Life

Adevărul despre relația dintre Duckadam şi copiii din prima căsătorie. Robert şi Brigitte s-au stabilit în SUA, după divorțul părinților

Helmut Duckadam a păstrat o relație bună cu ”familia din SUA”. După divorț, fosta lui soție a plecat cu cei doi copii în Statele Unite, acolo unde s-a stabilit.
03.12.2024 | 13:42
Helmut Duckadam alături de copii şi soţie, în SUA / sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Helmut Duckadam a avut trei copii din prima şi a doua căsătorie. Fostul portar al Stelei a lăsat în urma sa o familie îndurerată ce îi va simţi lipsa mereu. Ce relaţie a avut bărbatul cu moştenitorii săi.

Relaţia dintre Helmut Duckadam şi copiii săi

Helmut Duckadam s-a stins din viaţă la vârsta de 65 de ani, ca urmare a unor probleme de sănătate pe care a început să le acuze încă de pe vremea când era sportiv în activitate. Fostul mare jucător al Stelei a suferit o operaţie pe cord deschis în luna septembrie. În decursul zilei de 1 decembrie 2024, el a fost transportat de urgenţă la Spitalul Militar din Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Ulterior, s-a stins din viaţă în 2 decembrie, iar vestea tragică a fost anunţată de Marcel Puşcaş prin intermediul reţelelor de socializare. În direct la FANATIK SUPERLIGA, acesta a mărturisit că a aflat despre moartea lui Duckadam de la apropiaţi.

“Am aflat de la apropiaţi. A fost internat la Spitalul Militar. Nu ştiu din punct de vedere medical. El a avut probleme de mai demult, nu ştiu de când”, a spus Puşcaş la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Duckadam şi relaţia cu fosta soţie

În timpul vieţii sale, eroul de la Sevilla a trăit frumos, având o carieră de succes, dar şi o familie unită. Helmut Duckadam a trăit o poveste frumoasă de dragoste alături de Ildiko, prima sa soţie. Cei doi s-au iubit timp de 27 de ani şi au împreună doi copii, pe Robert şi pe Brigitte.

ADVERTISEMENT

Cu toate că a trecut printr-un divorţ dureros, Duckadam nu a renunţat în a mai crede în dragoste adevărată şi s-a căsătorit cu Alexandra, cea cu care avea o fiică de 16 ani, Julianne. Acum în urma morţii sale, bărbatul a lăsat în urma sa o familie care îl plânge şi îi duce dorul.

Ceea ce mulţi nu ştiu este că, deşi şi-a refăcut viaţa, fostul jucător al Stelei a păstrat o legătură strânsă cu fosta soţie şi copiii din prima căsătorie. Acest lucru a fost confirmat chiar de către el, cu ceva vreme în urmă.

ADVERTISEMENT

”Am o soție extraordinară, am avut o soție extraordinară cu care am stat 27 de ani împreună, Ildiko care este în America, avem o relație foarte bună, iar Alexandra de 16 ani mă susține în tot ce fac. Bineînțeles că și eu o ajut cu tot ce pot”, a spus Helmut Duckadam la Antena Stars.

Duckadam şi Alexandra, vizită în SUA la fosta soţie

Afrimațiile acestuia au fost confirmate şi prin vizita din SUA, din vara care tocmai a trecut. Atunci, Helmut, Alexandra şi Julianne au fost în State, în vizită la Ildiko şi copiii care s-au stabilit acolo.

Au petrecut timp preţios împreună, în familie. În ciuda divorţului dintre Helmut şi Ildiko, cei doi au rămas în relaţii suficient de bune încât să se pună la masă împreună cu cea de-a doua soţie.

El, împreună cu toată familia sa, s-a bucurat de zile senine la piscină și bucate româneşti. Se pare că vacanţa din SUA a fost o ultimă reuniune de familie, înainte ca celebrul fost jucător al Stelei să păşească în urma celor drepţi.

Ce mesaj a transmis Alexandra, văduva lui Duckadam, după moartea soţului ei

Vestea că Duckadam s-a stins din viaţă a lau prin surprindere pe toată lumea. Îndurerartă, Alexandra, văduva lui Helmut, a transmis un mesaj pe reţelele de socializare.

„A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024. Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți 03 decembrie, începând cu orele 14.00”, au ransmis cele două femei din viaţa lui Duckadam, la câteva ore de la deces.