Adevărul despre interzicerea Cenaclului Flacăra, la 37 ani de la tragedia de la Ploiești. “Adrian Păunescu avea pat pregătit la Jilava”

Au trecut 37 de ani de la dezastrul de pe stadionul „Petrolul” din Ploiești, în urma căruia au murit 6 oameni și peste 100 au fost răniți. Tragedia din „noaptea furtunoasă” rămâne în memoria colectivă drept momentul în care autoritățile comuniste au orchestrat arestarea lui Adrian Păunescu și, mai mult sau mai puțin metaforic, a libertății de exprimare, iar fiul poetului, Andrei Păunescu, rememorează momentele terifiante…

Andrei Păunescu: „Deținuții de la Jilava îi pregătiseră patul tatălui meu. Securiștii și politrucii așteptau pretextul pentru închiderea Cenaclului!”

Andrei Păunescu este un supraviețuitor. El însuși poet, este fiul poetului Adrian Păunescu, tatăl Cenaclului Flacăra. La momentul Ploiești – 1985, Andrei era pe scenă, alături de Adrian și de alți tineri români, care „deranjau” un sistem. „Se” dorea, impersonal, înăbușirea Cenaclului, un recipient multipersonal, care punea sub presiune un regim creat prin opresiune.

Totul a început cu furtuna, nu aceea shakespeariană, ci una ruptă din ceruri și continuată pe stadion, unde acoperișul scenei s-a prăbușit și, ulterior, mulțimea s-a bulucit către porți. Acolo s-a închis murmurul și a cotropit urletul…

„Îmi amintesc că în seara respectivă aveam piciorul stâng pus într-un ghips foarte dur. Câteva săptămâni mai devreme jucasem fotbal cu băieții de la Cenaclu și îmi luxasem piciorul. Așadar, m-am confruntat cu această problemă de mobilitate mai ales atunci când a trebuit să părăsim scena, în momentul în care a început să cadă mica schelă pe care se afla o copertină improvizată, pusă la dispoziție de gazde, care se umpluse de apă”, și-a început mărturia Andrei Păunescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

„Noi nu ne putem lupta cu natura!”

„Am sărit cu toții de pe scenă direct pe gazonul stadionului „Petrolul”, care fusese inundat de ploaia torențială. Mi-e greu să amintesc toți artiștii care se aflau în acel moment pe scenă, dar erau zeci de oameni… Printre ei, Nica Zaharia, cea care a compus „Galbenă gutuie”, și mulți oameni tineri. Era o perioadă în care se schimbau generațiile. Plecaseră Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru și Victor Socaciu…”, a continuat Andrei.

Fiul lui Adrian Păunescu spune că aude și acum vocea tatălui său, care spunea: „Noi nu ne putem lupta cu natura!”. Însă porțile stadionului nu s-au deschis, iar „spectacolul” a continuat cu puțină… moarte.

„Securiștii și politrucii care abia așteptau pretextul pentru interzicerea Cenaclului Flacăra au afirmat chiar în zilele următoare că Adrian Păunescu este vinovat și trebuie pedepsit pentru tragedia de la Ploiești, pentru că a spus că noi continuăm spectacolul în orice condiții și că, din contră, ne luptăm cu natura”, a precizat fiul lui Adrian Păunescu.

Ducu Bertzi, Arpad Domokos și Valeriu Penișoară, „diversioniștii” care au demascat minciuna

Andrei Păunescu a povestit și cum s-a produs „lovitura de grație” împotriva detractorilor tatălui său. Se pare că aceștia habar nu aveau de existența unei înregistrări din care reieșea clar că Păunescu senior ceruse, public, reprogramarea spectacolului. Ciudat, pentru că absolut toate reprezentațiile Cenaclului Flacăra erau înregistrate, iar acest lucru era cunoscut.

Digisport.ro

Se pregătește ”nota de plată”! Ce riscă Ronald Araujo, după gesturile făcute la adresa lui Istvan Kovacs

„Ce nu știau ei era că noi am reușit să salvăm o înregistrare pe care se auzea clar că Adrian Păunescu spune că nu ne putem lupta cu natura și că ar fi cazul să găsim o formă să întrerupem spectacolul și să-l reluăm la 22 iunie”, a rememorat Păunescu junior.

Povestea a continuat, într-un ritm de roman polițist: „Acea bandă a rămas întreagă, într-un mod miraculos, cu concursul unor oameni extraordinari, care au păstrat atât filmele foto cu scena căzută, cât și înregistrarea audio. Le-au dus la Breaza, unde era cazată echipa Cenaclului Flacăra, și apoi au ajuns la noi, pentru a se demonstra minciuna!”

Tot de la Andrei Păunescu am aflat că trei mari artiști, Arpad Domokos, Ducu Bertzi și Valeriu Penișoară, s-au aflat printre cei care au creat un fel de joc al diversiunii, pentru ca aceste documente să ocolească lanțurile create de trupele Miliției, ce veniseră inclusiv la Breaza, dar și la stadionul din Ploiești…

Gelu Voican Voiculescu și strategia pușcăriașilor

Să revenim, însă, la amenințările cu închisoarea, formulate la adresa lui Adrian Păunescu. Istoria devine, uneori, un teatru tragicomic, iar episodul de la Ploiești este o mărturie. Gratiile se zbat mereu pe scena cererii și a ofertei, iar răspunsul lui Andrei la întrebarea referitoare la felul în care tatăl său s-a aflat sub spectrul încarcerării a fost categoric. Dar, odată cu acesta, am asistat și la o dezvăluire cu iz monden…

„Sigur că da! În toamna anului 1985 am aflat că, după noaptea de la Ploiești, Adrian Păunescu avea deja patul pregătit la pușcăria Jilava. Unul dintre deținuți, care ne era prieten vechi de familie, era chiar Gelu Voican Voiculescu. El a făcut de două ori închisoare pe vremea lui Ceaușescu, iar în acea vară fusese eliberat…”, a continuat povestea.

Se pare că fostul revoluționar Gelu Voican Voiculescu, unul dintre participanții la procesul de la Târgoviște, „amenința că își va pune dinamită și că va ieși în calea mașinii lui Ceaușescu! Comuniștii i-au găsit niște dosare, pe baza unor conturi de motorină, pentru că el era geolog și își putea permite, și l-au băgat la pușcărie”.

Să revenim, însă, la istoria noastră. „Gelu Voican a ieșit din închisoare și a venit la noi acasă, povestindu-ne că deținuții se pregătiseră să-l lase pe Adrian Păunescu pe patul de jos, pentru că știau că este masiv și nu era bine să stea pe patul suprapus”, a continuat Andrei, în exclusivitate pentru FANATIK.

Adrian Păunescu a amenințat că se sinucide, Tatiana Stepa a cărat cărbuni cu „Inima lui Stalin”

În toamna anului 1985 anchetele au curs în valuri. Adrian Păunescu a  aflat că „politrucii se pregătesc să le ia artiștilor banii înapoi, și a transmis șefilor Partidului că lui îi pot face orice, pentru că, după ce a urcat atât de mult în viață, există și o scară pe care trebuie să coboare”.

„Însă, dacă cineva va pretinde un singur leu înapoi de la oricare dintre artiștii ce s-au aflat pe scena Cenaclului Flacăra, și căruia tatăl meu i-a putut oferi bani, în mod legal, atunci el se va sinucide, pentru că nu va putea suporta această rușine”, a reprodus Andrei spusele poetului.

Se pare că, având în vedere respectiva amenințare, Partidul și securiștii au renunțat la măsurile pe care le pregăteau împotriva membrilor Cenaclului Flacăra. Cu toate acestea, au existat represalii de alt tip. Spre exemplu, pe marea artistă Tatiana Stepa au încercat s-o umilească…

„Au refuzat să o angajeze pentru orice altă muncă, alta decât aceea de muncitoare la Mina Lupeni. O vreme, Tatiana Filipoiu (cum se numea pe vremea aceea) a încărcat inclusiv vagoneți, cu lopata, pentru că nu putea găsi alt loc de muncă. Până la urmă au mutat-o pe alt post, tot la Mina Lupeni, dar la stația radio”, ne-a dezvăluit Andrei Păunescu.

„Dar așa fragilă cum era, cât o mână de om, Tatiana Stepa, în loc să cânte, a încărcat cărbuni cu „Inima lui Stalin”, cum se numea lopata aceea de miner”, a continuat artistul, cu mâhnire în glas.

Nicolae Ceaușescu: „Îți transmit eu când reciți „Doina” lui Eminescu!”

Legenda spune că, exact în momentul în care s-a produs tragedia de pe arena din Ploiești, Adrian Păunescu recita poezia „Doina”, de Mihai Eminescu, interzisă mult timp în perioada comunistă. Versurile „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a” enervau regimul comunist și, evident, zguduiau înfrățirea „istorică” dintre România Socialistă și Uniunea Sovietică. Și totuși…

…L-am întrebat pe Andrei dacă, într-adevăr, istoria „Doinei” recitată la Ploiești are un dram de adevăr. Răspunsul a sosit cu sinceritate: „Nu am mai ascultat înregistrarea spectacolului de multă vreme, dar tata a recitat „Doina” în fiecare seară, timp de câteva luni. A făcut-o încă din noiembrie 1984, când a primit aprobarea oficială de la Ceaușescu!”

Cu această ocazie, am aflat că Adrian Păunescu ceruse încă din 1968 aprobarea să recite „Doina” lui Mihai Eminescu, iar Ceaușescu i-a spus: „O să-ți transmit eu când!”…

„Tata mai recita acest poem, într-un mod mai mult clandestin, iar, în noiembrie 1984, Nicu Ceaușescu l-a invitat la București. Tata a plecat în regim de urgență, în timpul unui spectacol, și a doua zi s-a întors la Reghin, pe un frig pătrunzător. Avea o stare febrilă, entuziastă, și ne-a spus că din acel moment putem recita „Doina” lui Eminescu în mod oficial, și nu șoptit. A recitat apoi această poezie în fiecare seară, din noiembrie 1984, până în iunie 1985”, a povestit interlocutorul nostru.

Andrei Păunescu mai cântase respectiva piesă, pe versurile lui Mihai Eminescu, într-o formulă improvizată, cu trupa Totuși. Cristi Minculescu plecase din formație, dar Cenaclul funcționa, și pregătea o nouă generație de vârf, cu artiști precum Emilian Onciu, Octavian Bud, Tatiana Stepa și cu mulți alți soliști senzaționali…

Copertină de mântuială, schelă șubredă și băutură „învălmășită”, care zâmbea fotogenic

Orice discuție legată de „Fenomenul Ploiești” nu poate fi dusă la bun sfârșit fără a analiza posibilitatea existenței unei „mâini criminale”. Pe arena „Petrolul” a curs sânge. „Specialitatea casei”, în regimul comunist…

„Mână criminală? Păi, să începem cu scena! Nu știu dacă a fost o mână criminală sau dacă a fost vorba doar despre superficialitate. Cert este că am avut parte de o schelă rudimentară, cu o copertină care, dacă turnai peste ea o găleată de apă, făcea burtă. În mod cert, nu a fost o scenă montată serios. Organizatorii erau de la organizația UTC Prahova, de la Comitetul Județean de Partid…”, a răspuns Andrei.

Imediat, însă, fiul lui Adrian Păunescu a trecut de la amintirea propriu-zisă la revolta care nu-i dă pace: „Mâna criminală a constat în faptul că, atunci când s-a făcut ancheta, adică a doua zi, unii au plasat în incinta stadionului sticle cu băutură, puse în picioare, și așezate cu etichetele către aparatul de fotografiat, ca și când într-o învălmășeală precum aceea creată atunci, ele ar fi rămas așa, ca să se vadă că la Cenaclu se bea alcool. O mizerie!”.

„O altă mână criminală și-a pus „amprenta” în alt mod. Atunci când a început furtuna, porțile stadionului nu au fost larg deschise, pentru ca spectatorii să poată ieși în siguranță. Din acest motiv s-a creat presiune pe acea scară, care s-a prăbușit. Aceea a fost o problemă pe care organizatorii n-au vrut s-o rezolve, lăsând porțile aproape închise”, și-a reamintit Andrei Păunescu.

Coincidențe, de la ziua morții lui Eminescu, la plecarea protectorului Nicu Ceaușescu, în China

La sfârșitul discuției noastre, l-am întrebat pe fiul regretatului Adrian Păunescu dacă, după atâția ani care s-au scurs de la momentul Ploiești – 1985, care i-a marcat existența, ar dori să adauge un gând, o mirare, o nedumerire…

„Uite, aș aminti un șir de coincidențe. În primul rând, nenorocirea s-a petrecut la 15 iunie, adică în ziua morții lui Mihai Eminescu. Apoi, dimineață, actele referitoare la dezastru erau deja pregătite. Era cunoscut faptul că, a doua zi, Nicu Ceaușescu urma să plece într-o vizită în China, unde trebuia să stea trei săptămâni”, a remarcat artistul.

Andrei Păunescu a reamintit faptele, cronologic: „La 16 iunie, la ora 8.05, Cenaclul Flacăra a fost trecut de sub patronajul UTC-ului, unde Nicu Ceaușescu ne „ținea spatele”, cu atitudinea sa mai rebelă față de sistem, la Consiliul Culturii, condus de Suzana Gîdea. La ora 8.15, Suzana Gîdea a luat decizia interzicerii Cenaclului Flacăra, cu consecințele de rigoare…”

Pentru cei mai tineri cititori, Andrei Păunescu a povestit și consecințele asasinării fenomenului socio-cultural „Cenaclul Flacăra”.

„Practic, Adrian Păunescu nu a mai avut voie să apară în public până la Revoluție. Muzica rock&folk și textele Cenaclului n-au mai avut acces la radio, la televiziune și în spectacole, decât grație unor artiști care s-au descurcat, și care au făcut inclusiv concesii și s-au îndreptat spre muzica ușoară”, a încheiat Andrei Păunescu.

Buletin de știri: La 37 de ani de la tragedia de la Ploiești, ancheta nu a reușit să demonstreze existența unui vinovat. Pe vremea comunismului, nimeni din conducerea de Partid, de stat sau locală, nu a oferit vreo explicație. După 32 de ani de la instaurarea democrației, situația este neschimbată. „Și totuși există iubire, și totuși există blestem!”