenori, sportivi, parinti etc.

De exemplu la inceputul fiecarui antrenament masuram temperatura jucatorilor, antrenamentele sunt pe grupe de 4 maxim 6, sportivii nu mai dau mana, la pauza de hidratare pastreaza 3-4 m distanta intre ei , vin schimbati de acasa si pleaca imediat dupa antrenament.

Dar ma intreb si eu ce este oare mai periculos, un antrenament cu 6 sportivi jucand volei sau faptul ca acesti copii calatoresc cu metroul sau autobuzul, ca merg la magazin la cumparaturi, acolo unde cu siguranta sunt mai mult de 6 oameni care sa respecte normele de igiena”, spune Răzvan Ifrim

Când au primit ok-ul, sportivii au încercat să stea cât mai departe de restul tentațiilor și să reintre imediat în formă. „Pentru ai mei, eu nu cred ca a fost foarte greu sa ramana intr-o forma fizica buna, la 17 ani organismul reactioneaza pozitiv la efort si revenirea se face foarte repede. In perioada in care am stat acasa au avut 7 antrenamente pe saptamana, 3 pentru diferite grupe musculare si 4 cardio extrem de solicitante.

60-90 de minute de efort zilnic i-a adus pe teren intr-o forma buna, nu perfecta, dar dupa inca 2-3 saptamani de alergare in aer liber si exercitii specifice consider ca fizic sunt apti de competitie, doar ca la partea tehnica si tactica lucrurile stau diferit. Tehnica la aceasta varsta se pierde in repaus, acasa nu s-au jucat cu minge, au fost aproape 3 luni in care o voleibalista nu a pus mana pe mingea, ceea ce se vede cu ochiul liber”.

Răzvan Ifrim a explicat ce poate reprezenta pentru România o nouă stare de urgență. „Din pacate, Romania a ramas mult in urma in ceea ce priveste realuare competitiilor sportive, fapt ce ne va costa enorm pe viitor in competitiile internationale care pana la urma se vor relua. Iti dau cateva exemple de tari care deja organizeaza turnee de volei de plaja, inclusiv cu spectatori in Cehia, Bulgaria, Slovenia, Armenia, Austria si-a reluat chiar circuitul national.

Consider ca nu trebuie sa copiem modele de afara, dar trebuie sa gandim revenirea sportivilor in competitii, pentru ca altfel, pretul pe care il vom plati va fi unul considerabil. Putem reveni doar cu o mare RESPONSABILITATE din partea celor implicati, si ma refer aici si la sportivi si antrenori, la parinti si guvern. Toata lumea trebuie sa inteleaga ca pentru a reveni in competitie, si nu la NORMAL, va trebui sa facem multe sacrificii, mult mai multe decat inainte, dar daca ne dorim sa jucam atunci doar asa vom putea avea competitii sportive”, a mai adăugat acesta.

„Romania,  dupa parerea mea, nu este mai precauta, este mai tematoare iar multa lume nu are curajul sa isi asume lucruri…uita-te cate discutii au fost cu inchiderea scolilor, cu oprirea sau repornirea competitiilor sportive.

Totul se rezuma la asumarea responsabilitatii intr-o directie, oricare ar fi ea. Si bineinteles ca exista si unele interese dincolo de privirea noastra care din pacate ne vor afecta cumplit”, a mai punctat Ifrim.

 

 

ADVERTISEMENT