Sporturi

Acuze dure la adresa lui Ostapenko: “Daca nu ne înţelegem, cum putem câştiga împreună?”

26.07.2019 | 18:13
Acuze dure la adresa lui Ostapenko Daca nu ne intelegem cum putem castiga impreuna

În echipa Letoniei de Fed Cup spiritele sunt tot mai încinse. Anastasija Sevastova a răbufnit la adresa toanelor făcute de Jelena Ostapenko, considerând că fosta campioană de la Roland Garros din 2017 ia decizii importante fără să se consulte cu coechipierele.

Mesaj dur pentru Ostapenko „Daca nu ne înţelegem, cum putem câştiga împreună?”

Jelena Ostapenko traversează o perioadă foarte slabă în carieră, fiind foarte aproape să părăsească topul 100 WTA, chiar dacă în urmă cu doar doi ani aceasta o învingea pe Simona Halep la Paris în finala de la Roland Garros. Cu toate acestea, statutul ei în echipa de Fed Cup a Letoniei nu s-a modificat, deși Anastija Sevastova este mult mai bine clasată decât aceasta.

„Nu se poate spune că la meciul cu Slovacia din Fed Cup a fost o atmosferă bună în echipă. Suntem profesioniste şi încercăm să dăm tot ce e mai bun pentru ţară. Doar că în Letonia toată lumea trebuie să se supună dorinţelor şi planurilor făcute de Alona. Nu cred că e normal! Totul trebuie făcut împreună, să ne antrenăm şi să ne deplasăm împreună! Daca nu ne înţelegem, cum putem câştiga împreună? Nu facem nimic deoarece nu avem o echipă!”.

Sevastova bucurandu-se
Acuze dure la adresa lui Ostapenko: “Daca nu ne înţelegem, cum putem câştiga împreună?”

Sevastova deranjată de declarațiile Jelenei Ostapenko

Anastasija Sevastova a fost deranjată de o declarație mai veche a Jelenei Ostapenko, în care aceasta insinua că  s-ar fi dat accidentată pentru a nu participa la un meci din Fed Cup al Letoniei. „Dacă are vreo problemă, să vină să vorbească cu mine, în loc să mă discute pe la spate!”, a mai adăugat aceasta.

Jelena Ostapenko are parte de un tratament preferențial în echipa Letoniei de Fed Cup, fiind câștigătoarea unui titlu de Mare Slam, în 2017 la Roland Garros.

  • 11 este locul din clasamentul WTA al Anastasijei Sevastova