Fotbal international

Adio naționala României! Theo Corbeanu, jucător în Premier League, convocat la naționala Canadei

03.01.2021 | 21:17
Adio nationala Romaniei Theo Corbeanu jucator in Premier League convocat la nationala Canadei
ADVERTISEMENT

Theo Corbeanu este un fotbalist de origine română care joacă în Premier League la Wolverhampton. Mijlocașul de bandă stângă a fost convocat la naționala Canadei pentru un amical cu Islanda.

Puștiul de 18 ani poate debuta în orice moment în Premier League, unde este în lotul echipei mari al lui Wolverhamton Wanderers. Fotbalistul poate juca atât pe partea stângă, cât și în dreapta, deoarece lovește mingea bine cu ambele picioare.

ADVERTISEMENT

Canada dă o nouă lovitură României, după ce și Bianca Andreescu a ales să reprezinte Canada și chiar a jucat la FED Cup împotriva Simonei Halep & comp.

Theo Corbeanu a ales naționala Canadei, deși a jucat pentru România

Theo Corbeanu are zece meciuri pentru loturile de juniori ale naționalei României, dar a ales să joace de acum sub culorile „naționalei Frunzei de Arțar”. Theodor Corbeanu a strâns 13 meciuri pentru naţionalele de juniori U16 şi U17 ale României, însă pe 15 ianuarie va juca pentru Canada în amicalul cu Islanda.

ADVERTISEMENT

Puștiul lui Wolverhampton a povestit cum a ajuns să joace pentru naționala României, după ce nu a fost convocat de canadieni : „Am reprezentat România la nivel de tineret. Nu am făcut-o pentru Canada, fiindcă nu am fost selectat pentru echipa U15. Aşa că mi-am spus că vreau să joc fotbal internaţional, pentru că asta făceau cei mai talentaţi jucători. Am contactat România, mi-au spus că mă cunosc şi că mă urmăresc. Le-am trimis câteva clipuri cu mine şi am început să vorbim. Am primit o convocare împotriva Irlandei şi am debutat în septembrie 2017, declara Theo.

Theodor Corbeanu a explicat de ce a luat decizia în cele din urmă să joace definitiv pentru naționala Canadei, alături de jucători precum Marcelo Flores de la Arsenal, Ayo Akinola de la FC Toronto, Belal Halbouni de la Werder Bremen, Frank Sturing de la Den Bosch sau Raplh Priso de la Toronto: „Am ales Canada acum, după câţiva ani, pentru că am simţit că este un lucru corect în acest moment, deoarece are o generaţie foarte promiţătoare de jucători. Mai ales cu toată emoţia de a găzdui Cupa Mondială din 2026. Am crezut că pot face parte din această aventură. Asta m-a motivat şi m-a inspirat. Mi-am dorit întotdeauna să joc pentru Canada, dar aşa cum am spus, cu câţiva ani în urmă nu am fost selectat”, a recunoscut Corbeanu.

ADVERTISEMENT

Theo Corbeanu și-a prelungit contractul cu Wolverhampton și poate debuta în Premier League

Theo Corbeanu și-a prelungit contractul cu Wolverhampton până în 2023 și are zece meciuri în acest sezon la echipa U23 a „lupilor galbeni”, pentru care a marcat de patru ori și a oferit și un assist.

Astfel, din toamnă a ajuns la echipa mare a clubului și a fost în lot la ultimele patru meciuri din Premier League, iar mulți dintre fanii lui Wolverhampton îl cer pe teren pe rețelele de socializare: „Merită să fie pe teren. E mult mai bun decât decât Fábio Silva”, îi transmit aceștia antrenorului portughez Nuno Spirito Santo.

ADVERTISEMENT

Theo s-a născut pe 17 mai 2002, la Burlington, un oraș din Ontario, Canada, la 60 de kilometri de Toronto și l-a impresionat pe John Herdman, selecționerul Canadei, mai ales că poate evolua pe orice post din atac. Părinții săi, Andi și Dorina au emigrat în Canada în 1999, împreună cu fiul cel mare Radu (acum în vârstă de 28 de ani), potrivit The Hamilton Spectator. După ce a jucat fotbal la FC Toronto, în 2016 a fost transferat de Wolverhampton, la vârsta de doar 16 ani și îi care ca model Thierry Henry și Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT