News

Admitere liceu 2022. Tot ce trebuie să știi: calendar, completare fișa de înscriere, proceduri

Urmează admiterea la liceu 2022, astfel că FANATIK ți-a pregătit un articol din care să afli toate informațiile necesare pentru procedura de intrare în clasa a IX-a.
01.07.2022 | 06:45
Admitere liceu 2022 Tot ce trebuie sa stii calendar completare fisa de inscriere proceduri
Tot ce ai nevoie să știi despre admiterea la liceu în 2022. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Admiterea la liceu 2022 vine cu mici modificări față de ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți. Procedura de repartizare din acest an va avea loc pe data de 14 iulie. Până atunci, FANATIK îți arată cum trebuie să completezi fișa de înscriere, care este calendarul complet al admiterii și alte sfaturi utile.

Cum are loc procedura de admitere la liceu în 2022

Softul de repartizare computerizată a fost creat de către o companie privată. Acesta a pregătit, în urmă cu cinci ani, un ghid explicativ despre modul de funcționare a acesteia. Informațiile din 2017 sunt utile și în acest an. Părinții știu, astfel, tot ce e de făcut pentru ca fiul sau fiica să obțină locul dorit într-un liceu bun. Există și un set de instrucțiuni, clare și foarte utile.

ADVERTISEMENT

Completarea opțiunilor pe fișă se realizează pornind de la preferințele candidaților. Trebuie să începi cu opțiunile pe care ți le dorești cel mai mult. Asta chiar dacă nu știi sigur că media pe care o ai te va ajuta să intri la profilurile alese. Nu va apărea vreun dezavantaj. Ulterior, poți continua cu alte opțiuni ce îți plac. Apoi, adaugă și opțiunile la care nu ar fi un deranj dacă ai fi repartizat.

Lasă la final opțiunile care nu îți surâd neapărat. Și acestea trebuie puse pe fișă, din simplul motiv al siguranței. Chiar dacă ajungi la un liceu care nu îți place, tot va fi mai bine decât să nu fii repartizat la niciun liceu.

ADVERTISEMENT

Foarte important! Nu completa nicio opțiune nedorită înaintea celor dorite. Riști să ajungi la un liceu și la un profil pe care nu le voiai.

Ține cont de mediile de admitere stabilite în anii trecuți. Deși sunt orientative, sunt utile pentru a-ți calcula șansele de a intra la opțiunile pe care le-ai completat. Nu îți va dăuna în niciun fel să completezi cât mai multe variante pe fișa de admitere liceu 2022. Oricum vei intra la prima opțiune disponibilă unde sunt locuri.

ADVERTISEMENT

Ce trebuie să știi despre mediile de admitere la licee

Pe de altă parte, un număr redus de opțiuni te poate pune în dificultate când vine vorba de șansele de admitere. Poți să nu ai o medie suficient de bună pentru opțiunile pe care le-ai ales. Nici nu există un anumit număr de opțiuni pe care să le completezi. Tot ce contează este ca numărul lor să fie suficient de mare încât să prinzi un loc. În plus, este important ca ordinea lor să fie exact ordinea pe care ți-o dorești.

Din punct de vedere statistic, mediile cresc ușor, cu câteva sutimi, de la un an la altul. Acesta este încă un argument în plus să completezi cât mai multe opțiuni pe fișa de înscriere pentru admitere liceu 2022. Există șanse ca media de intrare la profilul ales de tine să fie mai mare decât în 2021. Sigur, și reversul medaliei este posibil. Asta ne readuce la concluzia de mai devreme, anume că mediile din trecut sunt cel mult orientative; surprize pot apărea oricând.

ADVERTISEMENT

După ce ai completat toate cele necesare, urmează și procedura de validare a fișelor. Este un pas simplu, însă obligatoriu pentru fiecare elev. Pot să se strecoare greșeli diverse: fie în privința transcrierii mediilor, fie când vine vorba de numele candidatului sau chiar de scrierea ilizibilă a unor coduri de licee și opțiuni. Calculatorul nu poate ști că tu ai inversat, de fapt, 115 cu 151. De asemenea, n-ar putea ști nici că există o greșeală și că media ta e 7,57 și nu 5,77.

Ca să nu existe astfel de neplăceri, fișele sunt tipărite exact așa cum au fost introduse în baza de date. Aceasta este ”fișa martor”, care e transmisă la școala de proveniență. Dacă apar neconcordanțe între fișa completată și cea martor, conducerea școlii trebuie informată de urgență. Responsabilii vor reveni la centrul de colectare a datelor pentru a efectua corecția.

Elevii sunt repartizați pe rând, în funcție de media de admitere și de opțiunile completate, în ordinea acestora

După ce fișa a fost validata, toate aceste documente sunt centralizate la nivel de județ. Următorul pas este trimiterea lor către baza de date națională, a Ministerului Educației și Cercetării.

După mai multe verificări și după ce erorile semnalate au fost corectate, are loc și repartizarea computerizată, parte din procesul de admitere la liceu în 2022. Softul și al său algoritm de repartizare ordonează elevii descrescător, în funcție de media de admitere. Ulterior, aceștia sunt repartizați pe rând.

În cazul fiecărui elev, este verificată prima opțiune de pe listă unde mai există locuri neocupate. Astfel, elevul este repartizat la opțiunea respectivă. În cazul în care opțiunile completate au medii de intrare mai mari decât media de admitere a elevului, acesta nu va putea fi repartizat.

Cum arată fișa de înscriere pentru admitere la liceu în 2022

Există și un model al fișei de înscriere pentru admitere la liceu. FANATIK îți prezintă mai jos acest model, despre care Ministerul Educației a transmis că este suficient de clar încât oricine să înțeleagă exact cum trebuie completate fișele.

Care este calendarul admiterii în clasa a IX-a în acest an

Între 4 și 11 iulie 2022, absolvenții clasei a VIII-, alături de părinți, vor completa opțiunile cu fișele de înscriere. Aceștia vor primi și sprijinul diriginților.

Tot între 4 și 11 iulie, vor fi introduse în bazele de date informațiile din fișele de înscriere completate de către elevi.

De asemenea, în intervalul 4 – 11 iulie, candidații și părinții trebuie să verifice corectitudinea datelor pe care le-au scris pe fișă. Pot corecta eventualele greșeli apărute în acest moment. De asemenea, vor fi listate și fișele corectate din calculator, totul prin intermediul aplicației centralizate.

12 iulie este data limită pentru transmiterea bazelor de date din fiecare unitate de învățământ către centrul de admitere județean. Totodată, școlile trebuie să trimită și lista de absolvenți care nu iau parte la această etapă a repartizării computerizate.

În data de 12 iulie, de asemenea, fiecare județ va transmite mai departe către Centrul național de admitere la liceu în 2022 bazele de date, prin finalizarea operațiunilor specifice în aplicația disponibilă.

În data de 13 iulie au loc verificări și corectări ale posibilelor erori ce au apărut în bazele de date. Se și confirmă încheierea modificărilor în aplicația informatică centralizată.

14 iulie, data cea mare pentru absolvenții de clasa a VIII-a

Pe 14 iulie are loc repartizarea automată în învățământul liceal a absolvenților de clasa a VIII-a. În aceeași zi, elevilor le sunt comunicate rezultatele.

Fiecare școală este responsabilă să afișeze o listă cu toate locurile rămase neocupate la liceele din județul corespunzător.

De pe 15 și până pe 20 iulie, elevii trebuie să depună dosare de înscriere la liceele unde au fost repartizați de către aplicația ministerului.

În ziua de 20 iulie, liceele trebuie să transmită la nivel central situația locurilor care au rămas neocupate după această primă etapă de admitere liceu 2022.

Pe 21, 22 și 25 iulie, comisiile de admitere vor rezolva eventuale situații speciale ce pot apărea în urma procesului de repartizare.

ADVERTISEMENT