Cele mai citite

Foto. Mutu, 39! Cum s-a distrat alături de familie în Republica Dominicană

Adi Mutu, managerul sportiv al echipei naţionale a României, a împlinit 39 de ani pe 8 ianurie şi a ales să petreacă alături de familie şi prieteni în Republica Dominicană.
Autor: Tibi Demeter | 08.01.2018 | 21:57

Unul dintre cei mai mari atacanţi ai naţionalei României a ajuns la 39 de ani şi a ales să meargă într-o vacanţă în Republica Dominicană alături soţia lui Sandra Mutu, fiul celor doi, Tiago, dar şi de cele două fetele ale fotbalistului din relaţia cu Consuelo, Maya şi Adriana. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO

“Briliantul” a fost unul dintre cei mai promiţători fotbalişti pe care i-a avut România în ultimii ani, dar problemele extrasportive l-au împiedicat să ajungă la potenţianul maxim. În ciuda micilor scăpări, Mutu se poate lăuda că a trecut pe la echipe precumJuventus, Inter, Chelsea sau Fiorentina în cariera de fotbalist.

Adi Mutu rămâne în inimile suporterilor Fiorentinei

Fostul atacant român a avut o carieră cu suişuri şi coborâşuri la Fiorentina, dar chiar şi aşa a rămas în mintea suporterilor echipei, dar şi a oficialilor. Formaţia de pe Artemio Franchi a postat un mesaj pe reţelele de socializare pentru Adrian Mutu, iar reacţiile fanilor au fost cele mai multe pozitive, unii dintre cei care comentat la postare sunt de părere că Mutu este în top 5 al fotbaliştilor care au jucat la Fiorentina.

“După Antognoni, Baggio, Bati (n.a. – Gabriel Batistuta) şi Rui (n.a. – Costa), tu urmezi!”, dar acest fan este contrazis de un alt suporter: “Eu l-aş poziţiona înaintea lui Rui Costa!”. “«Il Fenomeno» a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria echipei, fără discuţie. Un talent incredibil, combinat cu tehnică în regim de viteză şi execuţii de mare atacant”, a fost un alt mesaj îndreptat spre Mutu.

Adi Mutu şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Italia, acolo unde a trecut pe la Inter Milano, Verona, Parma, Fiorentina sau Cesena şi a reuşit 103 goluri în unul dintre cele mai puternice  campionat din Europa. “Briliantul” a jucat în 143 de meciuri pentru Fiorentina, între 2006 şi 2011, fiind autorul a 69 de goluri 26 de pase decisive.

13 echipe de club a bifat Mutu în carieră

437 de meciuri a jucat

161 de goluri a înscris

2016 este anul retragerii sale din fotbal

 

 

Paradis ! #adrianmutu #goodvibes #holidays #family #domenicanrepublic

O postare distribuită de ADRIAN MUTU (@adrian10mutu) pe

Ian 6, 2018 at 10:16 PST

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!