Life

Adela Popescu, despre botezul celui de-al treilea copil: “Vom face într-un cadru restrâns”. Cine sunt nașii

Prezentatoarea de televiziune Adela Popescu, mamă a trei copii, a detaliat emoţiile prin care a trecut când a program botezul celui de-al treilea copil și vestea cu care a trebuit să se confrunte.
23.11.2021 | 11:46
Adela Popescu despre botezul celui deal treilea copil Vom face intrun cadru restrans Cine sunt nasii
Adela Popescu se pregătește pentru botezul celui de-al treile copil. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Adela Popescu şi Radu Vâlcan au trecut prin mai multe încercări în ultima perioadă, vedeta de televiziune a aflat că este diagnostică cu Covid-19 înainte de botezul micului Adrian, cel mai mic membru al familiei.

Cu toate acestea, cuplul și-a păstrat entuziasmul și zâmbetul pe buze.

Un pas important pentru orice familie, creştinarea micului prunc a fost amânată de Adela Popescu şi de soţul acesteia, Radu Vâlcan. Nu condițiile valului patru al pandemiei din România i-a oprit, ci şi o veste tristă. Astfel, celebru cuplu a fost nevoit să își amâne planurile.

ADVERTISEMENT

“Am aflat că sunt pozitivă cu două zile înainte de botez”

Înainte de a se bucura de emoţionantul moment, botezul celui de-al treilea copil, Adela a aflat că este diagnostică cu virusul Covid – 19, a mărturisit vedeta într-un interviu oferit pentru viva.ro.

Cu două zile înainte de eveniment Adela şi Radu au decis să anuleze toate planurile legate de botez date fiind circumstanţele de sănătate.

ADVERTISEMENT

Am aflat că sunt pozitivă cu două zile înainte de botez, așa că am amânat brusc! Nu cred că vom aștepta să treacă valul patru, ci vom face într-un mediu extrem de restrâns: familia și nașii.” a declarat vedeta.

Cei doi au anulat toate planurile, au pus sănătatea pe primul loc și am ales să meargă mai departe cu optimism. Cuplul a decis să reorganizeze evenimentul după ce trece perioada dificilă pe care o traversează.

ADVERTISEMENT

Cine vor fi naşii celui de-al treilea copil?

Naşii au o valoare sentimentală destul de mare, fiind foarte apropiaţi de familie.  Adela Popescu şi Radu Vâlcan au ales că naşii lui Adrian, cel mai mic membru al familiei, să fie prieteni apropiaţi ai familiei.

Așa cum am făcut și la căsătorie, dar și la primii băieți, nași vor fi niște prieteni apropiați de familie. Consider că nașii sunt parte din familia extinsă, și tocmai din acest motiv noi nu ne-am dorit să facem din asta… un proces de selecție sau ceva extrem de public. Iar cei care ne sunt apropiați știu asta, așa că nu se supără a martusit prezentatoarea în cadrul interviului viva.ro.

ADVERTISEMENT

Radu Vâlcan şi Adela Popescu au o poveste de iubire trainică, aceştia fiind împreună de 11 ani. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare în cadrul producţiei “Iubire şi onoare”, unde, s-a aprins flacăra iubirii. Sunt în prezent unul dintre cele mai iubite şi trainice cupluri.

Aceştia au o familie frumoasă, au 3 copii şi sunt mereu veseli şi se prezintă în ipostaze frumoase, ce atrag admiraţia urmăritorilor.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT