Cântăreața și soțul ei sunt împreună de câțiva ani buni și de cinci sunt soț și soție. Îndrăgita artistă le amintește în fiecare an fanilor ei cât de bine s-a simțit la nuntă, de această dată venind și cu un secret.
Vedeta a scos la iveală un amănunt știut de foarte puțină lume, având și un mesaj emoționant pentru partenerul ei de viață, Cătălin Rizea. Adda a dezvăluit că nu se vedea mireasă până să-l cunoască pe soțul ei.
„Înainte să te cunosc eram atât de hotărâtă să nu mă mărit niciodată și să fac copii târziu. Nu exista ideea de «pentru totdeauna», nici nu-mi doream asta.
Dar acum 7 ani s-a schimbat tot, drept urmare se împlinesc 5 ani de «la bine și la rău» , însărcinată fiind, măritându-mă în șlapi cu sclipici, că nu mă mai încăpea nimic. Tu mă cunoști cel mai bine.
Tu mă știi frumoasă și catastrofal de catastrofă. Perfectă, dar și defectă. Tu mă știi la 48 de kg și la 85. Tu mă știi calmă, dar și nebuna pământului. Mă știi puternică și fricoasă. Mă știi hotărâtă și vulnerabilă.
Îmi știi toate visurile și toate durerile. Toate bucuriile și toate lacrimile. La fel te știu și eu, cu totul. Și te iubesc în fiecare zi mai mult. Ne știm la bine, mai ales la rău și n-am plecat nici unul.
La mulți ani! Până la 97, cam așa, după aia mă recăsătoresc! Pa”, este mesajul încărcat de emoție lăsat de Adda pe pagina sa de Instagram.
În altă ordine de idei, Adda a scos la iveală motivul pentru care an de an postează aceeași imagine de la nuntă. Vedeta a precizat că nu are niciun album de la marele eveniment din viața ei, pozele fiind puse pe un stick.
Cântăreața a subliniat faptul că în momentul de față nici măcar nu știe pe unde rătăcește stick-ul cu amintirile de la nuntă, menționând că ar fi trebuit să-l lase pe Cătălin Rizea să poarte teniși.
„Repostez poza asta în fiecare an. Suntem singurii din galaxie fără album de la nuntă! Ne-a fost lene să facem. Avem pozele pe un stik, da’ nu ştiu unde e”, a completat artista.