Life

Adela Popescu, reguli stricte în familie: “Tristă e o casă fără urlete”. Ce nu au voie să facă băieții cei mari

Adela Popescu a devenit mamă pentru a treia oară în urmă cu câteva luni, dar cum se descurcă vedeta cu cei trei băieți?
29.10.2021 | 15:13
Adela Popescu reguli stricte in familie Trista e o casa fara urlete Ce nu au voie sa faca baietii cei mari
ADVERTISEMENT

Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” are câteva regulile stricte în familie, asta pentru că băieții cei mari trebuie să păstreze într-un fel distanța față de cel mic.

În felul acesta artista recunoaște că Alexandru și Andrei au voie numai să-l pupe și să-l atingă pe Adrian numai pe piciorușe, asta pentru că ei merg în colectivitate.

ADVERTISEMENT

Adela Popescu este conștient că o casă fără copii este una tristă, lucru pe care l-a observat în perioada în care a fost infectată cu Covid-19, iar băieții mari au stat la bunici.

Adela Popescu, reguli stricte legat de cei 3 băieți. Ce a dezvăluit

„Cât am fost în izolare, ei au locuit în altă parte și ne-am dat seama ce tristă e o casă fără urletele celor mici. Încercăm să ne bucurăm de perioada asta de hărmălaie, că nu știm cât mai durează.

ADVERTISEMENT

Copiii cresc și ți se face dor să fie casa așa plină și cu viață în ea. Nu știu dacă mi s-a părut mai ușor cu Adrian pentru că aveam experiență și eram mai liniștită sau el a fost un bebeluș cuminte.

Din fericire, ceilalți sunt doi și au de rezolvat treburi între ei, așa că nu prea îi interesează de cel mic decât să-l pupe și să-l mângâie puțin.

ADVERTISEMENT

Am făcut și niște reguli, pentru că ei merg la grădiniță și nu vrem să aducă tot felul de viroze. Au voie să-l mângâie și să-l pupe doar pe piciorușe.

Încercăm să păstrăm un pic distanța din punctul ăsta de vedere. Dar e un bebeluș cuminte.

Nu știu dacă e așa fiindcă mă simte pe mine sau eu sunt liniștită pentru că el e cuminte și bun, și mănâncă, și ia în greutate”, a povestit Adela Popescu într-un interviu pentru viva.ro.

ADVERTISEMENT

Adela Popescu, despre rolul de mamă a trei copii mici. Cum se descurcă

Cântăreața a avut grijă să-i împrietenească pe băieții mai mari, Alexandru și Andrei, cu ideea că vor avea un frate mai mic și asta dinainte de a veni pe lume Adrian. Vedeta le-a vorbit mereu despre fratele mai mic.

Frumoasa blondină consideră că vârsta celor mari a ajutat-o enorm pentru că a putut subliniat faptul că băieții vor fi mereu frații mai mari pentru bebelușul născut vara aceasta.

Un alt avantaj pe care-l vede prezentatoarea de la Pro TV legat de creșterea și educarea copiilor este și faptul că cei mari se joacă foarte mult împreună, fără să fie incomodați în vreun fel de cel mic.

ADVERTISEMENT