Fotbalul românesc este în doliu după ce Gigi Mulțescu a murit la vârsta de 72 de ani. Fostul antrenor și jucător de la Dinamo este regretat acum de lumea fotbalului românesc. Adrian Mutu a vorbit despre fosta legendă a „Câinilor”.
După o carieră impresionantă, atât ca jucător, cât și ca antrenor, Gigi Mulțescu ne-a părăsit la respectabila vârstă de 72 de ani. Trecerea sa în neființă a provocat o mulțime de reacții în lumea fotbalului românesc.
Adrian Mutu a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre fosta legendă a „Câinilor”. „Briliantul” a spus cum a fost să fie antrenat de Mulțescu, dar și despre cum a primit cumplita veste.
„În primul rând Dumnezeu să îl ierte. Nea Gigi l-am cunoscut foarte puțin, m-a antrenat o scurtă perioadă la Petrolul și mi s-a părut un antrenor bun și un om deosebit, avea niște povești incredibile.
Vestea am primit-o în dimineața când s-a întâmplat, atunci când ați pus voi pe site. Mă așteptam pentru că știam că trece printr-o perioadă foarte grea, dar în același timp cu mare tristețe.
Atunci când pierzi un om de fotbal, nu contează cât de mult ai stat cu persoana respectivă, dar făcând parte din ceea ce fac și eu, normal că îți pare rău, că ești trist.
Mai ales că îl cunosc și pe băiatul lui foarte bine, știu prin ceea ce trece pentru că am trecut și eu anul trecut”, a spus Adrian Mutu la FANATIK SUPERLIGA.
Adrian Mutu este de părere că Gigi Mulțescu merita mult mai mult respect și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut în cariera sa. „Briliantul” nu s-a ferit de cuvinte și a spus totul.
„El fiind un fost mijlocaș de excepție… Eu cred că nea Gigi merita mai mult respect și recunoștință. A fost un antrenor foarte bun, avea povești incredibile. Asta m-a frapat atunci când l-am cunoscut la Petrolul.
Nu am avut foarte mult timp la dispoziție, dar când l-am cunoscut prima dată eram foarte curios. Poveștile dânsului erau incredibile, și nu neapărat spuse doar mie, ci nouă, grupului.
Vorbea tot timpul de Dinamo și era cu inima la Dinamo. Merita mai multă recunoștință!”, a mai spus Adrian Mutu despre regretatul Gigi Mulțescu la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Mulțescu a pregătit-o pe Petrolul Ploiești de mai multe ori în cariera sa. În cel de-al doilea mandat (septembrie 2014 – ianuarie 2015), „Smurdul” l-a avut foarte puțin timp sub comanda sa pe Adrian Mutu, care a evoluat pentru prahoveni în perioada ianuarie – septembrie 2014.