Adele, în lacrimi în timpul unui concert. Cum a reacționat când a văzut-o pe Celine Dion în sală. Cele două artiste de renume internațional au avut parte de o întâlnire neașteptată, care a fost surprinsă de fani.
Adele, emoționată în cadrul unei spectacol susținut în Los Angeles. Ce a făcut atunci când a observat-o pe Celine Dion. Cunoscuta compozitoare în vârstă de 36 de ani, originară din Marea Britanie, a izbucnit în plâns.
Îndrăgita cântăreață a avut parte de un moment intens și înduioșător în timpul unui concert la Colosseum al Caesars Palace Hotel, din Las Vegas. Potrivit BBC, totul s-a întâmplat când interpreta piesa When We Were Young.
La momentul respectiv a văzut-o în public pe vedeta supranumită „regina muzicii pop”, în vârstă de 56 de ani. Nu a mai putut să ducă la bun sfârșit versurile melodiei sale pentru că emoțiile au cuprins-o din plin.
A început să plângă și a întrerupt concertul. Adele a mers în loja unde se afla Celine Dion, pe care a îmbrățișat-o strâns. Interacțiunea dintre cele două cântărețe a fost filmată de o persoană care era prezentă la concert.
„Părea cu adevărat că îi înmâna cheia lui Adele cu mândrie”, a spus un spectator care a filmat momentul cu telefonul său, pentru sursa citată. Artista și Celine Dion nu au doar muzica în comun, ci și Teatrul Colosseum de la Caesars Palace.
Locul a fost construit inițial pentru debutul rezidenței lui Celion Dion din 2003. În momentul de față, Adele are rezidenţa de weekend în Las Vegas, la această instituție, contractul fiind semnat în urmă cu doi ani.
Adele este și o fană înfocată a celebrei cântărețe de muzică pop, Celine Dion, și în plus, admiră talentul acesteia. De asemenea, vedeta de 56 de ani a vorbit la rândul său în termeni elogioși despre colega sa de breaslă.
În altă ordine de idei, Celine Dion a fost nevoită să-și anuleze concertele programate după ce a aflat că suferă de Sindromul persoanei rigide. A primit diagnosticul crunt în anul 2022 și de atunci a intrat într-un con de umbră.
Prima apariție pe scenă a fost în vara lui 2024, când a cântat la Jocurile Olimpice de la Paris, Franța. Din păcate, interpretei îi este foarte greu să cânte și trebuie să depună eforturi colosale pentru a duce la bun sfârșit o piesă.