Sport

Adi Mutu, în pericol să fie demis de la Rapid? „Când rezultatele nu se duc în direcția pe care o dorești, se trage linia!”

Dan Șucu a vorbit despre cum se vor lua deciziile la Rapid și spune că în momentul în care rezultatele nu sunt bune, se va trage linie, fiind și un avertisment pentru Adi Mutu.
07.07.2022 | 10:44
Adi Mutu in pericol sa fie demis de la Rapid Cand rezultatele nu se duc in directia pe care o doresti se trage linia
Avertisment pentru postul lui Adi Mutu de la Rapid. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Dan Şucu, finanțatorul Rapidului, a precizat că echipa are obiectivele clar delimitate și, dacă nu vor fi atinse, vor fi luate decizii pentru remedierea situației.

Avertisment pentru postul lui Adi Mutu de la Rapid

Dan Șucu a transmis un avertisment voalat pentru Adi Mutu, antrenorul Rapidului, în privința rezultatelor echipei: „Nu există vreo variantă prin care eu să intru în discuții cu dânsul, pentru că nu am competențe. Nu m-a încântat rezultatul cu Slavia. Noi avem obiective care trebuie îndeplinite. Noi ne asumăm ce avem de făcut!

ADVERTISEMENT

Rapid are un buget de 7 milioane de euro. Vrem să creștem jucători și, de ce nu?, să-i și vindem pe sume bune în străinătate. Bugetul pe primii doi ani e cel anunțat. 7 milioane și 10 milioane de euro sunt o exigență”.

„Eu așa văd, clubul păstrează banii indiferent de ce se va întâmpla, nu ești acolo doar pentru vremurile bune, există și perioade în care lucrurile merg prost. Echipa asta are un viitor, suntem o plasă de siguranță pentru ce se va întâmpla dacă lucrurile nu merg bine.

ADVERTISEMENT

Ca să ajungi la 24 de milioane de euro, trebuie să faci o audiență generală mai bună și să ai performanțe. Slavia Praga, care ne-a bătut, este o echipă pe care o putem lua drept exemplu. Rezultatul a fost prea dur, am fost acolo, avem multe de învățat”, a mai spus Dan Șucu, la TV DigiSport.

„Mi se pare normal ca discuțiile lui Adi Mutu să fie purtate cu președintele echipei”

„Mi se pare normal ca discuțiile lui Adi Mutu să fie purtate cu președintele echipei, cu Daniel Niculae.

ADVERTISEMENT

Sunt convins că în momentul în care rezultatele nu se duc în direcția dorită, se trage linia. Dar nu am eu competențe să iau decizii de acest fel, eu mă pricep la partea economică.

Mi-e teamă că unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri pe care îi cunosc vor prelua și ei echipe de fotbal și se vor duela cu noi.

ADVERTISEMENT

Adrian încearcă să își aducă copiii pe care i-a mai avut sub comandă și mi se pare un lucru absolut normal”, a continuat Dan Șucu.

ADVERTISEMENT

„Am pierdut generații de tineri care nu mai merg la meciuri, nu se mai uită. Nu cred că sunt pierduți, îi poți aduce de mânuță cu copiii lor.

Mă uit cu uimire cum Liga vine să se milogească de un primar din Ploiești să vină să dea bani la echipă. Controlul financiar la trei luni e un lucru bun, ar trebui să fie obligatoriu, mi se pare normal”, a mai spus finanțatorul Rapidului.