News

Lămuriri în scandalul testelor de salivă pentru elevi neconforme! Cum se poate rezolva rapid problema ambalajelor ”la grămadă”

Acuze dure la adresa ministrului Educației! Deputatul USR Ștefan Pălărie a postat mai multe imagini cu felul în care au ajuns în școli testele de salivă. Sorin Cîmpeanu a reacționat.
27.11.2021 | 14:45
Lamuriri in scandalul testelor de saliva pentru elevi neconforme Cum se poate rezolva rapid problema ambalajelor la gramada
ADVERTISEMENT
28-11-2021
16:51

Dragoș Damian, directorul Terapia Cluj, oferă lămuriri

După ce Ștefan Pălărie, senator USR, a acuzat că testele de salivă pentru elevi ajunse în școli sunt neconforme și după reacția lui Sorin Cîmpeanu, directorul general al celui mai mare producător de medicamente din țară, Terapia Cluj, oferă lămuriri.

Acesta spune că ”testele de salivă care vin în cutii cu componentele separate de 25 sau 50 bucăți pot fi re-asamblate în unități pentru utilizare individuală de către o fabrică de medicamente (sau măști, suplimente, dispozitive medicale, cosmetice, textile, etc.) dacă exista aprobare de la ANMDM. Nu e un lucru complicat.”

Directorul Terapia Cluj mai arată că ”sunt multe situri de fabricație care fac dezambalare/ reambalare/ re-etichetare, este într-un fel același lucru. ANMDM poate verifica daca exista situri care pot face o astfel de operațiune si sunt dispuse să o facă. Testele se duc direct la situl de asamblare și pleacă de acolo în pachetele individuale către școli”, conform stiripesurse.ro.

27-11-2021
12:47

Ministrul educației a reacționat în cazul acuzațiilor aduse de senatorul USR

În urma acuzațiilor lansate public de către senatorul USR, ministrul educației a reacționat în cadrul unei intervenții la postul de televiziune Antena 3. Acesta dezminte afirmațiile făcute de Pălărie și arată că Agenția Națională a Medicamentului s-a preocupat de elaborarea cerințelor de performanță și de reglementare pentru testele de salivă.

Cîmpeanu demontează afirmația de neconformitate arătând că la inspectoratele școlare au ajuns exact produsele comandate. Au fost livrate două tipuri de teste, unele în cutii de câte 25 de bucăți, altele în cutii de câte 50 de bucăți. Ministrul spune că ”o cutie conține 5 categorii de componente și un pliant de instrucțiuni, precum și un certificat de conformitate.”

Ministrul a și întors acuzația senatorului USR, transmițând că ”asemenea afirmații trebuie taxate inclusiv penal pentru că achiziția făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu cerința deținerii certificatului de conformitate.”

Liniștea ține puțin în Educație. Testele de salivă care trebuie să ajungă în școli au stârnit din nou nemulțumiri. Deputatul USR Ștefan Pălărie a postat mai multe imagini cu felul în care acestea au fost livrate în unitățile de învățământ.

Culmea, politicianul a transmis că nu va mai dura mult până când Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației va începe să se laude cu reușita lui.

ADVERTISEMENT

Acuze dure la adresa lui Sorin Cîmpeanu!

„În seara asta sau mâine domnul ministru Sorin Mihai Cimpeanu va ieși triumfător la toate televiziunile să anunțe satisfăcut că testele au sosit în școli.

Ceea ce va omite să spună, vă spun eu. Astăzi seara la ora 18:30 au sosit în școli testele de salivă mult promise.

ADVERTISEMENT

În niște cutii mari de carton în care se găsesc 50 de bețișoare într-o pungă, 50 de căpăcele într-o pungă, 50 de flacoane într-o pungă, 50 de pliculețe cu substanță într-o pungă. Făra instrucțiuni, fără prospect. Noaptea minții!!!!

Ordinul este ca joi toți copiii din școală să primească câte un test de salivă aplicat. Profesorii trebuie să găsească soluții ca din seturi de batjocură de 50 de căpăcele și alte ingrediente să asambleze kituri unitare complete.

ADVERTISEMENT

Stimate domn Cătălin Botezatu, stimați domni din Clanul Cămătaru, felicitări pentru vânzarea către ONAC! Nimeni nu se aștepta la atâta ingeniozitate.

Clubul profesorilor din România vă urează un 1 Decembrie cu mult belșug și Sărbători Fericite! O face în timp ce se întreabă cât de prost sau cât de ticălos poate fi statul român care să fie complice la mizeria asta”, a notat Ștefan Pălărie pe o rețea de socializare.

ADVERTISEMENT

Senatorul USR a atras atenţia asupra gradului de încredere pe care îl vor avea rezultatele acestor teste.

„PS: Vă dați seama cât de #deîncredere vor fi rezultatele testelor în care profesori obosiți și scârbiți de lipsa de respect, vor sta ore întregi să pună cu mâna în punguțe cumpărate de ei căpăcele, bețișoare și pliculețe.

PS2: Mulțumesc profesorilor care semnalizează batjocura asta în formă continuată presărată peste mizeriile de probe interviu pentru directori organizate în cele mai multe dintre școlile românești”, a mai scris Pălărie

ADVERTISEMENT