Life

Adi Nartea, actorul din serialul Vlad, tătic de fete: „Dacă mă port frumos cu ele, o să își aleagă iubiți pe măsură”

Actorul Adi Nartea, din celebrul serial Vlad, este tătic de fete, iar acest lucru nu pare deloc simplu. Totuși, Adi își dă toată silința să fie un părinte model.
08.04.2022 | 10:59
Adi Nartea actorul din serialul Vlad tatic de fete Daca ma port frumos cu ele o sa isi aleaga iubiti pe masura
Adi Nartea gătește pentru fetele lui doar duminica Sursa Foto: PR Pro TV/ Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tată de fete, Adi Nartea, actorul din serialul Vlad, încearcă să-și împartă timpul și activitățile în așa fel încât să petreacă și alături familie. Îndrăgitul actor este un familist convins, iar momentele petrecute acasă, cu soția și fetițele, sunt unele dintre cele mai importante pentru el.

Adi Nartea, tătic de fete, gătește pentru ele doar duminica

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK.RO, Adi Nartea ne-a vorbit atât despre fetele sale, despre soție, despre care ne-a spus ca este o bucătăreasă desăvârșită, dar și despre succesul serialului Vlad și proiectele la care lucrează în prezent.

ADVERTISEMENT

Cum ai putea descrie experiența pe care o trăiești la filmările MasterChef – Restul e plăcere?

-Mi se pare foarte tare să schimbi rolurile și să îi faci pe acești titani ai bucătăriei concurenți să se simtă și ei puțin emoționați, să le tremure și lor mâna când taie ceapa Julienne.

ADVERTISEMENT

Mi se pare o inițiativă și o idee foarte tare, mai ales să fiu eu cel care le spune „E nasol ce ai gătit aici”… de abia așteptat! Glumesc. Oamenii sunt maeștri în arta culinară, nu ai cum. Pur și simplu, faptul că schimbăm rolurile mi se pare o idee bună.

Actorul Adi Nartea, alături de Chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu, la emisiunea MasterChef – Restul e plăcere
Actorul Adi Nartea, în bucătăria MasterChef – Restul e plăcere, jurizează cum gătesc Chefii. El însă gătește duminica, acasă, pentru fetele lui.
Sursa Foto: PR Pro TV

Adi Nartea, la MasterChef – Restul e plăcere: „Sunt destul de ‘picky’ și cam știu ce îmi place și ce nu”

Ești prieten cu vreunul dintre ei? O să alegi un preparat în funcție de asta?

-Chiar dacă sunt sau nu prieten, alegerile o să fie făcute în „blind”. Adică, eu nu o să văd ceea ce gătesc ei și o să gust, efectiv, preparatele. O să fiu prieten cu farfuriile.

ADVERTISEMENT

Eu sunt destul de „picky” și cam știu ce îmi place și ce nu îmi place. De aceea, în momentul acela nu o să am niciun stres. Dacă îmi este prieten, pot să îl critic ochi în ochi. Pot să îi spun „Este nasol”, așa cum fac și ei cu concurenții.

Adi Nartea: „Nu am găsit timpul să investesc în pasiunea aceasta”

Tot vorbim despre MasterChef. Cine obișnuiește să gătească în casă, tu sau soția?

– Soția gătește în casă, pentru că are rădăcini bucovinene și ea știe să facă ciorba aceea foarte bună. Nu exagerez, alaltăieri a pus într-o tavă la cuptor multe chestii (cartofi, diverse legume, ouă).

ADVERTISEMENT

După ce a scos-o din cuptor, n-a mai rămas nimic, pentru că am mâncat eu 3 sferturi și Petra, cea mică, un sfert. A fost minunat. Are talent în arta culinară.

Și eu pot găti, dar nu am fost încă nevoit. Nu am găsit timpul să investesc în pasiunea aceasta. Sunt destul de îndrăzneț în a asocia gusturile. Tot ce am făcut – am mai gătit lucruri prin casă – au fost bune.

Duminica, tăticul Adi Nartea își surprinde fetele cu micul dejun: “E o plăcere”

Care este preparatul tău preferat, gătit de soția ta?

– Ciorba. Face o ciorbă bucovineană cu de toate în ea, în care bagă și tăiței uneori. Ceea ce mi se pare incredibil, dar este foarte bună. Se pricepe și la lucruri încropite, improvizate, la tarte. Eu sunt maestrul omletei.

Când avem zile când stăm acasă, duminica, dimineața e o plăcere să fac omleta și să mâncăm toți 4 la masă. Este un sentiment foarte plăcut.

Adi Nartea: „Viața cu 3 fete este diversă și nu te plictisești niciodată”

Cum e viața cu trei fete?

– Este faină. Viața cu trei fete este diversă și nu te plictisești niciodată. Îmi place foarte mult. Știu că, dacă mă port frumos cu ele, o să își aleagă iubiți pe măsură, iar acest lucru este foarte important.

Actorul Adi Nartea alături de soția și fetele lui
Actorul Adi Nartea alături de soția și cele două fete ale lui
Sursa Foto: Instagram Adrian Nartea

Te uitai pe postul Acasă? Ce urmăreai?

– Mă uitam pe postul Acasă tocmai pentru că le aveam pe mama și sora mea care se uitau la telenovele. Știu că de multe ori când ajungem acasă, ele erau numai pe Acasă și mai urmăream la ce se uitau ele: Povestiri de noapte, Inimă de țigan, toate telenovele românești care erau pe Acasă.

Ideea este că eu, când am început să lucrez în București, primul meu job a fost asistent de casting. Eu, practic, am fost asistent de casting la primele două telenovele românești. Am filmat casting-uri pentru roluri din Băieți buni și telenovele, iar toate erau pentru Acasă.

Cam aceasta este experiența mea cu acest post. Pur și simplu, am avut tangență directă cu postul și la televizor, și în spate, ceea ce e foarte tare. A fost un brand bun, un brand puternic. Nu am cum să uit sigla Acasă.

Adi Nartea actor
Înainte de a deveni actor, soț și tată de fete, Adi Nartea a fost asistent de casting
Sursă foto: instagram

Adi Nartea a fost asistent de casting la primele două telenovele românești

Ce planuri ai în viitorul apropiat?

– Avem în pregătire un film la Cluj, care o să fie foarte mișto – asta în viitorul foarte apropiat – și am foarte multe evenimente și campanii pe care trebuie să le organizez și să le gestionez, pentru că sunt importante.

O să plec și într-o vacanță, dar nu vreau să cobesc. S-ar putea să plec în Livigno, să mă dau cu placa. Am promis că o să mă duc în Bulgaria, să mă dau cu placa în Bansko, dar mă gândesc serios, fiindcă în loc să mă dau cu placa probabil o să fac poze (zâmbește – n.r.).

Ce spune Adi Nartea despre serialul Vlad

Serialul VLAD a fost preluat și în Bulgaria. Voi, actorii, fiind dublați, nu subtitrați. Cum este pentru tine treaba aceasta? Faptul că te știu oamenii de acolo nu este ciudat? Când ieși din țară, se presupune că ești și tu ca un om normal.

– Este, practic, o extensie. În momentul în care intru în Bulgaria, o să fie ca în România: lumea o să vrea poze, numai că eu o să înțeleg din gesturi, nu o să înțeleg din vorbe.

Știu că cei din Bulgaria nu au subtitrat serialul, ci l-au dublat. A fost ciudat? Adică, să fii tu, dar să nu fie vocea ta.

– Da. Eu chiar am vorbit cu actorii care au făcut dublajul și urmează să ne și întâlnim. Olimpia deja s-a întâlnit cu tipa care a dublat-o. Însă, și eu am ținut legătura cu ei și m-au anunțat de fiecare dată când a început, când s-a terminat, m-au felicitat pentru rol. A fost ceva extraordinar.

Adi Nartea: „Din punct de vedere al actoriei, cel mai greu job a fost Vlad”

Care a fost cel mai greu job pe care l-ai avut?

– Din punct de vedere al actoriei, cel mai greu job a fost Vlad, pentru că a fost un rol mare, foarte variat, în care a trebuit să „cioplesc” de la 0 un personaj, bineînțeles cu ajutorul colegilor și al regizorilor. A fost cel mai greu.

Să ai într-o zi o extremă în care dimineața trebuie să plângi, după masă trebuie să ai o coregrafie de luptă, de bătaie cu pumni, iar la final trebuie să ai secvențe de dragoste, este destul de complicat, mai ales într-un serial cu un regim de filmare foarte alert.

Din alte puncte de vedere, am avut și joburi de prezentator al unor evenimente.

În momentul în care sunt foarte multe coordonate și foarte multe lucruri de urmat, mai ales pentru corporații, când ai un limbaj specific și mai este și în engleză, trebuie să îți regăsești creativitatea și naturalețea când ai multe lucruri de împăcat, de la client până la mesajele pe care trebuie să le transmiți.

Au fost câteva evenimente foarte grele din punctul acesta de vedere, dar au trecut toate cu brio și important este să recunoști faptul că este greu și față de cei care au așteptări, să îți asumi faptul că vor fi anumite lucruri pe care nu poți să le stăpânești.

Adi Nartea îi jurizează pe celebrii Chefi de la MasterChef

Adi Nartea a acceptat provocarea de a participa la emisiunea MasterChef – Restul e plăcere, ce va începe pe ACASĂ, sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 20:00. Actorul este primul invitat a show-ul unde Chefii de la MasterChef gătesc cu resturi.

Mai exact, în fiecare ediție, vine câte un invitat cu aceste resturi alimentare, le dă provocarea chefilor, iar la final îi jurizează. Astfel, Chefii celebri se pun practic în pielea concurenților de la MasterChef.

ADVERTISEMENT
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie...
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală : „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
“Călin Georgescu mi-a creat senzația de pește-balon!”, “E un personaj așa caragialian!”. Doi...
“Călin Georgescu mi-a creat senzația de pește-balon!”, “E un personaj așa caragialian!”. Doi istorici îi fac politicianului portretul
Ce riscă Alex Dobrescu, după ce a lăsat-o însărcinată pe Cristina Cioran, deși...
Ce riscă Alex Dobrescu, după ce a lăsat-o însărcinată pe Cristina Cioran, deși avea ordin de protecție. Un avocat tranșează situația: „E și culpa ei”
Fugă rușinoasă din Siria: soldații lui Putin beau și jefuiesc localnicii, înainte de...
Fugă rușinoasă din Siria: soldații lui Putin beau și jefuiesc localnicii, înainte de a fi evacuați în Rusia
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
La zece ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu a fost...
La zece ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu a fost surprinsă la vila de lux primită moștenire, însă nu singură, ci alături de actualul soț. Imaginile au stârnit multe reacții, unii au fost surprinși să vadă cine e bărbatul
Chef Florin Dumitrescu, după finala MasterChef 2024: “Mă retrag la mine în peșteră,...
Chef Florin Dumitrescu, după finala MasterChef 2024: “Mă retrag la mine în peșteră, pun piatra la intrare”. Ce spune vedeta despre întoarcerea la Pro TV. Exclusiv
Ralflo şi Aura B. au nevoie de spitalizare după lupta din cuşca RXF....
Ralflo şi Aura B. au nevoie de spitalizare după lupta din cuşca RXF. Ce spun cei doi artişti despre meciul pe care l-au pierdut
„În acest sistem în care există corupţie mică, medie şi mare toată lumea...
„În acest sistem în care există corupţie mică, medie şi mare toată lumea se simte bine de dinainte de 1989!”. Marile probleme ale României, depistate de istoricul Alina Pavelescu
„Țara care şi-a achitat datoria la FMI, dar a plătit în continuare, fiindcă...
„Țara care şi-a achitat datoria la FMI, dar a plătit în continuare, fiindcă nu avea o arhivă care să ţină evidenţa”. Cazul ireal dezvăluit de o directoare de la Arhivele Naţionale
Frig și zăpadă de Crăciun și Anul Nou. Dar ce vine de Bobotează...
Frig și zăpadă de Crăciun și Anul Nou. Dar ce vine de Bobotează și Sfântul Ioan e neobișnuit
După Gabriel Cotabiță, ne-a părăsit un alt NUME URIAȘ! DOLIU în toată România
După Gabriel Cotabiță, ne-a părăsit un alt NUME URIAȘ! DOLIU în toată România
Guvernul reinventează proiectul laserului de mare putere de la Măgurele! Cum arată noile...
Guvernul reinventează proiectul laserului de mare putere de la Măgurele! Cum arată noile cifre
AVERTISMENT privind RĂZBOIUL cu RUSIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 4-5 ANI!
AVERTISMENT privind RĂZBOIUL cu RUSIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 4-5 ANI!
Anca Alexandrescu face dezvăluiri șocante despre fostul soț. Detalii și acuzații grave din...
Anca Alexandrescu face dezvăluiri șocante despre fostul soț. Detalii și acuzații grave din relația lor
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu,...
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O...
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O să-ți iasă un preparat adorat de toată lumea