Adevărul sumbru despre Istanbul: orașul în care au fost ucişi cei mai mulţi domnitori români

Istanbul va fi gazda barajului Turcia – România pentru Campionatul Mondial din 2026, meci programat să se dispute joi, de la ora 19:00. Este oraşul care a avut o influenţă uriaşă în istoria României. În plus, aici au fost ucişi, în trecut, mai mulţi domnitori români, cel mai cunoscut nume fiind cel al lui Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu, cel mai important domnitor român ucis în Istanbul

Constantin Brâncoveanu – Domn al Ţării Româneşti (29 octombrie/8 noiembrie 1688 – 24 martie/4 aprilie 1714). În ultimii ani de domnie, denigrat de Cantacuzini, a început să fie suspectat de turci pentru deciziile luate în privinţa politicii externe. De asemenea, boierii erau invidioşi pe avuţia strânsă de Constantin Brâncoveanu în timpul domniei. Sfârşitul domnitorului a început cu mazilirea din 24 martie/4 aprilie 1714, când a fost dus cu întreaga familie la Istanbul. Încarcerat la Edikule, domnitorul a fost torturat de turci care voiau să ştie totul despre averea obţinută.

Pe 15/26 august 1714, turcii au pus în scenă cea mai cumplită execuţie. “A doua zi, 15 august, la ceasul 9.00 dimineaţa, Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele Enache Văcărescu fură duşi dezbrăcaţi la cămaşă în faţa Seraiului, pe piaţa care era acolo la malul Cornului de Aur, peste drum de Galata. De jur împrejurul pieţei erau şiruri de ieniceri care păzeau ordinea în populaţia aceia, o mare de oameni venită să-şi potolească instinctul plăcerei bestiale de a vedea curgând sânge”, a descris istoricul Constantin Gane ziua execuţiei.

Execuţia lui Constantin Brâncoveanu, un „exces de cruzime”

Sultanul Ahmed al III-lea le-a oferit Brâncovenilor iertarea şi viaţa, condiţia fiind să treacă la mahomedanism. “Fiţi viteji, feţii mei! Am pierdut tot ce-am avut, măcar sufletele să ni le mântuim”, a fost replica lui Constantin Brâncoveanu către fii săi. Apoi, din ordinul sultanului, au fost executaţi, ultimul fiind chiar domnitorul, care a privit cum cei patru băieţi ai lui au fost ucişi.

Digi24.ro

Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova

“Cele şase capete fură apoi înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile Stambulului. Dar le aduse pe urmă repede înapoi la Serai, fiindcă poporul ameninţa să se răscoale. Vederea acestui măcel îi întărâtase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurile fură aruncate în mare” (Constantin Gane – Tragedia Brâncovenilor).

Digisport.ro

FOTO Și-a dat demisia și a ”dispărut”, iar la 51 de ani ”nimeni nu l-ar recunoaște pe stradă”: ”Slujba m-a epuizat mult”

Trupurile celor şase au fost scoase din Bosfor şi înmormântate iniţial într-o mânăstire din insula Chalke, din Marea Marmara. Apoi, în 1720, osemintele au fost aduse în mare taină în Bucureşti şi îngropate în Biserica Sf. Gheorghe. Până în 1914 nimeni nu a ştiut că domnitorul fusese reînhumat în ţară, când Virgil Gherghiceanu a descoperit mormântul. Pentru jertfa lor, Constantin Brâncoveanu, cei patru băieţi ai lui şi Ienăchiţă Văcărescu au fost canonizaţi sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.

Barbu Neagoe, victima unei conspiraţii la Istanbul

Barbu Neagoe – Domn al Ţării Româneşti (24 februarie 1536 – 18 aprilie 1536). Ban al Olteniei între 1534 şi 1535, Barbu Neagoe, consemnat în istorie şi sub numele de Banul Mărăcine, a ocupat tronul Ţării Româneşti vremelnic, după ce l-a îndepărtat pe Radu Paisie.

După reinstaurarea lui Radu Paisie, cu sprijin militar din Transilvania, Neagoe s-a refugiat la Istanbul, unde a trăit până în 1565. În urma unei conspiraţii, Barbu Neagoe a fost decapitat de turci, iar corpul i-a fost aruncat în mare. Despre perioada petrecută la Istanbul, aproape trei decenii, sunt cunoscute foarte puţine lucruri, însă a avut trei generaţii de urmaşi, atestaţi până în 1644, pretendenţi la tronul Ţării Româneşti.

„Şerban banul a pierit cu rea hiclenie”

Şerban din Izvorani – Domn al Ţării Româneşti (2 iunie 1539 – 19 iulie 1539). Mare ban al Craiovei, acesta a iniţiat o răscoală împotriva lui Radu Paisie, pe care l-a alungat de pe tron. Proclamat domn al Ţării Româneşti de o parte a boierimii, Şerban din Izvorani nu a putut menţine puterea. Cu ajutor turcesc, Radu Paisie a condus o expediţie militară şi l-a alungat, la rândul lui, de pe tron pe rival.

După înfrângere, Şerban din Izvorani a fugit peste Dunăre, în “ţara turcească”. Stabilit în Istanbul, având susţinători la Poartă, a trăit ca pretedentent al tronului Ţării Româneşti. Desprea moartea acestuia se cunosc puţine detalii, una dintre afirmaţii despre cele întâmplate provenind tocmai de la Radu Paisie: “Șerban banul a pierit cu rea hiclenie, căci s-a ridicat asupra capului domniei mele”.

Petre Cazacul, primul domn al Moldovei executat la Istanbul

Petru Cazacul – Domn al Moldovei (iulie/august 1592 – 4/14 octombrie 1592). A ajuns pe tron cu ajutorul polonilor, după mazilirea lui Aron Tiranul, şi a încercat să obţină recunoaşterea Porţii prin promisiunea unui tribut mărit. Cu toate acestea, otomanii l-au susţinut militar pe Aron Tiranul. În octombrie 1592, Petru Cazacul este înfrânt, după ce trupele de cazaci ale domnitorului atacaseră Bender, Chilia şi Tulcea.

Capturat de turci, lui Petru Cazacul i-au fost tăiate nasul şi urechile, ca apoi să fie trimis la Istanbul. După o judecată sumară, fostul domnitor a fost spânzurat. “Cadavrul fumosului, dar nefericitului fiu al lui Alexandru Lăpuşneanu, a rămas aşa, despuiat şi plin de sânge, până ştreangul s-a rupt şi corpul s-a desprins. Aşa au adus turcii, după obiceiul lor, la cunoştinţa creştinilor că cel condamnat a decedat cu adevărat”, conform cărţii “Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova 1324 – 1881”.

Alexandru cel Rău, ucis în Istanbul în Duminica Floriilor

Alexandru cel Rău – Domn al Ţării Româneşti (29 octombrie/8 noiembrie 1592 – 22 august/1 septembrie 1593). A rămas în istorie cu o domnie tiranică, cu o serie de boieri ucişi la comanda lui. Iniţial, Alexandru cel Rău obţinuse domnia Moldovei din partea Sultanului Murad al III-lea, însă în urma unui conflict între susţinătorii săi şi cei ai lui Aron Tiranul, cel din urmă a fost repus pe tron.

Prin uneltirea boierilor, Alexandru cel Rău a fost mazilit şi înlocuit cu Mihai Viteazul. În primăvara lui 1597, pe când încerca să obţină din nou tronul Moldovei, în locul lui Ieremia Movilă, a fost acuzat de uneltiri împotriva Porţii. Conform cronicii lui Baltasar Walther, Alexandru cel Rău a fost sugrumat în Duminica Floriilor (20/30 martie 1597). “Arestat chiar în locuinţa sa (din Constantinopol – n.a.) şi chiar acolo, pe loc, îmbrăcat în cele mai splendide veşminte, a pierit jalnic sugrumat în laţ, în Duminica Floriilor, din anul 1597”, se arată în cronica prezentată în lucrarea “Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova 1324 – 1881” scrisă de Constantin Rezachevici.

Miron Barnovschi putea să scape cu viaţă dacă trece la islamism

Miron Barnovschi – Domn al Moldovei (13/23 ianuarie 1626 – august 1629 şi aprilie 1633 – 22 iunie/2 iulie 1633). După moartea lui Radu Mihnea, boierii pământeni l-au ales domn al Moldovei, iar în prima domnie a luat măsuri pentru redresarea demografică a ţării, a organizat activitatea clericală şi a dus o politică externă echilibrată. În 1629, după ce a refuzat majorarea tributului cu 40 de pungi de galbeni către Poartă, a fost mazilit. A revenit pentru scurt timp pe tron, în 1633, însă domnia a fost scurtă din cauza intrigilor lui Vasile Lupu.

Pe 3 mai 1633, Miron Barnovschi a plecat spre Istanbul, iar pentru câteva zile a oprit la Bucureşti, unde Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, l-a avertizat că ar putea să fie ucis. Pe 2 iulie 1633, Miron-vodă a fost arestat şi executat prin decapitare. Sultanul Murad al IV-lea i-a promis, după arestare, că îl va cruţa, dacă trece la islamism. Iniţial, trupul domnitorului a fost înhumat în cimitirul bisericii Patriarhiei din Istanbul, ca mai apoi osemintele să fie aduse în Moldova, însă locul înhumării nu este încă cunoscut.

Ştefan Cantacuzino, omorât după ce a conspirat împotriva lui Constantin Brâncoveanu

Ştefan Cantacuzino – Domn al Ţării Româneşti (25 martie/5 aprilie 1714 – 13/23 ianuarie 1716). După execuţia lui Constantin Brâncoveanu, turcii l-au impus pe Ştefan Cantacuzino, care, de altfel, a încurajat plângerile la Istanbul împotriva fostului domnitor. În timpul războiului turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, Ştefan Cantacuzino a încercat o treptată şi prudentă îndepărtare de Imperiul Otoman şi o apropiere de Rusia şi Austria, ducând tratative cu ambele puteri.

Decizia a de comunica informaţii despre pregătirile de război ale turcilor au dus la mazilirea lui Ştefan Cantacuzino. La începutul anului 1716, un capugiu l-a ridicat din Bucureşti pe domnitor şi l-a dus la Istanbul. În noaptea dintre 6 şi 7 iunie 1716, Ştefan Cantacuzino şi Constantin Cantacuzino, tatăl fostului domn, au fost spânzuraţi. Corpurile neînsufleţite au fost aruncate în mare, în timp ce capetele au fost trimise la Adrianopol.

Grigore Callimachi, domnitorul suspectat de turci că s-a înţeles cu ruşii

Grigore Callimachi – Domn al Moldovei (28 mai/8 iunie 1761 – 17/28 martie 1764 şi 23 ianuarie/3 februarie 1767 – 3/14 iunie 1769). Încă din prima domnie a promovat, pe plan extern, o politică filorusă, combinată cu o politică fiscală severă. La izbucnirea războiului ruso-turc, Grigore Callimachi a fost obligat să strângă oaste şi să asigure provizii pentru armatele turceşti. Înalta Poartă i-a trimis sute de pungi pentru strângerea armatei, însă a folosit banii pentru a-şi plăti datoriile acumulate, în timp ce soldaţii au dezertat la ruşi.

În urma acestei decizii, turcii decid să-l mazilească, pe 3/14 iunie 1769, fiind suspectat de o înţelegere cu ruşii. Trimis la Istanbul, Grigore Callimachi a fost judecat şi, apoi, a fost decapitat pe 28 august/8 septembrie 1769, iar capul a fost expus publicului în oraş.

Cel mai apreciat domnitor fanariot, victimă a propriului fiu

Alexandru Vodă Ipsilanti – Domn al Ţării Româneşti (15/26 septembrie 1774 – 4/15 ianuarie 1782, 17/28 august 1796 – 22 noiembrie/3 decembrie 1797) şi domn al Moldovei (ianuarie 1787 – 8/19 aprilie 1788). Ajuns la 70 de ani pe tronul Ţării Româneşti, pentru o a doua domnie, acesta a cerut, fiind bătrân şi bolnav, mazilirea. În decembrie 1806, după ce Constantin, fiul său, a trecut de partea ruşilor, a fost arestat şi închis la Edikule. Pe 13/25 ianuarie 1807, turcii decid să-l decapiteze. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai apreciaţi domnitori fanarioţi şi autor al primului Cod civil din Ţara Românească.