Vinicius (24 de ani) a refuzat prima ofertă de prelungire a contractului făcută de Real Madrid. În presa spaniolă a fost dezvăluit salariul pe care și-l dorește brazilianul pentru a continua alături de ”Los Blancos” și după 30 iunie 2027.
Aripa stânga i-a transmis lui Florentino Perez că vrea să câștige pentru a rămâne pe Santiago Bernabeu mai mult de 25 de milioane de euro pe an. Informația a fost publicată de site-ul defensacentral.com, care citează Cadena SER.
În prezent, vedeta madrilenilor primește anual circa 15 milioane de euro, sumă la care se mai adaugă anumite bonusuri. Unul dintre ele s-a activat când a câștigat premiul FIFA Best, pentru cel mai bun fotbalist din lume.
Perez va fi nevoit să facă un efort financiar considerabil pentru a-l păstra pe Vinicius. Starul și-a exprimat și după meciul cu Manchester City (3-2) dorința de a continua la Real Madrid. Extrema stânga va căuta să profite însă, cât mai mult posibil, de contextul favorabil de care se bucură.
Vinicius este dorit de Al Hilal. Campioana en-titre din Arabia Saudită este dispusă să îi plătească un salariu regal de un miliard de euro pentru cinci sezoane. Saudiții i-ar fi achitat și Realului 300 de milioane de euro. De serviciile sale mai este interesată și PSG.
Real Madrid nu concepe să se despartă de Vinicius. Florentino Perez, președintele madrilenilor, își propune ca echipa pe care o conduce să continue dominația din fotbalul spaniol și internațional pentru mai mulți ani.
Până în vara anului 2027, campioana en-titre a Europei și a Spaniei îl poate pierde pe Vinicius doar dacă i se achită clauza de reziliere în valoare de un miliard de euro. Chiar dacă nu e presat de timp momentan, Perez trebuie să fie atent ca să nu ajungă să tremure pentru scenariul în care brazilianul ar putea pleca liber de contract de pe Santiago Bernabeu.
La numai 24 de ani, Vinicius a devenit o adevărată legendă pentru Real Madrid. În vara anului 2018, ”Los Blancos” au plătit pentru el către Flamengo suma de 45 de milioane de euro. De atunci, a avut performanțe notabile atât pe plan individual, cât și la nivel colectiv.
A marcat pentru Real Madrid 101 goluri și a oferit 85 de pase decisive în 295 de meciuri oficiale. Și-a trecut, de asemenea, în palmares 14 trofee majore, printre care două Ligi ale Campionilor și trei La Liga.