După mai multe sezoane în care a jucat la nivel înalt, Adi Popa s-a retras în Liga 2, unde evoluează pentru CSA Steaua. Cu FCSB, mijlocașul a câștigat nu mai puțin de opt trofee (trei titluri, două Cupe ale României, Cupa Ligii în două rânduri, o Supercupă). Palmaresul nu-l impresionează, însă, pe unul dintre foștii săi coechipieri. Cei doi au fost colegi la roș-albaștri timp de un an, însă pare că nu s-au avut deloc la inimă.
Retras din fotbal în anul 2023, Gregory Tade, jucător al FCSB-ului în sezonul 2015-2016, l-a făcut praf pe Adi Popa, în condițiile în care cei doi nici măcar nu erau rivali pe post. Francezul evolua ca atacant, în timp ce românul ca extremă. Tade este de părere că Popa, în afara vitezei, nu a avut nicio calitate.
“Sunt mai bun decât Adi Popa la orice oră a zilei. Doar viteza e de el. A fost foarte slab ca fotbalist. Tactic și ca fotbalist complet e sub Hamroun, Deac, chiar și sub Chipciu. Sunt foarte mulți jucători mai buni decât el, chiar dacă viteza lui a fost o armă importantă”, a spus Gregory Tade, conform sport.ro.
La FCSB, Gregory Tade a marcat șapte goluri în 37 de partide în toate competițiile. Atacantul s-a făcut remarcat la CFR Cluj, unde a punctat de 23 de ori în 57 de meciuri.
Evoluțiile convingătoare ale francezului l-au determinat pe Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, să scoată din buzunar suma de 500.000 de euro. Tade a semnat cu FCSB în vara anului 2015, după două sezoane petrecute în Gruia.
Adi Popa, cel cu care Gregory Tade a dat recent de pământ, era, la momentul respectiv, titular de drept la roș-albaștri. Cei doi au fost colegi un singur sezon, 2015-2016. După un an, atacantul a fost dat afară de Gigi Becali. În schimb, Adi Popa a rămas. Pentru FCSB, Motoreta a reușit 28 de goluri și 48 de assist-uri în 230 de partide. În 2017, a semnat cu Reading, unde a dezamăgit profund.
În noiembrie 2018, Tade a ajuns la Dinamo, dar a plecat după doar două luni. Accidentat fiind, nu a jucat niciun minut pentru “câini”.