Sport

Adio, Chelsea? Roman Abramovici a cumpărat un nou club: „A ajuns la un acord!”. Oficialii echipei neagă

Roman Abramovici vrea să rămână în fotbal, chiar dacă a fost nevoit să scoată la vânzare clubul Chelsea, după problemele apărut în urma războiului dintre Rusia și Ucraina.
05.04.2022 | 19:27
Adio Chelsea Roman Abramovici a cumparat un nou club A ajuns la un acord Oficialii echipei neaga
Roman Abramovici vrea să cumpere un club din Turcia. Sursă foto: blomberg.com
ADVERTISEMENT

Miliardarul rus a pus ochii pe o echipă din Turcia, iar trnazacția ar urma să fie făcută în scurt timp, după cum susțin jurnaliștii de la Goal.

Roman Abramovici ar vrea să cumpere un club din Turcia

Roman Abramovici este aproape de a cumpăra un club din Superliga Turciei, și anume Goztepe, formație pentru care a evoluat și Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului.

ADVERTISEMENT

Miliardarul rus nu vrea să părăsească lumea fotbalului, chiar dacă a fost nevoit să o scoată pe Chelsea la vânzare, club pe care l-a transformat în totalitate de la venirea sa de la începutul anilor 2000.

„Roman Abramovici merge spre est pentru a rămâne în fotbal. A ajuns la un acord, marţi, pentru a cumpăra Goztepe”, notează jurnaliștii de la Goal.

ADVERTISEMENT

Lucrurile par să se miște repede, iar anunțul oficial ar urma să fie făcut vineri, 8 aprilie, în care clubul să anunțe mare mutare, care ar reprezenta o mare lovitură dată de fotbalul turc.

„După opt ani, trebuie să renunţ la clubul pe care-l în iubesc la fel de mult ca pe viaţa mea. Dar mă simt bine pentru că ştiu că l-am lăsat pe mâini bune”, ar fi transmis Mehmet Sepsil, patronul lui Goztepe, apropiaților săi.

ADVERTISEMENT

Vicepreședintele lui Goztepe neagă vânzarea clubului

Deși Mehmet Sepsil și Roman Abramovici sunt buni prieteni, iar jurnaliștii de la Goal anunță dorința rusului de a cumpăra Goztepe, Talat Papatya, vicepreședintele clubului, neagă orice fel de vânzare a echipei.

„Abramovici nu a vorbit cu nimeni pentru a prelua clubul. Nici un astfel de lucru.

Citim în presă că Abramovici a preluat clubul. Nu contează. Vom face anunțul necesar atunci când discuțiile pe aceste probleme vor ajunge la o anumită maturitate”, a spus Papatya pentru ntvspor.net.

ADVERTISEMENT

Roman Abramovici a preluat-o pe Chelsea în 2003, iar de atunci, sub patronatul miliardarului rus „The Blues” au obținut, printre altele, patru titluri de campioană și două trofee Champions League, primele titluri UCL din istorie.

ADVERTISEMENT