Situația lui Marius Ștefănescu de la FCSB nu este una pe placul lui Gigi Becali și Adi Mutu i-a oferit un sfat patronului campioanei României. În urma acestui lucru, finanțatorul a oferit și o reacție interesantă.
Adi Mutu și Gigi Becali au purtat un dialog în care patronul a primit un sfat legat de situația lui Marius Ștefănescu la FCSB. Fostul jucător de la Sepsi nu l-a impresionat pe patron, care avea așteptări mai mari de la acesta.
“Briliantul” i-a transmis latifundiarului din Pipera să aibă mai multă răbdare cu Ștefănescu și să îi ofere timp de acomodare la echipă și în București.
„Eu cred că Ștefănescu merită o șansă în a i se acorda timp să se adapteze la București, la FCSB, la ceea ce înseamnă presiunea de a juca pentru FCSB. El vine dintr-o altă realitate, Sepsi, unde nu este presiune.
El vine la FCSB și e o presiune foarte mare, nu doar din partea patronului, ci din partea tuturor. Sunt fani foarte mulți, iar echipa joacă la un alt nivel, preliminarii de Champions League.
El are calitate, trebuie să își ridice nivelul bineînțeles, dar și să i se acorde puțin timp să se adapteze la tot ce înseamnă acest club”, a spus Adi Mutu la FANATIK SUPERLIGA.
Răspunsul lui Gigi Becali a fost unul surprinzător. Patronul celor de la FCSB a mărturisit că îi va acorda mai mult timp lui Ștefănescu. Deoarece finanțatorul “roș-albaștrilor” este conștient de calitatea fotbalistică a atacatului.
„Îi acord timp băiatului. Doar că îl mai sperii ca să îl pun în gardă. Nu e problemă deci, pentru că îi acord timp. E jucător bun și are calitate. Nu poate să își piardă calitatea”, a răspuns Gigi Becali.
Marius Ștefănescu a fost cumpărat de FCSB de la Sepsi pentru 1,3 milioane de euro. Gigi Becali și l-a dorit mult pe fostul jucător de la Sfântu Gheorghe, pe care îl vede ca un înlocuitor al lui Florinel Coman.