Life

Adela Popescu și Radu Vâlcan, decizie radicală. Ce au de gând să facă în fiecare zi

Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat o decizie radicală și le-au împărtășit-o și urmăritorilor de pe rețelele sociale. Cei doi vor să se bucure mai mult de timpul petrecut în familie.
10.01.2022 | 22:48
Adela Popescu si Radu Valcan decizie radicala Ce au de gand sa faca in fiecare zi
Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat o decizie radicală. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor să petreacă mai mult timp alături de persoanele dragi, mai ales de copii, așa că au luat o decizie importantă.

Actrița și prezentatoarea TV este o femeie împlinită pe toate planurile. Are o carieră de succes în televiziune, dar și o familie fericită, cu trei copii.

ADVERTISEMENT

Cei doi soți au hotărât să pună deoparte telefoanele timp de câteva ore pe zi. Timpul rămas îl vor petrece cu copiii, Alexandru, Andrei și Adrian.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat o decizie radicală

Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat o decizie importantă în privința telefoanelor mobile.

Cei doi consideră că timpul petrecut alături de cei dragi este prețios, așa că vor să renunțe la telefoane măcar două ore, din momentul în care copiii ajung acasă de la grădiniță.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea de la Vorbește lumea speră că le va ieși acest lucru și că vor învăța să se bucure de ei și de cei dragi în loc să stea mult timp pe rețelele sociale.

Blondina a vorbit despre această decizie în descrierea unei fotografii în care se află în mașină, alături de soțul ei. Radu Vâlcan vorbea la telefon în acest timp.

ADVERTISEMENT

“Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți! Să știți că eu și @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim.

Începând de astăzi, după 16:00, adică din momentul în care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi.

ADVERTISEMENT

Vrem ca măcar DOUĂ ORE dintr-o zi atenția noastră TOATĂ să fie îndreptată unii către alții. Știu că pare puțin, ne dorim să mai creștem intervalul, dar o luăm ușor.

Mai era ceva pe listă pentru anul ăsta, dar hai măcar asta să realizăm. Voi ce ‘ajustări’ v-ați propus?”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu)

Care a fost cel mai greu moment din viața Adelei Popescu

Recent, Adela Popescu a vorbit, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Pro TV, despre cel mai greu moment pe care l-a trăit până acum.

Vedeta și-a dorit foarte mult să plece de acasă și să-și facă un rost, o carieră, așa că a părăsit casa natală la doar 13 ani, atunci când s-a mutat la București.

A locuit o perioadă cu mătușa ei, apoi a participat la câteva castinguri. Rolul ei de debut a fost cel al Alinei Damaschin în telenovela “Numai iubirea”, difuzată la Acasă TV în perioada 2004 – 2005.

Despărțirea de părinți a fost foarte dureroasă pentru prezentatoarea TV, mai ales că avea doar 13 ani atunci când s-a mutat în Capitală. Pe atunci, nu toată lumea avea telefoane mobile și internet, care nici nu era atât de avansat ca în ziua de astăzi, așa că actrița le trimitea scrisori părinților.

“La 13 ani m-am despărțit și eu de părinți, când am venit la București. Știu că îi făceam cu mâna Claudiei, prietenei mele.

Am plâns. Locuiam la mătușa-mea. A fost foarte… Am vrut să mă fac mare.”, a povestit Adela Popescu la Vorbește lumea.

ADVERTISEMENT