Cel mai greu moment din cariera lui David Popovici, dezvăluit pentru Fanatik de antrenorul său: “Era departe de locul 1, a fost o cumpănă”. Exclusiv

David Popovici are un an 2022 fabulos. Înotătorul care a sărbătorit majoratul în luna septembrie a devenit dublu campion mondial şi european de seniori în probele de 100 şi 200 de metri liber, doborând recordul mondial la 100 liber, deţinut de Cesar Cielo Filho, din 2009.

Adi Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, interviu amplu pentru Fanatik

Unul dintre artizanii acestei ascensiuni meteorice este antrenorul Adrian Rădulescu, sau “domnul Adi” cum îi spune David Popovici. Tehnicianul în vârstă de 32 de ani a acordat un interviu amplu pentru FANATIK în care a vorbit despre munca din spatele succesului, relaţia strânsă care îl leagă de David Popovici, dar şi modul în care a reuşit să îl transforme într-unul dintre cei mai eficienţi înotători, Popovici fiind comparat cu presa de specialitate cu un “delfin”, în momentul în care se află în apă.

Ne-am întâlnit cu “domnul Adi” la bazinul “Tolea Grinţescu” din complexul sportiv Dinamo. Tânărul antrenor superviza turele “nesfârşite” pe care le făceau elevii lui în bazinul mai mic şi când ieşeau pe uscat, le dădea explicaţile de rigoare.

“Poate după primul an m-aş fi mutat, am avut nişte gânduri dacă este pentru mine, dar după primul an am decis că asta vreau să fac”

Adrian Rădulescu a surprins şi cu modul calm prin care trăieşte cursele “de aur” ale lui David Popovici. Ne-a explicat că nu este vreun Sorin Cârţu la temperament şi, în plus, când este o finală mondială sau olimpică, îi place să se bucure de cursă, nu să fie obsedat de sportivul său. Cu acelaşi stil calm a răspuns şi întrebărilor FANATIK.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

În primul rând, aş vrea să vă întreb cum a început pentru dumneavoastră pasiunea pentru înot?

– Nu am un punct neapărat. Ca orice copil, părinţii mei m-au trimis la înot, mi-a plăcut. Persoanele de acolo, antrenoarea, a considerat că am abilităţi. Aşa am început eu să fac înot. Cât am făcut…

Cât aţi făcut?

– Până pe la 16 ani. Dar fără rezultate notabile.

Şi cariera de antrenor aţi început-o foarte devreme. Cum v-aţi hotărât să deveniţi tehnician?

– Da, la terminarea facultăţii, pe la 22 de ani am devenit antrenor. Am avut mai multe variante după ce am terminat liceul. Eu am terminat informatică intensiv, dar am rămas pe partea de educaţie fizică şi sport. Nu mi-a plăcut ideea de a merge pe formarea profesională de profesor de sport. Am vrut pe partea de sport de performanţă. Poate după primul an m-aş fi mutat, am avut nişte gânduri dacă este pentru mine, dar după primul an am decis că asta vreau să fac.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

“Am intrat printre ultimii la buget şi cred că m-am descurcat bine după”

Ce s-a întâmplat în acel an?

– Poate că am întâlnit oamenii potriviţi care să îmi inspire un pic din dragostea lor pentru sport. Poate m-am simţit capabil să învăţ şi să înţeleg fenomenul în sine. Pur şi simplu s-a întâmplat, nu ştiu dacă a fost un eveniment. Am intrat printre ultimii la buget şi cred că m-am descurcat bine după.

Cu David Popovici cum v-aţi întâlnit? El avea 9 ani, dumneavoastră 23…

– Am nişte vagi amintiri din perioada respectivă, cu mulţi copii. Erau mulţi şi nu pot să zic că era neapărat… Sigur, toţi copii au abilităţile lor şi el era unul dintre cei mai înzestraţi, dar mai erau şi alţii care ar fi putut să facă.

Ce program aveţi? Cât de mult este dedicat înotului?

– Antrenamente de luni până sâmbătă. Duminică, nu. Încerc să mă ţin de chestia asta, pentru că avem nevoie şi eu şi ei să petrecem timp cu familiile. Ziua de antrenamente începe dis de dimineaţa şi se termină după amiază.

“A fost un moment de cumpănă pentru el. A văzut clar că alţii sunt mult mai dispuşi să muncească”

Când v-aţi dat seama că David Popovici este altceva şi poate face lucruri extraordinare în înot?

– Nu ştiu dacă a fost un moment cheie. Pur şi simplu prin evoluţia lui, prin disponibilitatea lui de a înţelege fenomenul în sine şi dorinţa lui de a progresa şi de a fi sincer în auto-evaluare şi de a se supune ca sportiv. Uneori trebuie să ai încredere în oamenii din jur şi dacă tu, ca sportiv, nu ai încredere în antrenor… Bine, încrederea asta se câştigă. Antrenorul trebuie să fie sincer cu tine, să îţi spună lucrurile transparent, chiar şi cele neplăcute. Trebuie să construieşti un parteneriat.

În interviul pentru FANATIK, a spus că pe la 12 ani a realizat că talentul se duce, că nu muncea atât cât trebuia. Aţi avut discuţii cu el la momentul respectiv?

– Da, am avut multe discuţii. El este un copil care s-a bucurat de succes relativ uşor, pentru acea categorie de vârstă. Apoi a venit provocarea vârstei. Copii cresc în mod diferit unii faţă de ceilalţi, aşa se dezvoltă biologic. Şi s-a văzut depăşit. David la 12 ani a luat două medalii adunat la vreo două campionate naţionale în probele individuale. Niciuna de aur şi departe de locul 1. Şi atunci a fost un moment de cumpănă pentru el. A văzut clar că alţii sunt mult mai dispuşi să muncească, să îşi exploateze posibilităţile.

“Toţi îşi doresc să înoate un record mondial, dar puţini reuşesc să se antreneze în modul necesar”

Cum faceţi ca acest parteneriat să meargă? 

– Cu încredere. Asta este până la urmă singura chestie… Adică şi el mă ascultă şi eu îl ascult. Reuşim să comunicăm şi am reuşit să facem asta despre foarte multe lucruri, nu doar despre înot. Şi asta ne-a întărit relaţia.

El vorbeşte foarte mult despre încredere. Cum faceţi să îi daţi această încredere?

– Vine şi de la el în sensul că vede în fiecare zi şi are o bună evaluare la ceea ce face în mod constant. Şi are o bună evaluare la ceea ce face în mod cotidian şi nu se lasă pierdut între distanţa dintre aşteptări şi ce poţi să măsori, să percepi. De-a lungul timpului a crezut în obiectivele de antrenament, cele de zi cu zi, în lucrurile cele mai banale pe care mulţi sportivi le trec cu vederea. Toţi îşi doresc să înoate un record mondial, dar puţini reuşesc să se antreneze în modul necesar pentru un record mondial.

“Dacă vii la bazin şi stai 10 ore o să înveţi mai bine să înoţi, dar nu înseamnă că îţi poţi atinge potenţialul”

Chiar voiam să vă întreb despre munca din spatele medaliilor. Cât de mult este şi cum se desfăşoară?

– Foarte multă, dar depinde de perioadă. Sunt perioade foarte încărcate, mai relaxate. Sunt perioade în care intensitatea este mai mare, dar şi invers în care volumul este mai mare şi intensitatea este mai mică. Sunt multe faze în pregătire şi e greu de cuantificat în ore. Până la urmă, mă întorc la ideea că eu cred că nu te ajută să confunzi activitatea cu succesul. Dacă vii la bazin şi stai 10 ore o să înveţi mai bine să înoţi, dar nu înseamnă că îţi poţi atinge potenţialul.

Cum arată o zi de antrenament?

– În principiu sunt două antrenamente, unul dimineaţa, unul după amiaza. În unele zile şi cu pregătire fizică, dimineaţa, înainte de antrenament. În unele zile clar trebuie să meargă şi la şcoală, la meditaţii. Sunt unele zile în care mai are mijloace de refacere, un masaj, lucruri obişnuite.

“Nu sunt vulcanic, sunt departe de Sorin Cârţu. Îmi place să văd cursele din tribună şi să mă bucur de ceea ce se întâmplă”

Cum trăiţi cursele?

– Cu calm. Eu m-am obişnuit cu un mod mai retras de a vedea. Nu sunt vulcanic, sunt departe de Sorin Cârţu. În general, îmi place să le văd din tribună dintr-un loc mai retras şi să mă bucur, pur şi simplu, de ceea ce se întâmplă. Uneori ne lăsăm cuprinşi de obsesia de propriul sportiv. Sunt atât de mulţi sportivi mari în lume, pe care am reuşit în ultimii doi-trei ani să îi văd concurând. Şi cred că, dacă îţi consumi în totalitate concentrarea doar pe sportivul tău şi ce greşeşte în timpul probei şi ce greşeşte el atunci, nu reuşeşti să te bucuri de spectacolul dintr-o finală olimpică, de campionat mondial. Că este un spectacol şi trebuie să bucuri de el.

Practic, vă bucuraţi de cursă…

– Da, mă bucur de ce face fiecare. Şi dacă o să îl văd pe unul că îl depăşeşte pe al meu şi face ceva extraordinar, te poţi ridica în picioare, să îl aplauzi. Pentru noi, care suntem în bazin în fiecare zi şi vrem să scoatem maximum din ceea ce facem. Şi când îl vezi pe un alt sportiv, al altui antrenor, poate de altă naţionalitate, că face o cursă extraordinară, cum să nu te bucuri? Este un privilegiu să vedem un record mondial făcut de Kristóf Milák, să îl vezi acum pe băiatul ăsta, pe francez (n.r. Léon Marchand), că se apropie de recordul lui Michael Phelps. Cum era un privilegiu să îi vezi pe Michael Phelps, sau Ian Thorpe. Trebuie să te bucuri de lucrurile extraordinare din sportul tău.

“Nu are o dietă top secret, invenţie de la NASA. Are o dietă normală”

Starea de calm reuşiţi să i-o transmiteţi şi lui David în momentul curselor? El, ca şi dumneavoastră, pare relaxat înainte de start… 

– El înţelege foarte bine că un concurs este manifestarea procesului de dinainte. Şi cred că asta îl ajută foarte mult şi intră relaxat. Face foarte bine corelaţia între ceea ce ştie să facă la antrenament şi ce abilităţi are cu adevărat şi ceea ce îşi doreşte. Nu se lasă păcălit de distanţa dintre aşteptări şi o realitate evaluată cât se poate de sincer. La fel e şi în cazul meu. Şi eu ştiu ce face zilnic la antrenament şi ce fac ceilalţi. De ce sunt capabili. Sigur, dacă îl văd pe unul care este într-o formă extaordinară, nu pot să mă mint să spun altceva. Eu sunt de acord că în finală fiecare are culoarul lui şi aceleaşi şanse, dar nu este chiar aşa.

S-a vorbit foarte mult despre dieta lui David Popovici. Este diferită faţă de a altor înotători de aceeaşi vârstă?

– Nu. Nu are o dietă top secret, invenţie de la NASA. Are o dietă normală. Un lucru la care ţine foarte mult este orarul meselor, adică să mânânce atunci când trebuie şi, pe cât posibil, produsele şi alimentele să fie de cea mai bună calitate. Şi o pizza dacă mănânc. Nu o mănânc pe aia congelată, o să încerc să o mănânc pe aia produsă de un bucătar, cu făină din cea mai bună, cu şunca cea mai bună. Asta este cel mai important. Să mânânci când trebuie şi de calitate. Există tot felul de fragmentări ale aportului nutriţional pe zi şi asta ţine de educaţie şi o persoană care să te ajute. Pot fi 5-6 mese pe zi. Depinde de orar.

“Când începi în sportul acesta, toată lumea te învaţă să îmbraci un costum. Apoi, uşor-uşor trebuie să ţi-l croieşti după modelul tău”

Specialiştii vorbeau despre eficienţa foarte mare a lui David Popovici. Cum aţi reuşit să îl faceţi să “alunece” aşa în apă?

– În primul rând sunt nişte abilităţi pe care trebuie să le ai. Încă nu ştiu dacă există studii cu adevărat despre “mitul” simţului apei. Cu siguranţă există un potenţial acolo. Şi abilităţile motrice în apă depind de foarte multe lucruri. Sunt şi determinate genetic. Contează cum eşti construit, dimensiunile segmentelor, structura musculară pe fiecare segment în parte…

Şi pe toate acestea încercaţi să le luaţi în calcul la antrenamente?

– Da. Este ca un costum. Când începi în sportul acesta, toată lumea te învaţă să îmbraci un consum. Apoi, uşor-uşor trebuie să ţi-l croieşti după modelul tău. Şi contează foarte mult ce se întâmplă pe parcursul creşterii. Când ai 10 ani şi înveţi să înveţi într-un anumit mod, eşti ok, ai un anumit grad al eficienţei. Mai creşti un pic, mai cresc segmentele, o iei cumva de la zero. Şi trebuie mereu să te readaptezi, reinventezi, regăseşti. Este un proces continuu. Eu nu ştiu dacă el va fi la fel de eficient în 5 ani.

“Este uşor să mergi la sală să pui muşchi pe tine, dar este foarte complicat să îi transformi în ceva utilizabil în apă”

Am citit multe păreri ale specialiştilor din nataţie care vorbesc despre eficienţă, despre constituţia diferită a corpului faţă de alţi sprinteri din înotul mondial, cu o musculatura mult mai dezvoltată… 

– Ca şi în cazul monoposturilor de Formula 1, eşti reglementat. Nu ai voie să faci anumite mişcări, cum nici acolo nu ai voie să ai anumite dimensiuni. Iar soluţia este să găseşti varianta cea mai bună pentru tine. Dacă ai o maşină foarte puternică, ea va presupune un motor greu, un şasiu mai greu, un rezervor mai mare, dar noi nu am mers pe ideea asta. Noi am mers pe eficienţa maximă. Cu un rezervor să faci cât mai mult din cursă, astfel încât adversarii să nu te depăşească.

Aici contează foarte mult raportul dintre greutate şi propulsia pe care o generezi. Este uşor să mergi la sală să pui muşchi pe tine, dar este foarte complicat să îi transformi în ceva utilizabil în apă. Foarte mulţi cred că îşi direcţionează eforturile pentru a fi mai puternici pe uscat, dar fără să facă transferul în mod eficient pentru ceea ce se întâmplă în bazin. Şi noi am încercat întotdeauna să fim cu pipeta: “Un pic acolo, dar să se vadă în bazin.” Şi asta ne-a ieşit până la urmă.

V-aţi aşteptat la acest an fabulos?

– Da. Pentru că l-am văzut zi de zi la antrenament. Ca orice om, ca orice antrenor, şi sportivii au dubiile lor… Dar cu siguranţă nu am crezut că va fi mai puţin pregătit sau mai slab decât a fost.

“Când intri într-o universitate americană intri în campus. Te-ai mutat în campus, acolo înveţi, acolo mănânci, acolo te antrenezi, acolo trăieşti”

Când au venit toate acele oferte de la universităţile din SUA, burse, aţi avut discuţii cu David cu privire la acest lucru?

– Absolut. Sunt tentante. Vin şi îţi oferă o educaţie, o diplomă prestigioasă, condiţii de pregătire şi acces la specialişti. Dar iarăşi, tot trebuie să găseşti ce funcţionează pentru tine. Mediul de acolo are nişte cutume, nişte lucruri nescrise. Când intri într-o universitate americană intri în campus. Te-ai mutat în campus, acolo înveţi, acolo mănânci, acolo te antrenezi, acolo trăieşti. Şi asta înseamnă să te aliniezi cu adevărat la valorile lor. Depinde de locul pe care îl alegi.

Există viaţa socială, care este foarte importantă. Acolo trebuie să fii disponibil, într-o oarecare măsură. Şi scolastic, trebuie să fii disponibil. Poţi să fii tu campion olimpic, tot trebuie să îţi dai examenele. Şi trebuie să fii disponibil pentru competiţiile universităţii. Şi s-ar putea să nu fie programul care să te avantajeze pe tine, ca sportiv. Sunt multe aspecte ascunse în spatele acestor oferte pe care David a fost foarte înţelept şi a căutat să se sfătuiască.

A vorbit cu români, cu câţiva străini de care era mai apropiat care au fost acolo şi au trăit acolo. A cerut opinii, a făcut o muncă de jurnalist. Pe cuvânt. Într-un final, a pus în balanţă toate lucrurile acestea. Plus, statutul lui în România este privilegiat.

Odată cu sprijinul pe care îl are de la Federaţie, Comitet (n.r. COSR), club (n.r. Dinamo). După care, prin sprijinul şi înţelegerea pe care o are la şcoală. Şi, în general, oamenii pe care îi avem în jurul nostru, inconştient sau conştient, cred în visul lui. Şi încearcă să îl ajute. Când eşti într-un astfel de mediu, este bine să rămâi. Creşte riscul exponenţial la o astfel de schimbare.

A anticipat recordul mondial: “După ce am văzut unde este la 50 de metri şi la 75 de metri, am cam ştiut deznodământul”

Cum aţi trăit cursa de record mondial de la Roma? 

– Tot cu calm. M-am aşezat în acelaşi loc în care am mai stat în tribună. Într-un colţ. Ştiam la ce să mă aştept şi după ce am văzut unde este la 50 de metri şi la 75 de metri, am cam ştiut deznodământul.

Proba de 50 de metri liber i se potriveşte?

– Cred că nu încă. Acolo este un mod de pregătire diferit. Ai o distanţă foarte scurtă în care trebuie să dezvolţi maximul tău de viteză. De fapt, maximumul de viteză este la start, când te împingi în bloc-start, în mediu solid. Şi pe parcurs tu trebuie să pierzi cât mai puţin din viteza respectivă. Ca să faci asta, trebuie să ai… nu neapărat rezervorul, dar multă putere, forţă şi să poţi să transpui chestia asta în apă. Poate în timp, crescând, o să fie şi o probă de interes pentru el. Iarăşi, dacă vom merge către proba de 50 de metri va trebui clar să creştem partea de forţă şi să vedem în ce măsură putem transpune asta în creşterea vitezei. Calităţi există, ar putea să înoate 50, dar o să vedem în timp.

“La naţionale am mai înotat mixt, dar la nivel internaţional nu este competitiv”

La 400 de metri cum vedeţi situaţia? A încercat la Roma…

– 400 de metri este o probă unde nu are foarte multă experienţă. Trebuie să ai o abilitate foarte bună de a-ţi doza efortul. Este de lucru aici. Trebuie să înţelegi proba aşa cum o face unul care înoată 400 de metri. Ori David… El poate înota mai bine decât a făcut-o în serii la Roma, dar are nevoie de mai multe încercări. Trebuie să o legi foarte bine de moment. Să găseşti competiţia potrivită în raport cu planul de pregătire. Este un proiect.

Exploraţi şi alte procedee de înot?

– El, oricum, pregătirea de la început de sezon este concentrată pe toate cele patru, pe mixt. La naţionale am mai înotat mixt, dar la nivel internaţional nu este competitiv. Programul, într-o anumită măsură, te limitează. Şi trebuie să faci alegeri. E posibil să fie mai multe finale în aceeaşi zi. Sunt sportivi, care de-a lungul timpului s-au încumetat. Michael Phelps, Ryan Lochte, Milak acum. Este şi el un specimen aparte. Dar este greu să faci ceea ce a făcut Phelps şi nici nu ştiu dacă ne dorim neapărat.

Despre medaliile lui Phelps: “Trebuie să îţi mai pună şi Dumnezeu mâna în cap”

Opt medalii olimpice de aur la o ediţie este ceva aproape imposibil…

– Da, trebuie să te ajute programul, trei dintre medalii sunt la ştafetă, iar acolo nu eşti singur şi trebuie să te bazezi pe încă trei oameni. Sunt cinci medalii individuale, iar acolo depinzi de program. Vorbim azi de Phelps cu atâtea medalii, dar l-a bătut la o sutime pe Milorad Cavic. Trebuie să îţi mai pună şi Dumnezeu mâna în cap.

Ce urmează în dezvoltarea lui David Popovici. Cum vedeţi în viitor?

– Progresul pe 100, 200 şi 400 de metri liber.

“Nu ne aleargă paparazzi pe la geamuri. Şi până la urmă ce ar putea să vadă? Un tânăr care înoată”

Cât de mult vă bazaţi pe date în ceea ce priveşte antrenamentele?

– Avem o echipă multidisciplinară în jurul nostru. Avem analist video, biochimişti, o grămadă de oameni în jurul nostru. La fel şi cei care fac partea de pregătire fizică, Dragoş şi Vali, care nu înseamnă doar pregătirea de forţă, ci înseamnă şi partea de prevenţie accidentări, refacere, partea de postură, funcţionabilitatea organismului… Şi fiecare vine cu un feedback, toate lucrurile sunt discutate, disecate, mărunţite în şedinţe continue. Apoi, alegem variantele cele mai bune în ceea ce înseamnă partea de mijloace de pregătire. Nu sunt singurul care face calcule şi aportul acestor oameni în proiectul David Popovici este foarte important.

Cât de mult s-a schimbat situaţia în momentul în care David Popovici a devenit persoană publică, foarte vizibil în mass-media. Este mai dificil puţin? S-a schimbat ceva?

– În locurile în care mergem să ne antrenăm suntem de-ai casei. Şi avem colţişoarele noastre de linişte unde nu ne aleargă paparazzi pe la geamuri. Şi până la urmă ce ar putea să vadă? Un tânăr care înoată. Nici nu e atât de interesant. Dacă mergi la un antrenament la fotbal şi vezi antrenamentele şi încep calculele, că ăla nu joacă, celălalt o să fie titular, că o să joace 4-3-3.

La noi, lucrurile sunt mult mai diluate în timp şi poate chiar mai puţin spectaculoase în ceea ce priveşte antrenamentul. Mergem în locurile în care avem linişte, confort şi ne bucurăm de copii. Sunt foarte mulţi copii care vin să îl vadă, se gudură, apoi unul îşi face curaj să îi ceară un autograf sau să facem o poză. Apoi vin şi ceilalţi. Până la urmă, acesta este segmentul cel mai important. Să dai un exemplu copiilor.

“Suntem în linie dreaptă pentru Jocurile Olimpice de la Paris”

V-aţi stabilit obiective pentru Jocurile Olimpice de la Paris?

– Categoric. Mai avem un prim stop, Campionatele Mondiale de la Fukuoka, dar, în mare, suntem în linie dreaptă pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca să fie competitiv şi în lupta pentru medalii. Sportul nu este o activitate lipsită de riscuri. Se pot întâmpla multe în 21 de luni. Şi fericite şi nefericite. Însă, cred că avem abilitatea de a găsi soluţii şi de a fi inventivi atunci când suntem într-o situaţie mai complicată. Normal, ne gândim la Jocurile Olimpice.

“Sunt absolut fireşti aceste discuţii despre dopaj. Înseamnă că eşti la un punct în care eşti foarte sus şi oamenii încearcă să înţeleagă ce faci”

Vă deranjează discuţiile care apar despre dopaj? Atât în ţară, cât şi în străinătate există oameni care vin şi ridică nişte semne de întrebare…

– Sunt absolut fireşti, normale. Ştiţi cum e? Când ne uităm la un spectacol de magie, avem provocarea “Ştiu cum a făcut aia”, “Am văzut cum a făcut nu ştiu ce”. Dar dacă am avea acces în culise, probabil am descoperi că nu se poate teleporta persoana respectivă, a avut o uşiţă secretă, o trapă. Dar poate nu e neapărat ceea ce ne-am imaginat noi că este. Sigur, că sunt absolut fireşti aceste discuţii. Întrebările trebuie să vină şi asta înseamnă că eşti la un punct în care eşti foarte sus şi oamenii încearcă să înţeleagă ce faci, iar atunci când rămân fără argumente, către asta se duc imediat.

Este şi cazul Simonei Halep, foarte discutat în această perioadă. Cum îl protejaţi pentru a nu lua ceva accidental?

– Absolut tot ceea ce consumă în sens de suplimente este verificat. Nu doar de ANAD. Producătorii de suplimente au nişte standarde internaţionale care sunt date pe loturi. Ei trimit mostre din lotul x la un laborator incognito. Ei vin şi spun, exact astea sunt substanţele din acel lot. Apoi eliberează un certificat, hai să îi spunem, de garanţie. Este foarte important să existe şi acela, pentru că acea entitate face o evaluare anonimă şi care certifică faptul că produsele din acel lot, 100 de flacoane, sunt în regulă.

“Chiar dacă ne place uneori să ne lamentăm că nu sunt bazine, nu este neapărat adevărat”

Cum vedeţi înotul românesc la modul general?

– Că se poate, au demonstrat şi alţii de-a lungul timpului. Ne gândim la Camelia Potec, Diana Mocanu, Beatrice Câşlaru, Răzvan Florea, Ştefan Gherghel. Sunt mulţi care au demonstrat că se poate în România. Cred că este un sport care e în creştere, cred că sunt tot mai mulţi copii în România care învaţă să înoate. Chiar dacă ne place uneori să ne lamentăm că nu sunt bazine, nu este neapărat adevărat. Se construiesc bazine. Ok, nu sunt ca în Australia, unde există trei bazine între două staţii de metrou. Nu, nu suntem acolo. Dar poate nici nu trebuie să fim. Poate nici nu ne va ajuta asta. Dacă avem 1 milion de bazin, nu înseamnă că vom avea rezultate.

Contează mai mult educaţia şi aici mă refer să înţelegem ce înseamnă sportul, să înţelegem că dacă începi pregătirea sportivă în orice disciplină sportivă nu înseamnă că eşti viitorul campion mondial sau următorul “Balon de Aur”. Trebuie să ai răbdare şi să fii cu adevărat dedicat. Atunci când vii la antrenament, să faci tot ce ţine de tine să iasă bine antrenamentul. Părinţii să fie foarte conştienţi de propriile trăiri, să încerce să fie într-o colaborare cu antrenorul într-o relaţie bună cu copilul.

Părintele vine, îl lasă la teren şi când îl va lua de acolo va fi cu 1% mai deştept. Ceea ce nu este obligatoriu. S-ar putea să aibă nevoie de 10 antrenamente pentru acel 1%. Aici e cheia în sportul românesc, în a avea răbdare şi a fi cu adevărat dedicaţi, fără să ne reproşăm când apar momente de cumpănă. Nu cred că funcţionează aşa.

“Următorii ani sunt într-o continuă căutare a progresului. A perfecţiunii este mult spus”

Aţi discutat cu David? Unde vreţi să ajungeţi? Cum vedeţi următorii ani?

– Într-o continuă căutare a progresului. A perfecţiunii este mult spus. Deşi există în calculatoarele unor oameni din lumea asta există nişte simulări a ceea ce ar putea să fie limita umană într-o anumită disciplină. Inteligenţa artificială ne ajută, există măsurători şi poţi face o simulare. Să le atingi este partea complicată în această poveste.

Aşa cum este şi la Formula 1 cursa perfectă, traiectoria perfectă. Dar poţi 60 de ture să faci traiectoria perfectă, să faci pit-stop-ul cât trebuie, să fie ăia toţi acolo în trei secunde? Există simulări fiecare disciplină. Şi la buget există. A crescut PIB-ul şi s-a rezolvat. Dar viaţa e mult mai complexă de atât şi într-o căutare continuă.

• 32 de ani are Adrian Rădulescu
• 46,86 este timpul de record mondial reuşit de David Popovici la 100 de metri liber