Adam Nemec a explicat de ce a refuzat FCSB: “Am avut mai multe oferte”

Eduard Nicolae Popa   
în Casa Pariurilor Liga 1
05/09/2018, 18:08
Adam Nemec a explicat de ce a refuzat FCSB: “Am avut mai multe oferte” GALERIE FOTO
Adam Nemec a explicat de ce a refuzat FCSB. A fost prezentat oficial la FC Pafos

Adam Nemec a ajuns la FC Pafos după ce atacantul slovac a flirtat de mai multe ori cu ideea de a ajunge la FCSB. Nemec a fost dorit insistent de patronul Gigi Becali, dar în cele din urmă atacantul a preferat să meargă în Cipru. Nemec a şi explicat de ce a făcut această decizie:

“Am avut mai multe oferte şi le-am refuzat pe rând, le-am spus că nu vreau să merg acolo. Pafos s-a interesat de două luni de mine, aşa că am decis să merg acolo pentru două zile. Ceea ce am văzut m-a fascinat şi m-a convins. Este un proiect nou, ambiţios şi sunt curios ce va ieşi […] Am fost foarte exigent. Când o persoană are mai multe oportunităţi, speculează, gândeşte, caută argumente pentru şi împotrivă şi, în cele din urmă, trebuie luată o decizie”, a explicat Adam Nemec, pentru site-ul oficial al federaţiei de fotbal din Slovacia.

Atacantul slovac a avut oferte de la FCSB, Korona Kielce, Spartak Trnava, din Grecia şi Arabia Saudită. Cu toate acestea, a decis să aştepte până pe finalul perioadei de transferuri: ”Ajunsesem să nu mai am răbdare la finalul perioadei de transferuri, dar ştiam că se va întâmpla ceva ce îmi doresc. Reprezentanţii mei ştiau ce fac în această situaţie”, a mai spus Nemec.

Adam Nemec a refuzat FCSB, în ciuda ofertei de “nerefuzat” a lui Becali

Gigi Becali l-a dorit cu insistență pe Nemec la FCSB. El îi oferise atacantului slovac chiar și 20.000 de euro, cu un bonus important la semnare. Cu toate acestea, internaționalul slovac a refuzat banii pe care îi oferea FCSB. Cu toate acestea soția a pus piciorul în prag și l-a deturnat pe Nemec de la roș-albaștri. Oferta FCSB-ului a fost bună, dar soţia lui Adam nu a mai vrut să stea în România. De aceea a luat decizia de a pleca, indiferent de sumele propuse”, a spus Karol Csont, impresarul lui Adam Nemec.

FC Pafos a terminat sezonul 2017 – 2018 pe poziţia a 9, iar oficialii grupării din Cipru au planuri mari pentru noua ediţie. Aceştia l-au transferat recent pe brazilianul Luiz Marcelo Morais dos Reies (Lulinha), care a semnat un contract pe trei ani, dar şi pe Luca Polizzi, fotbalist care va juca la FC Pafos sub formă de împrumut.

Adam Nemec a ajuns la FC Dinamo Bucureşti în 2016, din postura de jucător liber de contract şi a fost golgheterul echipei finanţate de Ionuţ Negoiţă, cu 20 de reuşite în 64 de meciuri. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro şi-a încheiat contractul cu gruparea pregătită de Florin Bratu în vara anului 2018, dar a mai avut oferte din Grecia şi Arabia Saudită. La îndemnul soţiei, Adam a ales Cipru.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles