Rapid l-a adus recent pe Alex Dobre, jucător care a evoluat ultima dată în Portugalia pentru Familacao și al cărui transfer în Giulești a fost anunțat în exclusivitate de FANATIK. Fotbalistul a marcat două goluri la debut (5-0 cu Farul Constanța) și a impresionat imediat.
Pentru Alex Dobre au mai prezentat interes echipe din străinătate, dar și din Superliga, precum Dinamo sau CFR Cluj. Fotbalistul român a decis să semneze în cele din urmă cu Rapid.
În direct la „Suflet de Rapidist”, noul jucător al giuleștenilor a dezvăluit ce l-a motivat să facă această alegere. Dobre a fost convins de proiectul de la Rapid, dar mai ales de discuțiile purtate cu Dan Șucu. Jucătorul a avut de asemenea probleme cu fosta echipă.
„Am avut o discuție cu cei din conducerea clubului. Mi-a plăcut foarte mult ce am discutat, mi s-a părut un proiect foarte bun, în care m-am regăsit.
Mi s-a arătat că sunt dorit. În mintea mea nu a părut că este un pas înapoi revenirea în Superliga. Rapid este un club mare, m-am gândit că este un pas foarte bun pentru mine.
Era deja târziu în fereastra de mercato, fostul meu club mi-a închis mai multe drumuri. Domnul Șucu și cei din conducere s-au arătat foarte interesați de mine”, și-a început Alex Dobre discursul la „Suflet de Rapidist”.
„(Despre ofertele din străinătate blocate de fosta echipă nr.) Negocierile nu au mai apucat să aibă parte. Cei din Portugalia, pentru că nu am încheiat amiabil.
Mi-au închis multe oportunități cu niște recenzii negative, care nu corespund cu felul meu de a fi. Nu sunt un jucător problemă, o să vedeți”, a mai spus fotbalistul român.
Debutul excelent pentru Rapid i-a priit jucătorului de 26 de ani. După meciul câștigat acasă cu Farul Constanța, Alex Dobre a spus că se gândește la echipa națională: „Nu știu, dar sper ca contribuțiile mele să-l satisfacă pe Lucescu. Dacă o să primesc șansa, o să vin. Iubesc România”.