Sport

Adi Vasile, primul discurs în calitate de selecționer: “Trebuie să ne vizualizăm la Tokyo!”

04.02.2021 | 13:43
Adi Vasile primul discurs in calitate de selectioner Trebuie sa ne vizualizam la Tokyo
ADVERTISEMENT

Noul selecționer al naționalei României, Adrian Vasile, s-a văzut cu jucătoarele echipei naționale pentru câteva ore la hotelul Marriot din Capitală. Tehnicianul le-a prezentat jucătoarelor filosofia sa de antrenor și le-a explicat cum va decurge pregătirea pentru turneul preolimpic din luna martie. 

România va evolua în luna martie în meciurile cu Norvegia, Muntenegru și Thailanda la Podgorica. Primele două clasate se duc la Jocurile Olimpice, acesta fiind marele obiectiv al naționalei noastre.

ADVERTISEMENT

Adi Vasile, primul discurs în calitate de selecționer: “Am avut o întâlnire foarte emoționantă”

Adi Vasile le-a vorbit jucătoarelor despre obiectiv, apoi i-a dat cuvântul starului Cristina Neagu, care le-a transmis și ea un mesaj coechipierelor. Întâlnirea a avut loc în contextul în care timpul este scurt până la desfășurarea meciurilor din turneul preolimpic:

”Am avut o întâlnire foarte emoționantă, mereu este o energie aparte atunci când vorbești jucătoarelor echipei naționale. Îmi doresc mult să contribui la prezentul și viitorul echipei naționale, pentru că înțeleg foarte bine trecutul.

ADVERTISEMENT

Având tricoul pe care scrie România pe mine, spun că jucăm cu 23 milioane de oameni care ne susțin tot timpul. Am fost educat foarte corect și simt mai mult responsabilitate decât presiune. Cea mai mare energie mi-o iau din reacția jucătoarelor, din ochii pe care pot să-i captez și din ce mi se transmite din această conexiune dintre noi, individuală, dar și cu echipa”, a explicat selecționerul.

”Trebuie să avem foame de acest turneu olimpic și să ne vizualizăm la Tokyo”

Obiectivul major al lui Adrian Vasile pe banca naționalei este calificarea la Jocurile Olimpice și toate eforturile se concentrează pentru obținerea acestui prim mare succes, unul care nu va fi deloc facil:

ADVERTISEMENT

”Trebuie să avem foame de acest turneu olimpic și să ne vizualizăm la Tokyo. Trebuie să muncim pentru visul nostru numit Tokyo. Fiecare meci din turneul preolimpic este aparte, trebuie să înțelegem că la fiecare meci trebuie să fim la potențial maxim și să câștigăm fiecare joc în parte.

Eu mă vizualizez la Tokyo, este un vis să ajungi la JO, am muncit mult pentru acest proiect în trecutul meu cu naționala Muntenegrului, iar pandemia ne-a dat planurile peste cap…

ADVERTISEMENT

Viața m-a recompensat și m-a adus în situația să pot face asta cu cea mai frumoasă echipă posibilă, alături de țara mea și voi face tot ce pot pentru ca vara să ne prindă la turneul olimpic.

“Eu văd medalia de aur, înțeleg că pentru a fi cel mai bun trebuie să țintești sus și să muncești mai mult și mai eficient decât cel de lângă tine”

Visul meu cel mai are este ca tot ceea ce fac zi de zi să conteze și să ajut. Eu văd medalia de aur, înțeleg că pentru a fi cel mai bun trebuie să țintești sus și să muncești mai mult și mai eficient decât cel de lângă tine.

Echipa trebuie să creadă în staff, în colegii mei și în mine, apoi este important să creadă în ele, în colega din dreapta și cea din stânga. Treuie să înțelegem că putem schimba doar prezentul și viitorul.

Energia de a comunica între noi, de a crede de a ne îmbărbăta și de a ne ajuta va conta foarte mult la final, pentru că linia între excelent și foarte prost este atât de fină, încât este nevoie doar de o pasă bună, de o bună poziționare pe teren, astfel ca la final lucrurile acestea să facă diferența.

Timpul este foarte scurt până la turneul preolimpic, mi-am dorit ca de azi, de la prima întâlnire, și până la prima acțiune, fetele să primească documente despre sistemul nostru defensiv, clipuri video cu adversarele și cu noi, astfel încât la primul antrenament împreună deja să fi câștigat responsabilitatea și înțelegerea despre ce are fiecare de făcut, Cu cât înțelegem mai bine structura din care facem parte, cu atât vom știi mai bine ce avem de făcut, este un fel de temă pentru acasă”, a spus Adi Vasile.

Lotul convocat pentru prima acțiune a ”tricolorelor”:

  • Dedu Denisa – CSM București
  • Dumanska Yuliya – Podravka Koprivnica
  • Măzăreanu Ana Maria – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Iuganu Ana Maria – SCM Gloria Buzău
  • Dincă Nicoleta – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Florica Cristina – SCM Râmnicu Vâlcea
  • Neagu Cristina – CSM București
  • Perianu Gabriela – CSM București
  • Bazaliu Bianca – CSM București
  • Polocoșer Anca – CS Minaur Baia Mare
  • Laslo Cristina – CS Minaur Baia Mare
  • Buceschi Eliza – CS Rapid București
  • Popa Andreea – CS Minaur Baia Mare
  • Popa Laura – CS Rapid București
  • Ilie Alina – SCM Gloria Buzău
  • Moisă Laura – CSM București
  • Moroianu Andra – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Pintea Crina – CSM București
  • Băcăoanu Raluca – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • Ostase Lorena – CSM Slatina
  • Subțirică Alexandra – SCM Gloria Buzău
  • Ciucă Diana – SCM Râmnicu Vâlcea
  • Pristăvița Laura – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
ADVERTISEMENT