Adelina Pestrițu a recunoscut că este adesea îngrijorată pentru fiica ei, Zenaida, care merge la grădiniță. Vedeta spune că ar fi în stare să o supravegheze cu drone și cu raze X doar pentru a se asigura că micuța este în regulă.
Cu toate acestea, bruneta încearcă să se controleze și să nu exagereze în privința fetiței sale. Vedeta știe că Zenaida trebuie să învețe să fie independentă. În plus, știe că este în siguranță la grădiniță, alături de educatoare și de ceilalți copii.
„Dacă era după mine, probabil că aș fi montat și niște drone permanente deasupra instituției, niște raze X cu senzori de mișcare și un telescop sau camere video pe clădirea de vizavi, care să-mi arate tot în timp real, însă încerc să mă autocontrolez și să nu fiu o mamă exagerată. Pentru binele meu și al ei.”, a declarat Adelina Pestrițu pentru VIVA.
De asemenea, vedeta a mai spus că în fiecare dimineață îi e greu să o lase la grădiniță, dar știe că acolo se dezvoltă altfel decât o face acasă. Adelina Pestrițu și fiica au un program special în care vorbesc despre cum a fost ziua micuței.
„La grădiniță învață cum să fie independentă și se dezvoltă altfel decât o face acasă, oricât ne-am strădui noi. Colectivitatea are rolul ei important, în viața fiecăruia dintre noi, și respect asta.
Știu că o lăsăm pe mâini bune și tot ce se întâmplă ni se povestește și vedem și noi în comportamentul și preocupările ei. Evident că o duc în fiecare dimineață cu emoții și dor, dar știu că totul este spre binele și dezvoltarea ei.
Zilnic povestim despre experiențele ei la grădiniță și este încântată că avem cele 15 minute de story of the day.”, a adăugat aceasta.
Întrebată dacă fiica ei s-a acomodat la grădiniță, Adelina Pestrițu a spus că i-a fost greu la început, dar au trecut peste aceste momente dificile. Comunicarea a avut un rol foarte important în acest caz.
„Nu ne-au ocolit nici pe noi momentele de dramă, însă le-am depășit cu succes, după un timp. Comunicarea este cheia în astfel de situații.
I-am explicat că nu o abandonăm la grădiniță, ci că pur și simplu va avea parte de timp de calitate, într-un alt mediu, în care va învăța o mulțime de lucruri noi și folositoare și în care își va face prieteni de vârsta ei, cu nevoile și preocupările ei.
La început, a fost mai greu, apoi am intrat pe un făgaș normal.”, a mai spus vedeta.
Întrebată dacă statutul de persoană publică o afectează în viața de zi cu zi, Adelina Pestrițu a răspuns că nu, pentru că are același comportament atât în realitate, cât și în mediul online.
De ceva vreme, bruneta nu mai postează fotografii cu fetița ei pe rețelele sociale. Cu toate acestea, este mereu activă și le povestește urmăritorilor despre întâmplările și experiențele din viața ei.