Un magician a făcut-o pe Adela Popescu să leviteze, în direct, în timpul emisiunii pe care aceasta o moderează la Pro TV. Colegilor săi, Shurubel și Bogdan Ciudoiu, nu le-a venit să creadă ceea ce văd. L-au asigurat pe Radu Vâlcan că soția lui este în siguranță.
În ediția de vineri, 1 iulie 2022, a emisiunii Vorbește lumea, în platou a fost invitat un magician. Printre alte trucuri, acesta a făcut-o pe Adela Popescu să leviteze.
Astfel, înainte de toate, a rugat-o pe ea și pe colegii săi de platou să se liniștească și să se concentreze. Apoi, a dus-o pe brațe până la masă.
Atunci când au văzut ce se petrece, Shurubel a ținut să-l anunțe pe Radu Vâlcan că soția lui este în siguranță și că întreaga procedură este făcută de cineva cu experiență.
„Radu, stai liniștit, e un specialist”, a spus Shurubel.
Ajunsă la masă, Adelei Popescu i s-a cerut să se întindă pe spate și să stea nemișcată. Timp de câteva secunde, vedeta Pro TV a levitat, fără să aibă habar de ce se întâmplă.
„O să te rog să ții ochiși închiși tot timpul numărului, indiferent de ce simți tu. Să nu-ți faci griji. Te rog, să nu adormi”, i-a spus magicianul Adelei Popescu.
Când momentul s-a încheiat, colegii de platou ai Adelei Popescu erau înmărmuriți, iar vedeta Pro TV nu știa dacă a levitat sau nu.
„Ești bine Adela?”, a întrebat Bogdan Ciudoiu.
„Da, dar s-a întâmplat ceva? Ce am pățit?”, a reacționat Adela Popescu.
Vedeta a fost încântată de ce a trăit și i-a mulțumit magicianului că i-a oferit această ocazie, mai ales că s-a bucurat și de aplauzele celor prezenți.