News

Adolescent ucrainean, erou la doar 13 ani. După ce a reușit să iasă dintr-un autobuz lovit de rachete rusești, a reintrat în flăcări ca să salveze alte vieți

Un copil de 13 ani a devenit erou după ce s-a luptat pentru a salva viețile unor oameni, aflați într-un autobuz cuprins de flăcări. Vehiculul fusese lovit de o rachetă balistică
14.04.2025 | 14:53
Adolescent ucrainean erou la doar 13 ani Dupa ce a reusit sa iasa dintrun autobuz lovit de rachete rusesti a reintrat in flacari ca sa salveze alte vieti
Un adolescent de 13 ani a reușit să salveze mai multe persoane dintr-un autobuz cuprins de flăcări. Foto: X
ADVERTISEMENT

Un băiat în vârstă de 13 ani a reușit să iasă dintr-un autobuz incendiat, după care i-a ajutat pe ceilalți să scape dintre flăcări. Vehiculul a luat foc în contextul atacului rusesc din Sumî.

Erou la doar 13 ani

Rachetele balistice rusești au atacat orașul ucrainean Sumî. Acestea au lovit într-o zonă rezidențială, în plină zi, în timp ce oamenii mergeau la biserică pentru a sărbători Duminica Floriilor.

ADVERTISEMENT

Astfel, Kirilo Illiașenko și mama sa se aflau într-un autobuz când acesta a fost lovit și a luat foc la scurt timp. Ușile au rămas blocate, însă adolescentul a reușit să iasă pe un geam spart, conform Kyiv Independent.

După ce a reușit să iasă din vehicul, acesta nu a fugit, ci a tras de alți pasageri supraviețuitori, pentru a-i salva din calea flăcărilor, a anunțat primarul interimar al orașului Sumî, Artem Kobzar.

ADVERTISEMENT

În acest context, adolescentul a suferit răni la nivelul capului. Medicii îl țin, momentan, sub supraveghere medicală. De asemenea, mama sa, Marina, a suferit răni la nivelul feței din cauza cioburilor sparte, dar a fost externată, relatează sursa menționată.

A crescut numărul morților și răniților

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că a crescut numărul morților. Potrivit acestuia, 34 de persoane au murit, printre care doi copii, iar alte 119 persoane au fost rănite. De asemenea, alți trei copii sunt în stare critică.

ADVERTISEMENT

Zelenski a anunțat, pe pagina sa de socializare X, faptul că rușii au atacat, cu o dronă „Shahed”, Slovyansk, Uman, Harkov, Beryslav și alte orașe și sate. Blocurile și magazinele sunt avariante în acele zone.

ADVERTISEMENT

„Teroarea rusă continuă în fiecare zi și noapte. Numai de la începutul lunii aprilie, armata rusă a folosit aproape 2.800 de bombe aeriene, peste 1.400 de drone de atac – majoritatea „Shahed” – și aproape 60 de rachete de diferite tipuri, inclusiv balistice.

Numai presiunea reală asupra Rusiei poate opri acest lucru. Sunt necesare sancțiuni tangibile împotriva sectoarelor care finanțează mașinăria de ucidere rusească. Cel care a început războiul trebuie oprit și tras la răspundere pentru ceea ce a făcut. Mulțumesc tuturor celor din întreaga lume care înțeleg acest lucru și ne susțin apărarea”, a scris Zelenski într-o postare pe X.