Life

Adevărul despre aspectul fizic al Oanei Radu de la Bravo, ai stil. Câte operații are, de fapt

18.11.2020 | 16:13
Adevarul despre aspectul fizic al Oanei Radu de la Bravo ai stil Cate operatii are de fapt
ADVERTISEMENT

Oana Radu este una din cele mai iubite concurente de la Bravo, ai stil, iar de-a lungul timpului, chiar și de când se bate în ale modei cu celelalte VIP-uri a fost acuzată că ar avea mai multe operații, acesta fiind motivul pentru care arată atât de bine.

Concurenta a reușit să slăbească zeci de kilograme, după ce a devenit cunoscută în cadrul show-ului Vocea României, unde, datorită vocii sale și a aspectului fizic de la acea vreme a fost denumită Adele de România.

ADVERTISEMENT

Multă lume a spus că Oana și-a tăiat stomacul și că a apelat apoi la mai multe intervenții chirurgicale reparatorii în urma acestei operații, însă diva Olteniei neagă aceste speculații și spune că slăbitul se datorează exclusiv regimului alimentar sănătos pe care l-a adoptat.

Oana Radu de la Bravo, ai stil și operațiile sale estetice

Dacă în privința kilogramelor, lucrurile sunt clare, rămâne totuși întrebarea: chiar nu a apelat deloc vedeta la tehnici de înfrumusețare mai puțin naturale?

ADVERTISEMENT

Ei bine, aici cântăreața a recunoscut tot. Și-a mărit, într-adevăr buzele, și își injectează acid de fiecare dată când consideră. A urmat apoi tatuarea sprâncenelor și cu fațetele dentare.

Intervenția de eliminare a pielii în exces a durat 6 ore. Cât a costat-o

La față nu și-a făcut nimic și nici la nas, deși presa tabloidă a scris la un moment dat că ar fi apelat la acul chirurgical pentru a avea chipul de acum și ar fi fost supusă rinoplastiei.

ADVERTISEMENT

Revenind la slăbit, Oana a recunoscut că după ce a slăbit a fost nevoită, totuși, să se opereze, pentru a îndepărta excesul de piele, căci aparițiile sale erau destul de inestetice.

Operația de eliminare a pielii în exces de pe brațe și abdomen au costat-o în jur de 5.000 de euro, iar intervenția nu a fost una simplă, căci a astat în sala de operație mai bine de 6 ore. Atunci a fost și momentul când Oanei i s-au pus niște proteze la nivelul sânilor ca să îi poată ridica, notează kanald.ro.

ADVERTISEMENT