Cum au ajuns să fie împreună, de fapt, Prințesa Diana și bărbatul alături de care și-a pierdut viața.
Prințesa Dariana și Dodi Al-Fayed s-au cunoscut cu puțin timp înainte ca aceștia să își piardă viața în tragicul accident de mașină din anul 1997.
Relația lor a fost intens mediatizată, iar sursele neoficiale de la Casa Regală au dat mult timp vina pe paparazzii și interesul acestora pentru relația celor doi pentru moartea lor, cei doi fiind hăituiți de presă, dar în special prințesa.
Cei doi s-au cunoscut pentru prima dată în 1986, în timpul unui meci de polo când iubitul Dodi Al-Fayed al prințesei juca împotriva soțului său de la acea vreme, Prințul Charles.
Aceștia s-au întâlnit abia 11 ani mai târziu, când căsnicia dintre Prințesa Diana și actualul rege al Marii Britanii era deja terminată.
Relația dintre Prințesa Diana și Dodi Al-Fayed a început în timpul unei vacanțe cu familiile celor doi din vara anului 1997, unde se aflau inclusiv copiii prințesei cu Charles, dar și familia iubitului său, scrie harpersbazaar.com.
După vacanță, sursele au spus că Diana i-a trimis o scrisoare emoționantă în care îi mulțumea pentru clipele frumoase petrecute împreună.
“Acest lucru vine cu toată dragostea din lume și, ca întotdeauna, un milion de mulțumiri din inimă pentru că ați adus atâta bucurie în viața acestei femei”, se arată în scrisoare, potrivit Associated Press.
De altfel, presa mai scria și că multimilionarul Mohamed-Al Fayed, tatăl viitorului iubit al Prințesei Diana, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a îndeplini rolul de Cupidon.
“Fără să aibă probleme cu banii, [el] cumpărase Jonikal, un iaht de lux în valoare de 15 milioane de lire sterline, imediat ce Diana i-a acceptat invitația de a se alătura familiei sale în St. Tropez.
A fost modul lui Mohamed de a-și proteja oaspeții regali și de a se asigura că aceștia au parte de un maxim de intimitate; motivul său ascuns era să joace rolul lui Cupidon între prințesă și fiul său cel mare, Dodi”, a scris Katie Nicholl în cartea sa din 2010, William și Harry: Behind the Palace Walls (În spatele zidurilor palatului).
Fericirea lor nu avea să dureze pentru mult timp și în anul 1997, în timp ce se aflau la Paris, și după ce au luat cina, cei doi au murit într-un tragic accident de mașină pe data de 31 august.
După moartea lui Dodi Al-Fayed, presa a scris că acesta avea în camera de hotel un inel de logodnă pentru că voia să o ceară în căsătorie pe Prințesa de Wales.