Antena 1 face o modificare importantă în grila de programe, așa cum s-a vehiculat în presă în ultima perioadă.
Din ianuarie va fi introdus Observatorul de ora 17.00, tronson unde în acest moment este difuzată emisiunea Acces Direct.
Din ianuarie, potrivit informațiilor obținute de FANATIK, emisiunea Mirelei Vaida se va difuza de la ora 16.00 pe Antena 1 și ar putea fi continuată între 17.00 și 19.00 pe Antena Stars.
Antena 1 anunță modificări importante în grila de programe pentru următoarea perioadă. Pe 29, 30 noiembrie și 1 decembrie nu se vor difuza Observatorul de ora 16.00, Acces Direct și Prețul cel bun.
Din data de 2 decembrie programul de luni până vineri va suferi modificări. Acces Direct va începe la ora 16.00 și va avea doar o oră. De la ora 17.00 a fost introdus în grilă Observatorul de la ora 17.00, iar de la 18.00 telespectatorii pot urmări Prețul cel bun.
De asemenea, din 5 decembrie, iUmor va putea fi urmărită duminică, de la ora 20.00.
Acces Direct va suferi modificări importante, așa cum s-a întâmplat și cu cea realizată de Dan Capatos. Aceasta va fi mutată pe postul Antena Stars. Potrivit surselor FANATIK , emisiunea va fi difuzată de la ora 16.00 pe Antena 1, iar de la 17.00 ar putea să se mute pentru două ore pe Antena Stars.
“Nu vreau să dau mai multe detalii, astea trebuie să le ofere PR-ul Antenei, deci în momentul ăsta nu vă pot explica eu foarte multe. Nu e… Așteptați să vedeți, este în parte adevărat, adică informația nu este completă.
Așa că mai bine așteptați comunicatul oficial al Antenei. Vă pot spune doar că informația nu este în totalitate corectă, mai multe nu am ce să vă spun, o să aflați la momentul potrivit”, spunea Mirela Vaida în exclusivitate pentru FANATIK.
FANATIK a aflat că angajații Acces Direct sunt îngrijorați, privind salariile, pentru că publicitatea pe Antena Stars nu se compara cu cea avuta în cele două ore de emisiune pe Antena 1, principalul post tv.
Emisiunea a debutat în anul 2008 la Antena 1, iar gazdă era Mădălin Ionescu. De-a lungul timpului, Acces Direct a fost prezentată și de Simona Gherghe (9 ani), dar și de Cristina Cioran.
Mirela Vaida a preluat emisiunea în sezonul 2017 – 2018, atunci când a înlocuit-o pe Simona Gherghe, aflată în concediu de maternitate. Pentru o scurtă perioadă gazdă a fost actrița Cristina Cioran. Mirela Vaida a revenit la cârma emisiunii în vara anului 2019.