Adevăratul motiv pentru care campioana olimpică Maricica Puică s-a retras din atletism și legătura cu regimul comunist: ”Am zis că mor”. Exclusiv

Marea campioană olimpică Maricica Puică s-a accidentat o singură dată în viața ei, dar foarte grav. La vârsta de 39 de ani, marea sportivă a fost forțată să se retragă din competiții.

Marea campioană olimpică Maricica Puică vorbește despre bătaia de joc a regimului comunist

Maricica Puică este una dintre cele mai cunoscute atlete din România. Cu o  forță și o determinare fantastică, Minunea blondă, așa cum a fost numită, a câștigat nenumărate medalii de aur pentru țara noastră.

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, marea campioană mondială ne spune cât de greu era să fii urmărit mereu de Securitate și care a fost motivul pentru care nu a fugit din țară. Aflăm cum a cucerit-o soțul și antrenorul ei, Nelu Puică, și care este cel mai mare regret al marii sportive.

“Nu aveam de unde să știu unde să mă duc și ce vreau să fac”

Ați început să faceți atletism abia la 15 ani. Cum de s-a întâmplat așa târziu?

-La aproape 16 ani am început. În școala generală aveam tot felul de concursuri și am mers la un cros. Am fost selectat 6 fete din școală, iar eu, până în momentul acela, nu aveam de unde să știu unde să mă duc și ce vreau să fac. În ziua aceea, de 8 martie, m-a văzut profesorul Nelu Puică. A fost greu pentru că trebuia să vorbesc cu ai mei. Pe ei nu-i interesa să fac sport, doar școală și muncă. Mai bine zis, 90 la sută muncă în curtea casei.

Digi24.ro

Încă o țară i-a oferit lui Trump acces la mineralele sale rare, în schimbul ajutorului militar împotriva unei grupări rebele

Părinții dumneavoastră nu au fost de acord. Cum reușeați să-i păcăliți și să mergeți la antrenamente?

-În vacanțe, la 200 de metri de locul unde stăteam era un centru de însămânțări artificiale iar tata era administrator acolo. Ca să câștigăm niște bani ne punea să încărcăm morcovii pentru tauri în niște coșuri.

Digisport.ro

Putin nu a stat pe gânduri și a reacționat imediat după ce a aflat rezultatul alegerilor! Relații tensionate

Tata era un om mai înțelegător decât mama. Plus că ei îi era și frică, se vorbea urât de sport la vremea aceea, un om modest se gândea numai la rele. L-am întrebat pe tata dacă mă pot duce la antrenamente și mi-a dat voie numai dacă încărcam multe coșuri cu morcovi. Am reușit și m-am dus. De la noi din familie, am fost 13 copii, numai eu am scăpat la sport, chiar dacă erau talentați și restul.

”Nu se poate face performanță stând acasă”

Cât de greu a fost să faceți sport în perioada comunistă?

-Stând și analizând situația din ziua de azi… să mă ierte sportivii, dar mereu aud că nu avem condiții și nu avem bani. Nu se poate ca, într-un an de zile, ei să aibă un singur cantonament de 2 săptămâni. Nu se poate face performanță stând acasă.

A fost greu pe timpul lui Ceaușescu, dar din alte puncte de vedere pentru că noi, sportivii, stăteam bine. 11 luni și 2 săptămâni pe an eram în pregătire și aveam de toate: stadion, hotel, masă, casă.

Dând totul copiilor din ziua de azi, ei nu mai au pentru că se muncească. Eu, la 18 ani, mă gândeam că sunt cea mai bună, că le înving pe toate. Când mergeai la concursurile mari și scria România era ceva fantastic, tremurai toată. Azi rar mai vezi copii care să muncească, să se sacrifice.

Maricica Puică despre bătaia de joc a regimului comunist: “Până la urmă ajungeai să dai bani din buzunar”

Cum era recompensat, de statul român, în sportiv cu asemenea rezultate că ale dumneavoastră?

-Îmi vine să râd… Cea mai mare medalie era cea de la Jocurile Olimpice. Într-un an, România  a câștigat locul 1 și 2. Locul 2 a a fost un radio casetofon și locul 1 un video. Plus 3000 de lei, un salariu la vremea respectivă, care trebuiau împărțiți.

Dacă uneau ambele medalii îți reduceau premiile la jumătate, că trebuia plătit impozit. Până la urmă ajungeai să dai bani din buzunar. Însă eram fericiți și dacă ne dădea o plachetă de lemn, când eram locul întâi sufletul nostru se bucura. Uneori mai primeam 10 ciocolățele, 1 kilogram de zahăr și unul de făină și mai făcea mama clătite.

“Puteam să fug de 15 milioane de ori, dar n-am făcut-o, mi-aș fi nenorocit toată familia”

Când plecați la Olimpiade sau la alte competiții, vă însoțea cineva de la Securitate? Erați supravegheată în permanență?

-Eram, dar de atâtea ori ne-au încercat încă, până la urmă, s-au săturat să mai vină după noi. N-aveam de gând să rămânem în alte țări. În America am cunoscut un om foarte bun, care ne-a ajutat foarte mult.

Când eram în alte țări nu aveam voie să vorbim cu românii de acolo. Nici în spate nu aveam voie să stăm că nu mai ieșeam niciodată la concursuri. Puteam să fug de 15 milioane de ori, dar n-am făcut-o, mi-aș fi nenorocit toată familia.

Atletismul este un sport greu și periculos. Când v-ați accidentat cel mai grav? În cât timp v-ați recuperat?

-Eu am fost accidentată o singură dată, în rest n-am avut probleme. În ’83 jucam baschet într-o sală de lupte. Două saltele s-au deplasat și eu am călcat cu piciorul între ele. Am făcut smulgere de ligament la laba piciorului, am zis că mor.

Am avut o doctoriță nepricepută care mi-a spus că am o entorsă. A doua zi am vrut să calc pe picior și am căzut. Mai mult de jumătate din laba piciorului și mai sus de gleznă, totul era o minge neagră. 11 zile m-am chinuit groaznic la antrenamente și în a 12 am zis că nu mai pot.

Am ajuns de urgență la ortopedie și mi-au pus piciorul în ghips. Nimeni nu credea că mă voi reîntoarce la 33 de ani, dar după 3 luni de la ghips am reînceput și mi-am revenit. Am luat toate premiile, le-am bătut pe toate, era anul olimpic.

Maricica Puică a abandonat cu greu sportul de performanță: “Am simțit că mi s-a rupt ceva acolo, am zis că mor”

Cât de greu v-a fost când ați luat decizia să vă retrageți?

-Nu eu am vrut să mă retrag, așa a vrut Dumnezeu. La antrenamente, când am băgat viteză,  am simțit o înțepătura în piciorul stâng. La Seul, în ’88, când am declanșat în semifinală ultimii 200 de metri am simțit că mi s-a rupt ceva acolo, am zis că mor și am abandonat. Nu mai puteam să pun piciorul în pământ.

Mi-au zis să mă retrag atunci, toți, dar nu am vrut. Am stat o lună apoi m-am reapucat și am mers la mondialele din Olanda, în sală. La cursa de 3000 de metri, pe final, iar m-am accidentat și am terminat cursa într-un picior. Atunci, la 39 de ani, după 24 de ani de atletism, m-am retras.

Mai țineți minte când ați câștigat primii bani? Și pe ce i-ați cheltuit?

-Eram la București când am câștigat primii bani și, imediat, m-am măritat. Banii i-am folosit în casă.

Cum l-ați cunoscut pe Nelu Puică, regretatul dumneavoastră soț?

-Pentru că nu a vrut să se însoare cu fata rectorului de la București, l-au trimis la 400 de kilometri depărtare, la Iași. Norocul meu a fost că l-am cunoscut și l-am luat eu de soț. În liceu ne-am văzut, pentru că el a înființat primul liceu sportiv din țară. Inițial fusese un liceu de măicuțe motiv pentru care a fost, mult timp, acuzat că dezbracă măicuțele în șort.

Maricica Puică a furat mâncare din casă pentru viitorul ei soț

Când ați știut că este jumătatea dumneavoastră?

-M-a descoperit la acel cros despre care v-am spus, dar la început n-a fost nimic între noi. S-a dat de gol, la un moment dat, că mă place. Pe vremea aceea profesorii mergeau, la început de an, să-și facă analize. Din cauza unul ac nesterilizat, a făcut hepatită.

L-au internat la spitalul de boli contagioase din Iași. Era deja despărțit de 6 ani de fosta soție și nu avea cine să aibă grijă de el la spital. O mătușă de-a mea lucra acolo și eu furam de acasă tot ce găseam. Ceapă verde, portocale, miere. Într-un interviu l-am auzit spunând că de atunci m-a iubit, de când furam din casă ca să-i duc mâncare la spital.

Cum au reacționat părinții dumneavoastră?

-Între noi a fost o afecțiune specială. Pe noi, 13 copii acasă, nu avea cine să ne îmbrățișeze. Simțeam nevoia de dragoste, de mângâiere. E a fost totul pentru mine. Eram fericită, îmi explica tot, mi-a fost mamă, tată, antrenor, soț. Părinții mei n-au fost, la început, de acord pentru că era o mare diferență de vârstă între noi. Dar tata s-a gândit și a zis că, decât să-i reproșez mai încolo ceva, mă lasă să aleg singură ce vreau.

A fost greu, dar a fost frumos. Nu știu dacă mai există iubire așa cum am simțit eu pentru soțul meu. Pleca 2, 3 ore la antrenamente și plângeam că voiam să vină mai repede să-l văd. Mi-a dat Dumnezeu atât de mult noroc… Dacă el nu era cu mine în lot eu nu aș fi făcut sport.

Maricica Puică vorbește despre cel mai greu moment: “Nu doar mie mi-a făcut rău, ci și atletismului”

Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră?

-Cel mai greu a fost în sport. Chiar dacă am început târziu a existat un om, Dumnezeu să-l ierte acum, care mi-a făcut mult rău. Nicolae Mărășescu îl chema. Nu doar mie mi-a făcut rău, ci și atletismului. Le băteam pe toate, ieșeam locul 1 și mă punea să stau acasă.

Țin minte că aveam 22 de ani și a trimis o hârtie prin care se stipula că sunt bătrână și plafonată, că nu mai am ce căuta în sport. Eu, în general, șterg cu buretele, dar mi se redeschid rănile când încep să vorbesc.

Dacă ar fi s-o luați de la început, ce greșeală nu ați mai repeta?

-Nu cred că am făcut mari greșeli. Singurul lucru pe care îl regret, dar nu mai am ceva face, este că nu am putut să nasc un copil al meu. Nu le poți avea pe toate… Aș fi putut, dar nu am avut cum. Dumnezeu m-a ajutat, m-a trimis pe calea sportului, am cunoscut un om minunat, dar nu pot da timpul înapoi. Mi-aș fi dorit 5 copii, dar nu le poți avea pe toate în viață.

Îmi mai pare rău că mi l-a luat Dumnezeu pe Puică. Aș fi vrut să mă bucur și eu mai mult cu el, după ce ne-am lăsat. Mi-ar fi plăcut să merg cu el, ca invitați, la crosuri și concursuri și să ne bucurăm pentru ce am muncit.